22
05 2013
1228

Moldova Agroindbank al doilea an consecutiv este recunoscută drept cea mai activă bancă în facilitarea comerțului

BC „Moldova Agroindbank” SA al doilea an consecutiv este recunoscută drept cea mai activă bancă în facilitarea comerţului. Premiul „Cea mai acitvă bancă a Programului de Facilitare a Comerţului (TFP) al Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare în 2011” i-a fost înmînat Preşedintelui Comitetului de Conducere al băncii, Natalia Vrabie, în cadrul unei ceremonii festive desfăşurate în contextul Reuniunii anuale a Forumului de afaceri al BERD ediţia 2012, care şi-a ţinut lucrările recent, la Londra. La eveniment au participat renumiţi bancheri şi specialişti în finanţe, reprezentanţi ai instituţiilor axate pe finanţarea comerţului în regiunea BERD, forumul fiind concentrat pe tendinţele şi evoluţiile recente, precum şi perspectivele pentru facilitarea comerţului de către mediul bancar. Comentînd desemnarea băncii în calitate de cea mai activă bancă în facilitarea comerţului, Preşedintele Comitetului de Conducere, Natalia Vrabie, şi-a exprimat recunoştinţa pentru înalta distincţie, calificînd acest eveniment drept o apreciere a eforturilor comune ale BERD şi Moldova Agroindbank, care au investit resurse financiare şi intelectuale considerabile în facilitarea comerţului, cît şi ale beneficiarilor - companiilor locale, care au obţinut un plus de valoare în derularea afacerilor lor. „Banca noastră a reuşit să valorifice oportunităţile oferite în cadrul Programului privind sporirea capacităţilor de finanţare a comerţului, inclusiv prin aplicare de knowhow, asumare a unor riscuri suplimentare, ceea ce a extins accesul şi fluxul resurselor financiare pentru companii, demonstrînd importanţa majoră şi, întrun final, eficienţa acestui instrument al BERD”, a remarcat Natalia Vrabie. Programul de Facilitare a Comerţului (TFP) al Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare promovează activităţi internaţionale şi regionale, inclusiv în regiunea BERD, menite să activizeze şi să sporească randamentul comerţului prin finanţare accesibilă şi eficientă. De la înfiinţarea sa în 1999, TFP a fost una dintre poveştile de succes ale Departamentului Institutii Fi-nanciare al BERD. Programul a fost în expansiune continuă, ajungînd la noi regiuni si atragînd noi membri şi participanţi, lansînd produse tot mai avansate de finanţare a comerţului. În 2011, TFP a atins cea mai bună performanţă din punct de vedere al cifrei de afaceri şi al numărului de tranzacţii, din momentul lansării în 1999. În prezent, în cadrul Programului participă peste 100 de bănci din regiune şi circa 800 de bănci din toată lumea. Pentru prima oară banca a fost distinsă cu Premiul TFP al BERD în anul 2010.

0 comentarii

Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.