News

Ajutoarele de stat contribuie la dezvoltarea economiei

Valoarea ajutorului de stat autorizat de către Consiliul Concurenței în anul 2019 a fost de 797884 mii lei, fiind atât ca valoare, cât și ca pondere în raport cu anul 2018, în creștere, se spune în Raportul privind ajutoarele de stat acordate în Republica Moldova pentru anul 2019, aprobat prin Decizia Consiliului Concurenței Nr. ASER-67 din 3 decembrie 2020. Documentul a fost publicat în Monitorul Oficial din 12 februarie curent.
 
Astfel, în anul 2019 valoarea ajutorului de stat raportată Consiliului a fost de 1 438 756 mii lei (sau 0,68% din PIB), fiind în creștere față de anii 2017- 2018. Dinamica a fost determinată de implementarea noilor măsuri de sprijin și majorarea cuantumului unor scheme de ajutor de stat raportate ca urmare a sporirii numărului beneficiarilor față de anii precedenți. Deși ponderea ajutorului de stat în PIB s-a majorat în anul 2019 în raport cu anii precedenți, acesta a rămas sub 1%, în conformitate cu obiectivele stabilite în Programul național în domeniul concurenței și ajutorului de stat pentru anii 2017-2020.
 
Consiliul Concurenței a fost informat de către 306 furnizori despre măsurile de sprijin acordate. În anul 2019, furnizorii au ales în continuare acordarea ajutoarelor de stat prin intermediul schemelor (circa 79% din numărul total), ceea ce este conform bunelor practici în domeniu, fiind considerate mai puțin nocive pentru mediul concurențial.
După forma de acordare a ajutoarelor de stat, cea mai mare pondere a măsurilor de sprijin a fost de natura cheltuielilor bugetare, fiind de circa 54% din valoarea totală.
 
Totodată, în anul 2019, la fel ca și în anii precedenți, principalii furnizori de ajutor de stat au fost autoritățile publice centrale (APC), constituind circa 84% din numărul total de măsuri de sprijin fiind raportate de APC.
 
Valoarea măsurilor de sprijin acordate pentru prestarea serviciilor de interes economic general (SIEG) a fost de 479 285 mii lei, fiind în creștere în raport cu anii precedenți. Peste 60% din valoarea ajutorului pentru prestarea SIEG a fost oferită sub formă de subvenții și/sau subsidii și alocații bugetare.
 
Ajutorul de stat este o parte componentă importantă a politicii în domeniul concurenței. Or, întreprinderea care beneficiază de o măsură de sprijin din partea statului obține un avantaj economic în raport cu alți participanți ai pieței, ceea ce ar putea contribui la menținerea sau extinderea unor entități mai puțin eficiente în raport cu altele mult mai eficiente. În acest sens, monitorizarea permanentă a ajutoarelor de stat se efectuează cu scopul de a exclude denaturarea nejustificată a concurenței și pentru a direcționa mai bine măsurile de sprijin, contribuind astfel la dezvoltarea întregii economii, se spune în Raport.
 
Amintim, furnizorii ajutorului de stat sunt obligați să prezinte Consiliului Concurenței raportul privind toate ajutoarele de stat acordate până la 31 martie a anului următor celui de gestiune.
author icon

Marina Căldare

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

849 views

The date of publishing:

18 February /2021 08:00

Catalogul tematic

Noutăți

Tags:

consiliul concurenței | ajutor de stat | raport | monitorul.fisc.md

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon