SFS monitor

SFS demarează verificarea obligațiilor fiscale neonorate ale persoanelor fizice pentru anii 2019-2022

Serviciul Fiscal de Stat informează despre demararea procesului de verificare a obligațiilor fiscale neonorate ale persoanelor fizice cetățeni pentru perioadele fiscale 2019-2022.
 
Persoanele vizate urmează să fie citate de către Serviciul Fiscal de Stat. În acest sens, persoanele sunt îndemnate să verifice cutia poștală și în caz de recepționare a scrisorilor de conformare să se adreseze la Direcția deservire fiscală conform razei de domiciliu sau să apeleze la numărul de telefon indicat în scrisoare pentru a fi ghidate referitor la acțiunile ce urmează a fi întreprinse în vederea onorării obligațiilor fiscale.
 
Contribuabilii în privința cărora se va face verificarea sunt cei:  
  • care au obligații față de buget, conform datelor din Sistemul informațional al SFS;
  • care nu au depus Declarația cu privire la impozitul pe venit pentru perioadele fiscale 2019-2022, dar aveau această obligație.
Astfel, urmează a fi supuși verificării 16 936 de persoane fizice care înregistrează obligații de achitare a impozitului pe venit, suma estimativă totală a impozitului fiind de 73,3 milioane de lei.
 
Reamintim că, potrivit art. 83 alin. (2) din Codul fiscal, persoanele fizice (cetăţenii Republicii Moldova, cetăţenii străini, apatrizii, inclusiv membrii societăţilor şi acţionarii fondurilor de investiţii) care au obligaţii privind achitarea impozitului pe venit, urmează să prezinte Declaraţia persoanei fizice cu privire la impozitul pe venit (formularului CET18). Termenul de prezentare al declarației respective este data de 30 aprilie a anului următor anului fiscal de gestiune.
 
Serviciul Fiscal de Stat exprimă disponibilitate pentru a oferi consultațiile necesare contribuabililor vizați în vederea creării condițiilor pentru conformarea voluntară a acestora.

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

935 views

The date of publishing:

14 August /2023 13:38

Catalogul tematic

Noutăți fiscale

Tags:

persoana fizică | obligațiile fiscale

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon