News

Infrastructura de irigare pe fondul schimbărilor climatice

În cadrul ședinței secretarilor generali din săptămâna trecută a fost examinat proiectul de Hotărâre cu privire la aprobarea Planului de acțiuni pentru anii 2020-2023 privind soluționarea unor probleme din domeniul hidroameliorației. Planul conține 10 măsuri ce includ: inventarierea bunurilor imobile proprietate publică a statului a sistemelor de irigare/desecare centralizate, identificarea terenurilor agricole ocupate de drumuri care servesc activităţile agricole aferente stațiilor de pompare/desecare centralizate și transmiterea, după caz, a celor neutilizate în gestiunea APL, reorganizarea Agenției „Apele Moldovei”, inclusiv a stațiunilor tehnologice pentru irigare din teritoriu, stimularea creării Asociațiilor Utilizatorilor de Apă pentru Irigare, elaborarea unui nou document de politici în domeniul hidroameliorației etc. Unele acțiuni planificate vor fi realizate în limitele mijloacelor financiare prevăzute în bugetul de stat pentru instituțiile responsabile de domeniu. Altele vor fi îndeplinite din mijloacele prevăzute în Proiectul de înregistrare şi evaluare funciară, finanţat de Banca Mondială în baza Acordului de finanţare dintre Guvernul Republicii Moldova şi Asociaţia Internaţională pentru Dezvoltare conform Programului de stat pentru delimitarea bunurilor imobile, inclusiv a terenurilor proprietate publică, pentru anii 2019–2023. Planul este elaborat în contextul secetei care persistă în urma schimbărilor climaterice care afectează producția agricolă și, implicit, securitatea alimentară a țării. Astfel, irigaţia este principala măsură eficientă de optimizare a regimului de umiditate a solului în perioada de vegetaţie a plantelor. Potrivit notei informative, ca rezultat al analizei stării tehnice a infrastructurii de irigare din Republica Moldova se constată că majoritatea elementelor acestei infrastructuri (stațiile de pompare, rețelele de aducție a apei, rețelele electrice etc.) sunt în stare nefuncțională. Astfel, din numărul total de stații de pompare a apei în scopul de irigare pot fi utilizate doar 24%, restul sunt în stare nesatisfăcătoare (30%) și nu permite utilizarea lor imediată, iar semidistruse sau distruse complet sunt 46%.
author icon

Marina Căldare

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Guvernul Republicii Moldova

840 views

The date of publishing:

31 March /2020 08:00

Domeniu:

Noutăți

Tags:

irigare | Agricultură | monitorul.fisc.md

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon