News

Guvernul va înainta măsuri de susținere în limita spațiului fiscal disponibil

Intervenţia de urgenţă cu măsuri anticriză concrete pentru persoane fizice şi juridice reprezintă o prioritate de bază pentru Guvern în perioada pandemiei de COVID-19. Totodată, Guvernul, ținând cont de măsurile pentru micșorarea impactului generat de pandemia de COVID19 deja aprobate prin Legea nr. 60 60/2020 privind instituirea unor măsuri de susținere a activității de întreprinzător și modificarea unor acte normative, dar și prin alte acte, consideră că unele inițiative prin care se propun măsuri de susținere dublează prevederile existente.
 
Executivul a examinat inițiativa legislativă prin care se propune o serie de instrumente anticriză destinate persoanelor fizice şi juridice.

 

Potrivit avizului Guvernului publicat astăzi, 19 iunie, în MO, există anumite rezerve asupra oportunităţii amendamentelor propuse în contextul măsurilor deja întreprinse. Astfel, o serie de măsuri cu caracter urgent incluse în proiectul de lege care vizează diminuarea consecințelor stării de urgență, precum și susținerea instituțiilor antrenate în combaterea pandemiei, sunt aprobate prin atât prin Legea nr. 60/2020, precum și prin Legea nr. 61/2020 privind modificarea Legii bugetului de stat pentru anul 2020 și prin deciziile Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova.

 

În același timp, în condițiile situației excepționale existente, Guvernul întreprinde acțiuni pentru identificarea surselor suplimentare de venituri, concomitent cu reducerea unor cheltuieli neprioritare, pentru a asigura măsuri de combatere a pandemiei. La etapa actuală nu se identifică necesitatea stabilirii unor restricții salariale și reducerea cheltuielilor de personal. Guvernul consideră că și o eventuală plafonare a salariilor persoanelor cu funcții de demnitate publică din cadrul nu va avea un impact garantat, direct și imediat asupra bugetului public național.

 

Referitor la implementarea cotei reduse a TVA în mărime de 8% pentru agenții economici antrenați în procesarea producției agricole și zootehnice, în aviz se menționează că a fost dispusă crearea unui grup de lucru format din reprezentanții autorităților publice centrale și reprezentanții sectorului agricol în vederea identificării celor mai bune soluții menite să asigure dezvoltarea sectorului agrar. Astfel, în măsura în care discuțiile la subiectul dat sunt în desfășurare, promovarea opțiunilor de asigurare a eficienței sectorului agricol se va realiza în urma identificării soluției optime.

 

În caz de necesitate, în funcție de evoluția pandemiei, Guvernul va analiza și va propune ulterior măsuri suplimentare, în limita spațiului fiscal disponibil, se spune în aviz.

author icon

Marina Căldare

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Guvernul Republicii Moldova

892 views

The date of publishing:

19 June /2020 08:00

Domeniu:

Noutăți

Tags:

sustinere | masuri | guvern Moldova | aviz | monitorul.fisc.md

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon