News

Controalele de stat vor fi desfășurate conform unor proceduri uniformizate

Până în anul 2028 cadrul normativ național va asigura desfășurarea controalelor de stat conform unor proceduri unificate și uniformizate, tot până atunci autoritățile preconizează consolidarea capacității tehnice a organelor de control prin modernizarea infrastructurii IT.

 

În cadrul ședinței recente a secretarilor generali a fost examinat Programul de dezvoltare a domeniului controlului de stat pentru anii 2025-2028. Acesta este un document de politici publice pe termen mediu ce descrie direcțiile prioritare de intervenție pentru consolidarea capacităților organelor de control ale Republicii Moldova, având în vedere inclusiv pregătirea pentru aderarea la Uniunea Europeană.  

 

Conform documentului, autoritățile își planifică în acest sens stabilirea și aplicarea cerințelor minime de competență profesională a inspectorilor, cu dezvoltarea unui mecanism de remunerare competitivă până în anul 2028, precum și implementarea unui sistem de formare profesională continuă și inițială care să asigure dezvoltarea abilităților inspectorilor din cadrul organelor de control și certificarea acestora. Totodată, un accent important va fi pus pe consolidarea parteneriatelor între organele de control la nivel național și internațional prin încheierea acordurilor de colaborare până în anul 2028. De asemenea, se mizează și pe creșterea implicării mediului de afaceri în implementarea bunelor practici de conformare voluntară, prin organizarea sesiunilor anuale de instruire.

 

Conform notei informative a proiectului, în prezent, conform Legii nr. 131/2012 privind controlul de stat al activității de întreprinzător, există 20 organe de control, dintre care 15 sunt în subordinea Guvernului, după cum urmează:  Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor; Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor;  Inspectoratul Național pentru Supraveghere Tehnică; Agenția Națională pentru Sănătate Publică; Inspectoratul pentru Protecția Mediului; Serviciul Vamal;  Serviciul Fiscal de Stat; Agenția Națională Transport Auto; Autoritatea Aeronautică Civilă; Agenția Navală; Inspectoratul de Stat al Muncii; Agenția Națională de Reglementare a Activităților Nucleare și Radiologice; Agenția Feroviară; Agenția pentru Securitate Cibernetică și Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale, iar 5 dintre ele în subordinea Parlamentului: Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică; Agenția Națională pentru Reglementare în Comunicații Electronice și Tehnologia Informației; Consiliul Coordonator al Audiovizualului; Consiliul Concurenței și Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal.

 

Totodată, datele privind numărul controalelor în perioada anilor 2020-2023 scot în evidență faptul că între 93% și 97% din numărul total al controalelor sunt efectuate de 5 organe de control: Serviciul Fiscal de Stat, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor, Agenția Națională pentru Sănătate Publică, Inspectoratul pentru Protecția Mediului și Inspectoratul de Stat al Muncii. În perioada de referință, cele 5 organe de control au înregistrat un număr constant de controale, în comparație cu restul organelor de control, al căror volum de activitate a fost mult mai redus. Această tendință indică o concentrare mare a activității de control în rândul primelor cinci organe de control, domeniile de competență ale cărora corespund domeniilor de interes sporit în cadrul monitorizărilor efectuate de Comisia Europeană.

author icon

Marina Căldare

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

407 views

The date of publishing:

21 March /2025 07:46

Catalogul tematic

Noutăți | Control de stat

Tags:

consultari publice | control de stat

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon