Știri

Republica Moldova – platformă economică regională

Afirmaţia a fost enunţată în cadrul forumului de afaceri cu genericul Moldova: Împreună pentru consolidarea creşterii economice, care a fost desfăşurat în contextul celei de-a XIX reuniuni anuale a Băncii pentru Comerţ şi Dezvoltare a Mării Negre (BSTDB). Evenimentul a avut ca scop stabilirea de conexiuni între investitorii străini interesaţi să investească în ţara noastră şi oamenii de afaceri din Republica Moldova. Forumul a constituit un prilej pentru discuţii în comun cu reprezentanţi ai mai multor instituţii financiare internaţionale, asociaţii de business şi experţi în dezvoltarea infrastructurii, în ceea ce priveşte tendinţele pieţelor din regiune şi potenţialul Republicii Moldova pentru dezvoltarea afacerilor din diferite domenii. La eveniment au participat Ministrul Finanţelor, Octavian Armaşu, Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie, Sergiu Harea, Guvernatorul Băncii Naţionale, Sergiu Cioclea, Preşedintele BSTDB, Ishan Ugur Delikani, investitori străini, parteneri de afaceri, reprezentanţi ai mediului de business din ţara noastră şi alte părţi interesate. În mesajul adresat celor prezenţi, Ministrul Finanţelor, Octavian Armaşu, a trecut în revistă principalele realizări ale autorităţilor, menite să îmbunătăţească climatul investiţional. Sarcina prioritară a Guvernului Republicii Moldova este asigurarea unei creşteri economice bazate pe investiţii, producere şi export şi mai puţin pe remitenţe. Ca să atingem acest obiectiv, ne-am propus să ne axăm pe măsuri stimulatorii pentru activitatea de întreprinzător, să îmbunătăţim climatul de afaceri şi să sporim atractivitatea investiţională a ţării. Credem că Republica Moldova se va putea poziţiona drept o platformă economică regională pentru companiile interesate de a produce bunuri destinate atât consumului intern, cât şi exportului, a menţionat Ministrul. Potrivit lui, Guvernul este determinat în susţinerea reformelor din domeniul antreprenorial, cum ar fi îmbunătăţirea administrării fiscale. Am redus deja numărul de rapoarte fiscale pe care trebuie să le prezinte companiile, prin unificarea lor, iar în anul 2018 intenţionăm să unificăm şi rapoartele sociale şi alte taxe. De asemenea, dorim să micşorăm numărul actelor permisive – să le reducem, cel puţin, de două ori, cu scopul de a micşora povara administrativă pentru antreprenori, a specificat Octavian Armaşu. Tot în contextul reducerii poverii fiscale, ministrul s-a referit şi la reforma organului fiscal. Noi lucrăm la reformarea Serviciului Fiscal de Stat, pentru a oferi servicii mai calitative pentru contribuabili şi pentru a îmbunătăţi colectarea impozitelor. Această reformă este susţinută de Banca Mondială prin proiectul TAMP, a adăugat ministrul Finanţelor. La rândul său, Preşedintele BSTDB, Ishan Ugur Delikani, a evidenţiat rolul parteneriatului regional în menţinere a unei stabilităţi economice la nivel de state. A devenit deja o tradiţie ca Banca pentru Comerţ şi Dezvoltare a Mării Negre să organizeze aceste forumuri de afaceri. Trăind în asemenea vremuri de incertitudine economică şi socială, cooperarea economică încearcă să stimuleze dialogul cultural, parteneriatul pentru dezvoltare şi creşterea profilului regiunii noastre ca una ce oferă oportunităţi, a afirmat Ishan Ugur Delikani. Republica Moldova trece printr-o perioadă foarte complicată de reforme , iar obiectivul acestui forum este de a acorda asistenţă autorităţilor din Moldova şi întreprinderilor în implementarea măsurilor de politici care promovează creşterea şi îmbunătăţeşte climatul de afaceri şi de investiţii. Cooperarea în regiunea noastră, la fel, poate fi un instrument în facilitarea fluxurilor de investiţii şi în generarea veniturilor din exporturi, a mai adăugat Preşedintele Băncii. Fără investiţii nu vom putea trece la o etapă mai dezvoltată a economiei naţionale, a menţionat Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie, Sergiu Harea. Accesul la finanţe este una din acele probleme cu care se confruntă mediul de afaceri din Republica Moldova. Odată cu investiţiile străine au venit şi tehnologii avansate, şi o forţă de muncă mai calificată, în conformitate cu cerinţele pieţei. Una din problemele cu care se confruntă investitorii străini la noi în ţară este lipsa forţei de muncă calificate, dar, împreună cu Guvernul, lucrăm acum la dezvoltarea sistemului dual de învăţământ, presupune o mai mare implicare a businessului în pregătirea cadrelor, a susţinut Sergiu Harea. Tot în cadrul evenimentului, Guvernatorul Băncii Naţionale, Sergiu Cioclea , a prezentat o analiză generală a tendinţelor şi reformelor în sectorul bancar din ţara noastră. Unele din cele mai importante reforme, potrivit Guvernatorului, se referă la elaborarea agendei de reforme bancare, în urma negocierilor cu Banca Mondială din anul 2016, creşterea responsabilităţii acţionarilor, o nouă lege bancară, care a fost susţinută de Guvern şi care se află în Parlament, politici de management al riscului etc. În cadrul forumului de afaceri au avut loc două paneluri de discuţii, despre care vom relata într-un material separat, pentru a expune recomandările oferite de investitorii străini pentru mediul de afaceri din ţara noastră.
author icon

Marina Căldare

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova

2034 vizualizări

Data publicării:

04 Iulie /2017 12:15

Catalogul tematic

Noutăți | Persoană juridică | Investiții de capital

Etichete:

reforma controalelor de stat | reforma serviciilor publice | CCI | Sergiu Harea | investitii straine directe | Octavian Armasu | Sergiu Cioclea

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon