
News
Ministrul Economiei este nemulţumit de rezultatele activităţii instituţiilor de protecţie a consumatorilor
„Personal, nu sunt mulţumit de rezultatele activităţii instituţiilor din domeniu, fiindcă nu s-a reuşit atingerea obiectivului pe care ni l-am propus: consumatorii să fie protejaţi, iar operatorii economici responsabilizaţi, dar nu supuşi controlului cvasi-frontal”,a declarat Valeriu Lazăr în cadrul primei şedinţe a grupului de lucru, convocată la 14 martie. Prin Strategia sectorială în domeniul protecţiei consumatorilor, ne-am propus să întărim capacitatea decizională şi de autoprotecţie a consumatorilor, individuali sau asociaţi în organizaţii. În procesul de revizuire a competenţelor APC vom ţine cont de cele mai bune practici europene, inclusiv prin realizarea proiectului Twinning al UE la această instituţie, a precizat vicepremierul. Ministerul Economiei aminteşte că acum o săptămână a intrat în vigoare legea privind contractele de credit pentru consumatori, prin care APC i s-a atribuit dreptul să protejeze drepturile consumatorilor în raport cu băncile comerciale în raporturile de creditare. De asemenea, după intrarea în vigoare a legii privind etichetarea energetică, APC va supraveghea corectitudinea aplicării marcajului pe produsele electronice cu impact energetic. Totodată, după crearea Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor (ANSA), competenţele celor două instituţii se suprapun în ceea ce priveşte supravegherea pieţei pe domeniul produselor alimentare. Grupul de lucru va analiza cadrul legal, normativ şi instituţional de activitate în domeniul protecţiei consumatorilor şi, în termen de 14 zile, va înainta conducerii ministerului concluziile şi recomandările privind perfecţionarea acestuia. Scopul modificărilor este asigurarea eficienţei şi eficacităţii exercitării atribuţiilor APC, inclusiv pentru a evita omisiuni şi/sau suprapuneri în competenţe cu alte autorităţi de control. Pe 15 martie este marcată anual Ziua mondială a protecţiei consumatorilor. În anul curent, Consumers International a dedicat această dată protecţiei consumatorilor de comunicaţii mobile.
via www.moldpres.md
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
Dear user
For further improvements, please write a feedback about the quality and availability of the services provided from the site and user interface.
2789 views
The date of publishing:
14 March /2014 17:30
Domeniu:
Noutăți
Tags:
consum | Ministerului Economiei | controale | Valeriu Lazar
0 comments
Only users registered and autorized they have the right to post comments.