News

Ajutorul umanitar acordat întreprinderilor constituie ajutor de stat

Ajutoarele umanitare oferite în cazul prevenirii, lichidării sau diminuării consecinţelor calamităţilor naturale şi al altor cazuri excepţionale, constituie ajutor de stat în sensul Legii nr.139/2012 cu privire la ajutorul de stat, dacă beneficiarii de ajutor umanitar desfășoară activitate economică și este compatibil cu mediul concurențial normal, a decis Plenul Consiliului Concurenței din 17 septembrie curent.
 
La examinarea măsurii de sprijin autoritatea a ținut cont de prevederile art.103, alin.(5) din Codul fiscal, conform cărora sunt scutite de TVA fără drept de deducere importul de mărfuri și servicii destinate acordării de asistenţă în caz de calamitate naturală, de conflict armat şi în alte situaţii excepţionale, definite ca ajutoare umanitare. Totodată, art.124 alin.(2) din CF stabilește că accizele nu se achită la importul mărfurilor accizate definite ca ajutoare umanitare, în ambele cazuri în modul stabilit de Guvern.
 
Consiliul Concurenței a notat că, în Legea cu privire la ajutoarele umanitare acordate Republicii Moldova este specificat expres că ajutoarele umanitare acordate pentru prevenirea, lichidarea sau diminuarea consecinţelor calamităţilor naturale, inclusiv a secetei, inundaţiilor, cutremurelor de pământ, alunecărilor de teren, a consecinţelor catastrofelor tehnogene, incendiilor şi altor cazuri excepţionale pot fi distribuite şi altor beneficiari decât cei prevăzuţi în legea nominalizată. Respectiv, beneficiari ai măsurii de sprijin examinate pot fi și agenții economici.  Astfel, se constată că beneficiarii măsurii de sprijin analizate sunt doar întreprinderile care au recepționat/distribuit ajutoare umanitare în cazul prevenirii, lichidării sau diminuării consecinţelor calamităţilor naturale şi altor cazuri excepţionale.
 
Autoritatea a informat Ministerul Finanțelor și Serviciul Vamal despre necesitatea raportării anuale a măsurii de sprijin oferite întreprinderilor, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr.1112/2016   pentru aprobarea Regulamentului privind modalitatea de ţinere a Registrului ajutoarelor de stat.
 

Tatiana Smeșnaia

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

757 views

The date of publishing:

30 October /2020 08:00

Domeniu:

Noutăți

Tags:

ajutor de stat | consiliu concurentei | monitorul.fisc.md

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon