News

Curtea de Conturi: "Reforma învățământului în Moldova"

Proiectul „Reforma învățământului în Moldova”, implementat prin intermediul Ministerului Educației, Culturii și Cercetării (MECC) cu suportul Fondului de Investiții Sociale din Moldova, a fost supus auditului de către Curtea de Conturi. Raportul Curții cu privire la implementarea Proiectului pe exercițiul bugetar 2017 este publicat în Monitorul Oficial din 28 septembrie curent. Conform hotărârii, Curtea își exprimă opinia de audit fără rezerve pentru Rapoartele financiare interimare ale Proiectului, menționând că acestea nu conțin denaturări. Totuși, misiunea de audit a identificat unele nereguli. Bunăoară, debursarea fondurilor alocate în cadrul Proiectului și valorificarea de către MECC a mijloacelor financiare debursate indică un nivel scăzut, Proiectul nefiind implementat în termenul preconizat din cauza impedimentelor privind executarea lucrărilor de renovare a instituțiilor de învățământ. Astfel, auditul a constatat capacitatea instituțională redusă a ministerului de valorificare a mijloacelor financiare externe, fapt care a determinat neimplementarea în termen a Proiectului, cauzată de dificultăți la desfășurarea procedurilor de achiziții publice și de lipsa personalului calificat în domeniul lucrărilor de renovare a instituțiilor. În același timp, planul de achiziții nu a fost definitivat după aprobarea bugetului propriu al Proiectului și nu sunt planificate corespunzător achizițiile de lucrări de reparație. Cu referire la neimplementarea Proiectului în termen, auditul confirmă:60,01% - gradul sumelor debursate în perioada 2013-2017 ($24002,1 mii) din totalul mijloacelor financiare prevăzute ($40000,0 mii) în scopul implementării Proiectului și a reformei structurale în domeniul educației. • 22,09% - nivelul de executare a cheltuielilor efective ($8834,9 mii) în perioada 2013-2017 de către MECC față de suma totală a debursărilor planificate pentru implementarea Proiectului ($40000,0 mii). • 36,8% - nivelul cheltuielilor efective cumulative pentru anii 2013-2017 față de mijloacele financiare debursate în aceeași perioadă. Astfel, soldul final al mijloacelor financiare debursate în contul special la situația din 31.12.2017 constituie $ 530,2 mii • 110,7% reprezintă nivelul valorificării mijloacelor financiare debursate din conturile speciale pe parcursul anului 2017. Recomandări pentru MECC: • Să convoace Consiliul Coordonator pentru monitorizarea procesului de reabilitare a instituțiilor de învățământ, în scopul valorificării mijloacelor financiare creditate de la Banca Mondială. • Să asigure respectarea cadrului normativ, prin întocmirea rapoartelor trimestriale privind finanțarea resurselor alocate, cu informarea Guvernului și plasarea acestora pe pagina web a ministerului. • Să asigure planificarea achizițiilor de lucrări și servicii ținând cont de necesitățile reale și cu respectarea prevederilor cadrului legal. • Să fortifice activitățile de control și de monitorizare prin sporirea conlucrării între părțile responsabile, în vederea valorificării resurselor financiare conform destinației și în termenul prevăzut pentru implementarea Proiectului. Menționăm că, în anul 2013, Guvernul Republicii Moldova și Asociația Internațională pentru Dezvoltare (AID) au semnat un Acord de finanțare, în vederea obținerii unui credit în valoare de 26,1 mil. DST, echivalentă cu $40,0 mil., pentru implementarea reformei structurale în sectorul educației. Misiunea de audit a fost inițiată și efectuată la solicitarea MECC, în condițiile prevăzute de Acordul de finanțare.
author icon

Marina Căldare

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Curtea de Conturi a Republicii Moldova

1379 views

The date of publishing:

02 October /2018 11:01

Catalogul tematic

Noutăți

Tags:

acord de finantare | învăţămînt | Moldova | curtea de conturi

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon