News
Calendarul licitațiilor de vânzare a VMS pentru trimestrul II
Banca Națională a Moldovei a publicat Calendarul desfăşurării licitaţiilor de vânzare a valorilor mobiliare de stat (VMS) în formă de înscrieri în cont pentru trimestrul II al anului 2024.
Precizăm, calendarul desfăşurării licitaţiilor de vânzare a VMS se prezintă la Banca Naţională cu 5 zile calendaristice până la începutul trimestrului următor celui gestionar şi se publică pe paginile-web oficiale ale Ministerului Finanţelor şi Băncii Naţionale înainte de începutul trimestrului pentru care este valabil. Comunicatele Ministerului Finanțelor privind VMS pot fi consultate aici.
Astfel, conform Calendarului, în lunile aprilie-iunie curent sunt preconizate 9 licitații cu plasare a VMS, inclusiv Bonuri de Trezorerie pe termen de 91, 182 și 364 de zile, precum și Obligațiuni de Stat pe termen de 2, 3, 7 și 10 ani.
Termenele de circulaţie ale VMS preconizate spre plasare la licitaţiile din 14 mai 2024 vor fi precizate în Comunicatul privind plasarea valorilor mobiliare de stat. La licitațiile din 10 aprilie, 08 mai și 12 iunie 2024 va fi efectuată redeschiderea sau emisiunea de Obligațiuni de stat pe termen de 3, 7 și 10 ani. În cazul redeschiderii, maturitatea reziduală și dobînda acumulată pentru una OS vor fi anunțate în Comunicatul privind plasarea valorilor mobiliare de stat.
Instituții:
Banca Naţională a Moldovei | Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova | Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
Dear user
For further improvements, please write a feedback about the quality and availability of the services provided from the site and user interface.
673 views
The date of publishing:
26 March /2024 09:27
Catalogul tematic
Noutăți fiscale
Tags:
obligațiuni de stat | VMS
0 comments
Only users registered and autorized they have the right to post comments.