Întrebări și răspunsuri

28.26.11 Care este modul de aplicare a TVA în cazul efectuării plății prealabile totale sau parțiale până la data de 01.01.2020 pentru proprietatea întreprinderilor declarate în proces de insolvabilitate conform Legii insolvabilității, care se livrează după 01.01.2020?

Conform art.95 alin. (2) lit. g) din Codul fiscal în redacția Legilor nr. 171/2019 și nr.60/2020, nu constituie obiect impozabil cu TVA:
   - livrarea către persoanele juridice şi fizice care desfăşoară activitate de întreprinzător, a proprietăţii întreprinderilor declarate în proces de insolvabilitate, în conformitate cu prevederile Legii insolvabilităţii nr.149/2012 (în perioada de la 1 ianuarie 2020 până la 30 aprilie 2020 inclusiv);

   - livrarea către persoanele juridice şi fizice care desfăşoară activitate de întreprinzător, inclusiv persoanele care desfăşoară activitate profesională potrivit legislaţiei, a proprietăţii întreprinderilor declarate în proces de insolvabilitate, cu excepţia celor în procedură de restructurare şi realizare a planului, (începînd cu 1 mai 2020).
 

 

  Pentru perioadele de până la 1 ianuarie 2020, data calculării obligaţiei fiscale privind TVA pentru bunurile livrate, se determina în conformitate cu art. 108 alin. (5) din Codul fiscal, care stipulează că dacă factura fiscală este eliberată sau plata este primită până la momentul efectuării livrării, data livrării se consideră data eliberării facturii fiscale sau data primirii plăţii, în dependenţă de ce are loc mai înainte.

 

   Începând cu 1 ianuarie 2020, articolul 108 din Codul fiscal, a fost completat cu alin.(9) din Codul fiscal cu ulterioarele modificări în vigoare începînd cu 1 ianuarie 2022, care conține prevederi speciale privind data apariției obligației fiscale aferente TVA la procurarea proprietăţii întreprinderilor declarate în proces de insolvabilitate.
  

 

Potrivit art.108 alin. (9) din Codul fiscal, data obligaţiei fiscale la procurarea proprietăţii întreprinderilor declarate în proces de insolvabilitate se consideră:
  - pentru perioada 2020-2021 - data efectuării plăţii, inclusiv a plăţii prealabile pentru proprietatea procurată, sau data primirii proprietăţii de către cumpărător, în funcţie de ce are loc mai înainte;
  - pentru perioada începînd cu anul 2022 - data efectuării plăţii, inclusiv a plăţii prealabile pentru proprietatea procurată, sau data primirii proprietăţii de către cumpărător, în funcţie de ce are loc mai înainte, cu excepţia bunurilor imobiliare. Pentru bunurile imobiliare, data obligaţiei fiscale se stabileşte conform alin.(3) al articolului menționat.
   
Dat fiind faptul modificării regimului fiscal, pentru proprietatea întreprinderilor declarate în proces de insolvabilitate livrată după 01.01.2020, în cazul primirii de către furnizor a plăţii prealabile totale sau parţiale pînă la data 1 ianuarie 2020, ținând cont de data apariţiei obligaţiei fiscale, stabilită prin art.108 alin.(5) din Codul fiscal, la aprecierea regimului fiscal aplicabil se va lua în consideraţie acel regim care era existent la momentul primirii plăţii.

 

[Modificare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul Legii pentru modificarea şi completarea unor acte legislative nr. 204 din 24.12.2021, în vigoare de la data 01.01.2022.].

Instituții:

Serviciul Fiscal de Stat | Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

976 vizualizări

Data publicării:

20 Ianuarie /2022 07:46

Catalogul tematic

T.V.A. | Insolvabilitate | Obligație fiscală

Etichete:

TVA | insolvabilitate | obligaţie fiscală

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon