News
Hotărârile instanței de insolvabilitate ar putea fi atacate cu apel
Hotărârile instanței de insolvabilitate vor putea fi atacate cu apel în termen de 15 zile de la data pronunțării dispozitivului, cu excepțiile prevăzute de Legea insolvabilității nr. 149/2012 (Legea nr. 149/2012). Termenul de apel, precum și apelul declarat nu va suspenda executarea hotărârilor instanței de insolvabilitate. Proiectul privind modificarea Legii nr. 149/2012 este elaborat și înaintat pentru consultări publice de către Ministerul Justiției. Autorii afirmă că, proiectul dat urmărește
înlăturarea vidului legislativ ce ține de modalitatea contestării hotărârilor instanței de insolvabilitate.
Pentru înlăturarea deficiențelor existente, proiectul prevede ajustarea căii de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor instanței de insolvabilitate la procedura generală de contestare a hotărârilor emise de judecătorii prevăzută de Codul de procedură civilă, în concordanță cu nivelul instanțelor competente. În acest sens, se urmărește stabilirea apelului drept unica cale de atac ce poate fi exercitată împotriva hotărârilor instanței de insolvabilitate, cu prevederea unor derogări care vor asigura celeritatea examinării cauzelor în procedura insolvabilității.
Astfel, documentul propune o nouă redacție a art. 8 din Legea nr. 149/2012 ce va reglementa contestarea hotărârilor și încheierilor instanței de insolvabilitate. Se propune ca, la cererea motivată a părții interesate, instanța de apel să poată suspenda executarea hotărârilor instanței de insolvabilitate, iar instanța de recurs să fie în drept să suspende executarea încheierilor instanței de insolvabilitate. Redacția nouă a art. 8 din Legea nr. 149/2012, în condițiile aprobării proiectului, va prevedea că pentru cererile de apel formulate împotriva hotărârilor sau cererile de recurs formulate împotriva încheierilor în cadrul procedurii se va constitui un singur dosar.
În opinia autorilor, prin aceste modificări se ajustează calea de atac din cadrul procedurii de insolvabilitate la procedura generală de contestare a hotărârilor emise de judecătorii (apelul), prevăzută de Codul de procedură civilă, cu respectarea nivelului instanțelor competente.
O altă modificare prevede că „deciziile instanței de apel nu se supun recursului, fiind definitive și irevocabile de la pronunțare”. În acest context, autorii explică că din conținutul Legii nr. 149/2012 rezultă expres principiul celerității, potrivit căruia participanții la procesul de insolvabilitate şi în special instanța de insolvabilitate au îndatorirea să asigure efectuarea cu celeritate a actelor şi operațiunilor pentru satisfacerea creanțelor creditorilor din contul patrimoniului debitorului. Acest lucru este determinat de faptul că, procedura insolvabilității, din perspectiva comună a scopurilor debitorului şi a creditorilor, trebuie să fie derulată astfel încât să aibă ca consecință reintroducerea în circuitul economic a valorilor din averea debitorului.
Se propune ca modificările la Legea nr. 149/2012 să intre în vigoare la expirarea a 30 de zile de la data publicării. Totodată, inițiativele se vor aplica hotărârilor și încheierilor instanței de insolvabilitate pronunțate după intrarea lor în vigoare.
1439 views
The date of publishing:
08 December /2020 08:01
Catalogul tematic
Noutăți
Tags:
Apel | insolvabilitate | celeritate | proiect de lege
0 comments
Only users registered and autorized they have the right to post comments.