Întrebări și răspunsuri

1. (29.1.8.10) Care este modalitatea de completare al Informației privind veniturile calculate și achitate în folosul persoanei fizice și impozitul pe venit reținut din aceste venituri pentru angajații agenților economici a căror activitate de bază este realizarea de programe, precum și a Dării de seamă anuale (forma IALS14)?

În conformitate cu prevederile art. 92 alin. (4) din Codul fiscal, persoanele indicate la alin. (3) din articolul menționat sînt obligate, pînă la 1 martie al anului fiscal imediat următor celui în care au fost efectuate plăţile, să prezinte beneficiarilor veniturilor (cu excepţia celor ce au obţinut venituri conform art. 901 şi art. 91 alin.(1)) informaţii privind tipul venitului achitat, suma acestuia, suma scutirilor acordate conform art.33-35, suma deducerilor prevăzute la art. 36 alin. (6) şi (7), precum şi suma impozitului reţinut, în cazul reţinerii. Informația privind veniturile calculate și achitate în folosul persoanei fizice și impozitul pe venit reținut din aceste venituri ce urmează a fi prezentată beneficiarilor de venituri este aprobată prin anexa nr. 5 al Ordinului Ministerului Finanţelor nr.140 din 20 noiembrie 2017. Totodată, pentru angajații agenților economici a căror activitate de bază este realizarea de programe Informația urmează de a fi completată cu indicarea datelor în două rânduri separate, și anume: - în primul rând se indică venitul impozabil achitat efectiv în anul de gestiune, care conform art.24 alin.(21) din Legea de punere în aplicare a titlurilor I şi II ale Codului fiscal constituie venitul lunar al cărui mărime nu depăşeşte 2 salarii medii lunare pe economie prognozate pe anul respectiv (col.2) şi impozitul reţinut; - în al doilea rând se reflectă venitul achitat în anul de gestiune, altul decât venitul obţinut în urma desfăşurării activităţii de realizare de programe, cu specificarea deducerilor efective şi respectiv a impozitului reţinut. În darea de seamă anuală (forma IALS14) se va reflecta, suma venitului impozabil calculat şi îndreptat spre achitare, precum şi suma impozitului pe venit reţinut. Coloanele 8-17, nu se completează în cazul angajaţilor din domeniul tehnologiilor informaţionale care se impozitează în modul stabilit prin art.24 alin.(21) din Legea pentru punerea în aplicare a titlurilor I şi II ale Codului fiscal. (Modificare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul prevederilor Ordinului Ministerului Finanțelor nr.140 din 20.11.2017 (în vigoare 01.12.2017) publicat în Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 421-427 art. 2076 din 01.12.2017)

Instituții:

Serviciul Fiscal de Stat | Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

2586 vizualizări

Data publicării:

24 Mai /2018 13:40

Catalogul tematic

Impozitul pe venit | Administrare fiscală | Dare de seamă fiscală | Legislație fiscală | Noutăți fiscale

Etichete:

IALS14 | informatii | Cod fiscal | practica fiscala | impozit

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon