News

CTIF a încheiat un acord de colaborare cu ASEM

Instituția publică „Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe” (CTIF) și Academia de Studii Economice a Moldovei (ASEM) au încheiat, săptămâna trecută, un acord de colaborare în domeniul formării profesionale și aprofundării cunoștințelor în materie de tehnologii informaționale și aplicare a acestora în dezvoltarea serviciilor publice electronice. Cooperarea este prevăzută pentru o perioadă de patru ani, cu posibilitatea prelungirii acesteia pe același termen, cu acordul părților. Acordul stabilește obiectivele, domeniile și instrumentele de cooperare între părți, printre care consemnăm: organizarea și participarea în comun la instruiri, seminare, conferințe cu tematici în domeniul IT și securității cibernetice, formarea grupurilor de lucru comune pentru realizarea cercetărilor și/sau soluționarea problemelor legate de implementarea unor proiecte IT. Conform acordului, ASEM își va realiza obiectivele propuse prin Centrul său de Inovare și Transfer Tehnologic (CITT), cu posibilitatea de a extinde cooperarea CTIF cu alte facultăți și subdiviziuni ale ASEM. În acest sens, CITT va oferi CTIF asistență în înregistrarea inovațiilor elaborate de specialiștii IT din cadrul instituției, efectuarea cercetărilor aplicative cu transferul de tehnologii conform necesităților existente în sectorul TIC. Totodată, specialiștii CTIF vor avea oportunitatea de a face la ASEM studii de masterat și doctorat. La rândul său, CTIF își propune să implice personalul calificat în procesul de instruire al ASEM pentru programele de studii în domeniul TIC, să participe la modernizarea laboratoarelor de profil ale Academiei prin oferirea produselor IT pentru executarea testărilor/simulărilor în procesul de instruire și cercetare, precum și să ofere locuri de desfășurare a stagiilor de practică pentru studenții de la ASEM. Acordul de colaborare cu ASEM este al doilea acord încheiat de CTIF, după constituirea sa. Primul acord - de cooperare în domeniul securității cibernetice – a fost semnat de CTIF și Ministerul Apărării în octombrie 2018.

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Academia de Studii Economice a Moldovei (ASEM) | Instituția Publică Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe (CTIF)

1647 views

The date of publishing:

15 January /2019 15:00

Catalogul tematic

Noutăți

Tags:

CTIF | ASEM | instruirea specialiștilor | acord de colaborare | monitorul.fisc.md

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon