SFS monitor
Directorul SFS, Olga Golban a discutat cu agenții economici din Șoldănești și Rezina
Directorul Serviciului Fiscal de Stat, Olga Golban a efectuat o vizită de lucru în raioanele Șoldănești și Rezina, unde a avut o întrevedere cu reprezentanții mediului de afaceri din regiune, alături de alți specialiști din cadrul SFS din domeniul metodologie, conformare, recuperare creanțe și deservire fiscală.
În debutul ședinței, dna Olga Golban a reiterat importanța dialogului dintre autoritatea fiscală și contribuabili, exprimând toată deschiderea instituției de a oferi suportul necesar în vederea achitării corecte a impozitelor de către contribuabili, în acest sens contribuind și la majorarea gradului de conformare la respectarea prevederilor legislației fiscale în vigoare.
„Consider absolut necesar să avem o discuție prietenoasă, să vă auzim întrebările și să identificăm cele mai optime soluții pentru fiecare situație în parte. Feedback-ul din partea Dumneavoastră este foarte important pentru noi ca instituție și ne ajută să ne perfecționăm și să ne îmbunătățim serviciile prestate, procesele de lucru, în contextul obiectivului nostru primordial de a face cât mai simplă și facilă achitarea impozitelor și taxelor de către orice contribuabil”, a declarat dna Olga Golban.
În cadrul întrevederii cu agenții economici din raionul Șoldănești și Rezina s-au discutat mai multe subiecte, precum:
- aspecte privind determinarea impozitului pe venit pentru anul 2023;
- aplicarea de către entități a prevederilor art. 87 alin. (11) din Codul fiscal;
- aplicarea prevederilor art. 261 alin. (61) din Codul fiscal privind amortizarea accelerată;
2. prezentarea dărilor de seamă fiscale utilizând, în mod obligatoriu, metode automatizate de raportare electronică.principalele modificările efectuate în Codul fiscal pentru anul 2024:
- extinderea spectrului facilităților fiscale acordate de către angajator;
- regimul fiscal al agenților economici care desfășoară activități în domeniul comercializării deșeurilor de metale feroase și neferoase.
3. extinderea Programului de rambursare pentru producătorii agricoli.
La rândul lor, agenții economici au mulțumit administrației fiscale pentru deschiderea manifestată, dialogul interactiv și răspunsurile oferite aferent aplicării corecte a legislației fiscale.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
Dear user
For further improvements, please write a feedback about the quality and availability of the services provided from the site and user interface.
667 views
The date of publishing:
18 March /2024 08:00
Tags:
achitarea impozitelor | bunuri imobiliare | regim de impozitare
0 comments
Only users registered and autorized they have the right to post comments.