News

Transportul internațional de mărfuri sub acoperirea carnetului TIR: modul de aplicare a Convenției va fi actualizat

În cazul apariției necesității modificării postului vamal de destinație în cadrul operațiunii TIR, funcționarul vamal al postului vamal la care va fi prezentat mijlocul de transport fără încălcarea măsurilor de supraveghere vamală, va putea informa funcționarul vamal al postului vamal de plecare despre necesitatea modificării procedurii acoperite de carnetul TIR în format electronic prin accesarea opțiunii „schimbare rută”.

 

Ministerul Finanțelor a elaborat proiectul modificărilor și completărilor la Regulamentul cu privire la modul de aplicare a Convenției vamale relative la transportul internațional de mărfuri sub acoperirea carnetului TIR (Convenția TIR, 1975) aprobat prin HG nr.806/2022, implementarea cărora va contribui la eficientizarea proceselor vamale şi la promovarea unui mediu de afaceri mai favorabil în RM.

 

Astfel, în condițiile aprobării completărilor la Regulamentul menționat, funcționarul postului vamal, spre care se va efectua redirecționarea, va remite funcționarului postului vamal de plecare prin intermediul poștei electronice în SIIV ASYCUDA World, un mesaj cu solicitarea de modificare a postului vamal de destinație, cu indicarea carnetului TIR, a numărului de înmatriculare a mijlocului de transport și a motivului pentru care se dispune modificarea postului vamal de destinație.

 

Totodată, se propune ca în cazul vămuirii mărfurilor la export sau pentru scoaterea acestora de pe teritoriul național la posturile vamale de frontieră, acestea să poată efectua, după caz, operațiunile caracteristice postului vamal de plecare și celui de ieșire simultan, iar în cazul vămuirii mărfurilor la import sau al plasării acestora în alt regim vamal, posturile vamale de frontieră vor fi în drept să efectueze, după caz, operațiunile caracteristice postului vamal de intrare și celui de destinație simultan.

 

Proiectul prevede expunerea în redacție nouă a pct. 104 din Regulament, conform căreia, în cazul depistării în compartimente a mărfurilor în cantități care depășesc limitele stabilite, AITA va deveni răspunzătoare de plata cuantumului datoriei vamale garantate aferent mărfurilor care fac obiectul operațiunii TIR până la limita de 200 mii euro sau echivalentul său în moneda națională pentru fiecare carnet TIR.

 

Proiectul a fost inclus pe ordinea de zi a ședinței secretarilor generali de stat din 24 iunie curent.

Tatiana Smeșnaia

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

512 views

The date of publishing:

27 June /2024 07:51

Catalogul tematic

Taxe vamale | Noutăți fiscale

Tags:

functionari publici | actualizare | conventie | declararea marfurilor | dezvoltarea transportului

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon