News
Ce prevede Strategia de dezvoltare a managementului finanțelor publice la capitolul control intern managerial?
La Ministerul Finanțelor continuă discuțiile publice privind componentele Strategiei de dezvoltare a managementului finanțelor publice pentru anii 2023-2030. Astfel, ieri, 13 octombrie, au fost examinate principalele aspecte ce vizează componenta nr. 4 din Strategie – controlul intern managerial (CIM).
După cum a menționat secretarul de stat al Ministerului Finanțelor, Vladimir Arachelov, controlul intern managerial este un domeniu foarte important, atât prin prisma procesului de integrare europeană, cât și prin prisma eficienței utilizării mijloacelor publice. Totodată, secretarul de stat a precizat că la etapa consultărilor publice este conceptul Programului de dezvoltare a controlului financiar public intern pentru anii 2023-2026, ce urmează a fi aprobat. Acest document derivă din Strategia de dezvoltare a managementului finanțelor publice și va contribui la implementarea acesteia, prin detalierea și concretizarea acțiunilor ce urmează a fi realizate pe termen mediu în domeniul controlului financiar public intern. Programul urmează să vină cu o abordare sistemică bazată pe un cadrul logic de intervenție bine definit de dezvoltare a controlului financiar public intern, iar intervențiile propuse sunt orientate spre fortificarea răspunderii și competențelor de organizare a unor sisteme durabile de control intern managerial.
Unul din obiectivele Strategiei constă în asigurarea utilizării fondurilor publice conform principiilor de bună guvernare, prin implementarea controlului intern managerial și a auditului intern în entitățile publice pe baza standardelor și bunelor practici UE.
Totodată, în calitate de direcții prioritare documentul prevede:
• Fortificarea mecanismelor de planificare și raportare a activității bazate pe performanță și riscuri;
• Sporirea răspunderii manageriale cu privire la gestionarea fondurilor publice conform principiilor bunei guvernări, prin consolidarea sistemelor de control intern managerial în sectorul public;
• Consolidarea funcției de audit intern la toate nivelurile administrației publice;
• Concentrarea activității de audit intern pe domeniile cu risc înalt, care sunt evaluate sub aspectul performanței;
• Implementarea efectivă a mecanismelor de asigurare a calității activității de audit intern din sectorul public;
• Promovarea și mediatizarea conceptului de control financiar public intern, a rolului și responsabilităților aferente acestuia;
• Creșterea nivelului de conștientizare și înțelegere a importanței și valorii politicii controlului financiar public intern.
Fluctuația și lipsa personalului este o problemă sesizată în toate rapoartele de evaluare privind controlul financiar public intern, a menționat Cristina Copăceanu, președintă a Asociației Auditorilor Interni, iar o soluție în acest ses ar fi punerea în aplicare a două instrumente importante de acoperire a segmentului de audit public intern în entitățile publice – auditul intern prin asociere și auditul pe bază de contract.
Totodată, participanții la discuții au menționat și despre importanța instruirii managerilor în domeniul CIM, colaborarea autorităților cu asociațiile de profil în domeniul auditului și elaborarea unui Manual operational în domeniul CIM.
Chiar dacă conceptul de control financiar public intern a fost introdus în anul 2010, acesta nu poate fi considerat implementat și complet functional. Problemele înregistrate într-o măsură semnificativă sunt cauzate de lipsa de coordonare între acțiunile de dezvoltare a controlului financiar public intern și alte reforme ale administrației publice, deficitul de resurse alocate, dar și de nivelul scăzut de percepere și asumare de angajamente înregistrat în perioadele anterioare. Conform datelor, la situația din 31 decembrie 2021, 67% din subdiviziunile de audit intern instituite în entitățile publice dispuneau de doar o singură unitate de personal.
Amintim, prima ședință din seria discuțiilor publice privind Strategia de dezvoltare a managementului finanțelor publice pentru anii 2023-2030 a fost dedicată componentei nr. 5 - Politici fiscale și vamale și administrarea veniturilor.
Instituții:
Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
Dear user
For further improvements, please write a feedback about the quality and availability of the services provided from the site and user interface.
1083 views
The date of publishing:
13 October /2023 08:43
Catalogul tematic
Noutăți
Tags:
finante publice | Strategia de dezvoltare
0 comments
Only users registered and autorized they have the right to post comments.