News
Servicii de certificare a semnăturilor electronice
Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI a RM) informează despre lansarea serviciului nou în beneficiul antreprenorilor și persoanelor fizice și anume suport în obținerea semnăturii electronice.
Astfel, CCI a RM în calitate de entitatea împuternicită de către STISC vă poate oferi serviciile de emiterea/revocare a certificatului cheii publice, suspendarea/restabilirea valabilității acestuia.
Pentru a beneficia de acest serviciu vă invităm să contactați filialele CCI, care vor asigura perfectarea actelor necesare pentru comanda semnăturii, prezentarea acestora STISC în vederea emiterii și înmînarea solicitantului la sediul filialei.
Acest serviciu va asigură economisirea timpului, exclude necesitatea deplasării la sediul STISC la Chișinău și oferă garanția obținerii semnăturii electronice solicitate.
Tarifele pentru serviciile CCI sunt aprobate de către Biroul Executiv al CCI şi se determină în funcţie de volumul, genul şi complexitatea lucrărilor.
Toate persoanele fizice și juridice din toate domeniile pot solicita eliberarea semnăturii electronice, excepție sunt doar persoanele cu funcții publice.
CE ESTE SEMNĂTURA ELECTRONICĂ?
Semnătura electronică înseamnă date în format electronic, atașate la sau asociate logic cu alte date în format electronic și care sunt utilizate de semnatar ca metodă de autentificare. Semnătura electronică este identitatea digitală a persoanei. Cu ajutorul semnăturii puteți semna documente electronice, declarații etc. sau să întocmiți cereri de la distanță pentru anumite servicii, care, în mod obişnuit, sunt accesibile doar prin prezenţa fizică şi actul de identitate. Semnătura electronică este o confirmare că în fața calculatorului sau telefonului mobil sunteți chiar Dvs.
Semnătura electronică, inclusiv cea mobilă, are aceeași valoare și putere juridică, precum semnătura de mână (olografă). În temeiul prevederilor art.13 alin. (1) din Legea nr.91 din 29 mai 2014 privind semnătura electronică și documentul electronic „Documentul electronic semnat cu semnătură electronică avansată calificată este asimilat, după efectele sale, cu documentul analog pe suport de hârtie, semnat cu semnătură olografă” , iar conform alin. (8) „Documentul electronic este echivalat, după valoarea sa probantă, cu probele scrise sau mijloacele materiale de probă.
Documentul electronic nu poate fi respins în calitate de probă pentru motivul că are o formă electronică”, îndeplinind cumulativ urmatoarele condiţii:
- Este legată în mod unic de semnatar;
- Asigură identificarea celui care semnează;
- Este creată prin mijloace controlate exclusiv de semnatar;
- Este legată de documentul în formă electronică la care se raportează, astfel încît orice modificare a documentului, ulterioară semnării, să ducă automat la invalidarea semnăturii.
- Orice persoana poate folosi semnătura electronică, dacă a obţinut în prealabil un certificat calificat emis de o Autoritate de Certificare, care atestă în mod legal legătura dintre semnătura electronică şi posesorul acesteia ca persoană.
Informații suplimentare despre importanța utilizării semnăturii electronice vedeți aici.
Pregătirea documentului pentru semnare:
1. Se perfectează documentul cu ajutorul unui editor de text, de exemplu, MS WORD;
2. Se obține documentul în format pdf (prin salvare în format pdf direct din MS WORD, prin convertire în format pdf folosind programe speciale sau prin scanare în format pdf).
AVANTAJELE SEMNĂTURII ELECTRONICE:
Securizarea tranzacţiilor electronice prin:
- Autentificare – atestă identitatea semnatarului în mod legal;
- Integritate – documentele sau mesajele semnate electronic nu pot fi modificate;
- Confidenţialitate – este asigurată prin criptarea informaţiei, iar conţinutul mesajului nu poate fi citit de altcineva în afara destinatarului;
- Non-repudiere – recunoaşterea legală a semnăturii electronice, conferindu-i astfel aceeaşi valoare cu cea a semnăturii olografe.
DOCUMENTELE NECESARE PENTRU A OBȚINE/ PRELUNGI SEMNĂTURA ELECTRONICĂ AVANSATĂ CALIFICATĂ CU TERMEN DE 1-2 ANI:
Pentru persoane fizice:
- Buletinul de identitate în original, valabil la momentul solicitării;
- Semnătura electronica (stick CTS sau CTS RC), care necesită a fi prelungită.
- Poșta electronică, numărul de telefon.
Important: în cazul delegării împuternicirilor se prezintă:
- Copia buletinului de identitate al solicitantului valabilă la data solicitării;
- Procura autentificată notarial,eliberată pe numele persoanei înputernicite, împreună cu buletinul de identitate al acesteia, valabila la data solicitării.
Pentru persoane juridice:
- Buletinul de identitate în original, valabil la momentul solicitării;
- Extras din Registrul de Stat al Persoanelor Juridice în original;
- După caz- copia ordinului intern de numire a persoanei cu funcție de răspundere împuternicită de către conducătorul persoanei juridice de a semna contractul de prestări servicii și cererea centralizată;
- Semnătura electronica (stick CTS sau CTS RC), care necesită a fi prelungită;
- Rechizitele bancare;
- Poșta electronică, numărul de telefon, ștampila.
Important!
Persoanele fizice și cele juridice semnează personal pachetul de documente, în alt caz solicităm procură autentificată notarial.
Solicitarea serviciilor de emitere a semnăturilor electronice poate fi depusă la Filialele CCI, conform listei:
- Filiala Bălți: or. Bălți, str. 31 August, nr. 20“b”, Tel: +373 231 30073; e-mail: balti@chamber.md;
- Filiala Cahul: mun. Cahul, str. Eminescu, nr. 43, Tel: +373 299 26971; e-mail: cahul@chamber.md;
- Filiala Edineț: or. Edineț, str. Independenței, nr. 47, Tel: +373 246 23464; e-mail: edinet@chamber.md;
- Filiala Hîncești: or. Hîncești, str. Hîncu, nr.148A, Tel: +373 269 23661; e-mail: hincesti@chamber.md;
- Filiala Orhei: mun. Orhei, str. M.Eminescu, nr.11/58, Tel:+373 235 24461; 20461; 27527; e-mail: orhei@chamber.md;
- Filiala Soroca: or. Soroca, str. Independenţei, nr. 75, Tel.: +373 230 23226; e-mail: soroca@chamber.md;
- Filiala Tighina: or. Căuşeni, str. Frunze, nr. 5 Tel. +373 243 23804;e-mail: tighina@chamber.md;
- Filiala Ungheni: mun. Ungheni, str. Lăutaru, nr. 26, Tel.: +373 236 26311; e-mail: ungheni@chamber.md
- Filiala Găgăuzia: or. Ceadîr-Lunga, str. Lenin, nr.133, Tel.: +373 291 21811; e-mail: gagauzia@chamber.md.
Instituții:
Camera de Comerţ şi Industrie a Moldovei | Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
Dear user
For further improvements, please write a feedback about the quality and availability of the services provided from the site and user interface.
1477 views
The date of publishing:
31 May /2023 11:54
Catalogul tematic
Noutăți
Tags:
Semnătura electronică
0 comments
Only users registered and autorized they have the right to post comments.