News

Comerțul online are un potențial de creștere mare în Republica Moldova

Comerțul electronic este la început de drum în Republica Moldova, reprezentând 4% din totalul comerțului intern, în timp ce media mondială este de 19%. Volumul anual pe cap de locuitor este de 155 euro, ceea ce este de circa 4 ori mai puțin decât în România. Datele au fost prezentate în cadrul unui eveniment organizat de Camera Americană de Comerț, în care au fost discutate tendințele în domeniul comerțului electronic, atât din Moldova, cât și din regiune.

 

În cadrul discuției au fost abordate subiecte privind evoluția comerțului electronic în 2023, comportamentele consumatorilor, așteptările legate de sfârșitul anului, contextul economic și implicațiile acestuia, prognozele pentru 2024. 

 

Dacă să vorbim nemijlocit de volumul pieței e-commerce în Moldova, acesta este estimat la o valoare de circa 320 mil. euro anual. În acelaști timp, în România acest volum este de circa 6,5 mld euro, iar până la finele anului se așteaptă ca volumul să sporească până la 7 mld. Euro.

 

 Totuși studiile arată că există un potențial de creștere foarte mare pentru perioada următoare în Republica Moldova, prognozele arătând că în următorii 3 ani această cifră poate să crească de 5 ori a menționat Felicia Jereghi, managing director Indigo Groups.

 

Conform datelor prezentate, din totalul populației conectate la internet, circa 0,5 mil. de moldoveni fac cumpărături online. Totodată, conform datelor Industry Head & Retail Lead, Google, în ultimele 12 luni au crescut căutările de mărfuri/servicii efectuate de moldoveni pe internet cu 25%, dintre care 70% din căutări sunt efectuate de pe dispozitivele mobile.

 

În același timp, s-a atras atenția că nu există o sursă unică de colectare a datelor privind comerțul electronic din Moldova, de cele mai multe ori majoritatea cifrelor sunt bazate pe diferite studii realizate de anumite asociații profesionale.

 

Pe de altă parte, vorbitorii a menționat că statul pune un accent tot mai mare în ultima perioadă pe stimularea comerțului electronic, accelerarea dezvoltării comerțului online devenind o prioritate pentru autorități. În acest sens amintim că, în conformitate cu unele prevederi recente, agenții economici sunt obligați să aplice reducerile egale pentru toate instrumentele și mijloacele de plată, neavând dreptul să să aplice reduceri adiționale în cazul achitărilor în numerar, în detrimentul comerțului electronic.

 

Mai multe detalii despre comerțul electronic vă recomandăm să consultați și în articolele publicate pe pagina noastră:

 

·Unele aspecte fiscale aferente magazinului virtual

·Documentarea livrării în cazul serviciului de livrare prin curier / ramburs

·Comerțul electronic: utilizarea ECC în funcție de modul achitării bunurilor și serviciilor livrate

·Importul de servicii prin intermediul reţelelor electronice: declararea și achitarea TVA

·Aspecte ce urmează a fi luate în calcul la efectuarea comerțului electronic

· Vânzarea online a mărfurilor: prevederi juridice, contabile și fiscale (continuare)

·Legalitatea aplicării de către comercianți a metodei de comerț cu preț redus în funcție de instrumentele și mijloacele de plată

 

 

 

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

717 views

The date of publishing:

24 November /2023 16:00

Domeniu:

Noutăți

Tags:

activitate de comert

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon