News

Tinerii specialiști din sistemul de sănătate vor beneficia de indemnizații majorate

Tinerii specialiști din domeniul medicinii și farmaciei vor beneficia de indemnizații majorate și compensații din bugetul de stat. Proiectul de modificare a Legii ocrotirii sănătății a fost votat de deputați în prima lectură.

 

Noile prevederi au drept scop atragerea și menținerea în sistemul medical a tinerilor specialiști, în special, în zonele rurale și în orașele mici, unde se atestă о insuficiență de cadre medicale. Astfel, tinerii specialiști cu studii superioare de licență (optometriști, asistenți medicali generaliști licențiați, tehnicieni radiologi etc.) au fost incluși în lista beneficiarilor de indemnizații și compensații acordate din bugetul de stat.

 

Potrivit inițiativei legislative, a fost extinsă perioada obligatorie de activitate – de la 3 la 5 ani de la repartizare, precum și de acordare a facilităților, inclusiv a indemnizației mărite, absolvenților cu studii superioare de licență în medicină și cu studii postuniversitare de rezidențiat. De asemenea, lucrătorii medico-sanitari și farmaceutici, angajați în cadrul instituțiilor medico-sanitare publice din orașe și sate, inclusiv din componența municipiilor Chișinău și Bălți, care au domiciliul aflat în afara localității unde activează, vor beneficia de compensarea cheltuielilor pentru navetă.

 

Conform datelor statistice, în anul 2022, în sistemul ocrotirii sănătății din țară activau circa 12 600 de medici și 23 687 de personal medical cu studii medii. Un deficit mare de specialiști se înregistrează la următoarele specialități: medicină de familie, anestezie și terapie intensivă, radiologie și imagistică medicală, medicină internă, medicină de urgență, cardiologie și pediatrie.

 

Documentul va fi examinat de Parlament și în lectura a doua.

Instituții:

Parlamentul Republicii Moldova | Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

711 views

The date of publishing:

14 June /2024 07:56

Catalogul tematic

Noutăți | Medici de familie

Tags:

Proiect | majorarea salariilor | medicina

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon