Întrebări și răspunsuri

8. (29.1.6.25) Vor fi reflectate în Nota de informare (forma IALS) veniturile achitate în favoarea persoanelor fizice de către entitate, de la care nu apare obligația de reținere a impozitului potrivit art. 90 din Codul fiscal?

În conformitate cu prevederile art. 92 alin. (3) din Codul fiscal, persoanele care sunt obligate să rețină impozitul în conformitate cu art. 90 din Cod, vor prezenta Serviciului Fiscal de Stat, pînă la data de 25 a lunii următoare încheierii anului fiscal, o dare de seamă (Nota de informare (forma IALS), în care vor indica numele şi prenumele (denumirea), adresa şi codul fiscal al persoanei fizice sau juridice în folosul căreia au fost efectuate plăţile, precum şi suma totală a plăţii şi a impozitului pe venit reţinut. Această dare de seamă va include şi datele despre persoanele şi/sau veniturile scutite de impozitare prealabilă conform art. 90, precum şi sumele veniturilor achitate în folosul lor. Astfel, în cazul în care, pe parcursul anului, în adresa persoanelor fizice au fost achitate careva venituri, de la care nu apare obligația de reținere a impozitului de 7%, aceste venituri urmează a fi reflectate în darea de seamă forma IALS, la codul sursei de venit PLs).

Instituții:

Serviciul Fiscal de Stat | Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

1498 vizualizări

Data publicării:

08 Decembrie /2018 07:45

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon