News

Noi oportunități de finanțare a producătorilor,care vor investi în agricultura irigată

Noi oportunități de finanțare a producătorilor,care vor investi în agricultura irigată Fondul Provocările Mileniului Modova și Unitatea de Implementare și Administrare a Proiectului Creșterea Producției Alimentare (2KR) au lansat astăzi în cadrul Programului Compact un mecanism de vânzări în rate a echipamentelor pentru agricultura performantă irigată. Bugetul total al noului mecanism alcătuiește 2,2 milioane de dolari SUA, alocați din Programul Compact al Corporației Provocările Mileniului, finanțat de Guvernul SUA. Directorul executiv a Fondului Provocările Mileniulu Moldova valentina Badrajan a spus că noul mecanism este destinat producătorilor agricoli mici și medii și grupurilor de producători din toate regiunile Republicii Moldova, care nu au acces la credite bancare sau împrumuturi din cauza gajului sau lipsa istoriei de creditare. Acesta prevede vânzarea în rate de către 2KR a echipamentelor și utilajelor agricole, valoarea cărora nu va depăși 100000 dolari pentru un beneficiar. Vânzarea în rate a echipamentului agricol se va efectua cu achitarea unui avans de 25 la sută din prețul echipamentului și a cheltuielilor aferente tranzacției, restul sumei fiind achitată pe o perioadă de până la 3 ani. În cadrul inițiativei vor putea fi procurate echipamente pentru irigare, sisteme de irigare cu aspersoare de presiune mică, maşini de irigare liniare sau circulare, sisteme de irigare prin picurare, staţii de pompare, seturi de ţevi cu accesorii pentru transportarea locală a apei pentru irigare, echipamente de aplicare a fertilizanților și produselor fitosanitare prin irigare, componente pentru bazinele de acumulare a apei etc. În cazul în care producătorii agricoli deja dispun de un sistem de irigare funcțional, aceștia pot procura echipamente și utilaje noi, precum maşini agricole pentru creşterea și recoltarea fructelor și legumelor, freze pentru prelucrarea solului, semănători de precizie, platforme pentru recoltare, echipamente pentru utilarea serelor şi tunelelor, stații meteo de teren și alte utilaje moderne pentru sectorul agricol de valoare înaltă. Noul mecanism de vânzări în rate este complementar la Programul de credite Compact pentru investiții în infrastructura post-recoltare prin intermediul căruia au fost deja acordate 56 de împrumuturi producătorilor în valoare de peste 9,3 milioane dolari. Colaborând cu 2 KR noi vom extinde aria producătorilor beneficiari , adică nu numai acei din raioanele unde sunt amplasate sistemele de itigare reabilitate, dar și din alte raioane. - specificat Valentina Badrajan. Valeriu Bulgari, directorul 2KR, a precizat că noul mecanism de finanțare ar putea aduce beneficii pentru circa 500 de producători agricoli din toată țara. Peste 100 de potențiali beneficiari au și fost identificați Totodată din banii care vor fi rambursați de către beneficiari vor putea fi creditați alți producători agricoli,care vor procura sisteme sau echipamente de itrigare. Jeffrey Goveia, director adjunct al Corporației Provocările Mileniului în Republica Moldova, și-a exprimat speranța că noul mecanism de susținere a fermierilor va spori investițiile în sectorul agricol și va stimula aplicarea tehnologiilor moderne agricole, bazate pe irigare. Pentru implementarea Programului de țară Compact Corporația SUA @ Provocările Mileniului a acordat Moldovei un grant în sumă de 262mln dolari pentru două componente: construcția drumului Sărăteni – Soroca și componenta Trecerea la o agricultură perfomantă prin reabilitarea a 10 ssiteme cetraizate de irigare.
author icon

Maria Trifan

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

1580 views

The date of publishing:

31 March /2015 13:42

Domeniu:

Noutăți

Tags:

producatori | agricultura | irigare | Proiect | finantare

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon