News
Anatol Arapu, la Viena: Legea Contabilității va fi supusă unei revizuiri
Principalele caracteristici distinctive ale noilor SNC, în contextul conformării acestora cu legislația europeană din domeniu este că noile SNC-uri ajusteasă și mai mult normele contabile naționale la cerințele Directivei UE și IFRS. Totodată, se iau în considerare și prevederile legislației naționale în vigoare, nivelul actual de dezvoltare al entităților, și gradul de pregătire al specialiștilor, a declarat ministrul.Totodată, Anatol Arapu a menționat că anumiți indicatori, cum ar conţinutul propus al bilanţului şi situației de profit și pierdere diferă de cele din Directiva UE trebuie să fie revizuite. Conţinutul propus al situației de profit și pierdere este mai prescurtat decât formatele oferite de către directiva UE. Pe viitor, bilanţul şi situația de profit şi pierdere se vor conforma treptat cu cerințele Directivei UE. Ministrul a subliniat că Republica Moldova și-a asumat obligația de a finaliza transpunerea legislației europene în domeniul contabilității și auditului în termen de maxim 3 ani de la semnarea Acordului de Asociere. În ceea ce privește activitatea ÎMM -urilor,ministrul a subliniat că acestea au un rol important în economia Moldovei. Peste 97% din entități sunt ÎMM, care angajează circa 58% din forța de muncă și generează 35% din veniturile totale pe economie. Numărul mediu al salariaţilor ÎMM-urilor nu depăşeşte 9 persoane, iar valoarea contabilă totală a activelor la data nu depăşeşte 3 milioane lei sau 160.000 de euro.
via agora.md
Instituții:
Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
Dear user
For further improvements, please write a feedback about the quality and availability of the services provided from the site and user interface.
1791 views
The date of publishing:
09 June /2014 09:25
Domeniu:
Noutăți
Tags:
Anatol Arapu | Contabilitate | ministerul finanţe
0 comments
Only users registered and autorized they have the right to post comments.