News

Protecţia intereselor consumatorului și diversificarea piețelor de export

Un nivel mai înalt de protecție a sănătății umane și a consumatorilor prin sporirea siguranței produselor alimentare și obținerea accesului la diverse piețe, în special cele din UE - acesta este obiectivul Strategiei în domeniul siguranței alimentelor pentru anii 2017-2022 , propusă spre consultare publică. Strategia conține peste 50 de acțiuni și 6 obiective strategice. Astfel, una din măsurile prioritare ține de elaborarea și implementarea sistemului informațional integrat „e-ANSA”, cu instruirea întregului efectiv de state al Agenției. Autoritățile își mai propun, prin această Strategie, armonizarea celor 241 de acte normative cu legislația UE, revizuirea și retragerea după caz a celor 700 de standarde GOST existente în prezent, pe motiv că ele contravin actelor normative în vigoare. De asemenea, una din acțiunile propuse se referă la fortificarea sistemului de notificare a OMC despre standarde moldovenești originale, dar și transferul către ANSA a activităților legate de controlul produselor alimentare, efectuate în prezent de Agenția pentru Protecție a Consumatorului. Elaborarea unui sistem informațional pentru analiza datelor deţinute de ANSA și de către Agenția Națională pentru Sănătate Publică va asigura implementarea efectivă a politicilor și consolidarea abordării din perspectiva Sănătății Unice și elaborarea unei platforme pentru Sănătatea Unică în scopul soluționării problemelor în situații de rutină sau de urgență. Strategia mai prevede consolidarea și modernizarea domeniului de supraveghere a produselor farmaceutice de uz veterinar, inclusiv circulația medicamentelor, fortificarea posturilor de control la frontieră în ceea ce ține dotarea și condițiile pentru efectuarea întregului spectru de verificări. O altă acțiune ține de crearea în sistemului e-agricultură a compartimentelor pentru sectoarele animal, vegetal și alimentar, fortificarea laboratorului din cadrul Centrului Republican de Diagnostic Veterinar, precum și a Centrului Național de Verificare și Certificare a produselor vegetale și solului. Autoritățile și-au mai propus să elaboreze o infrastructură pentru gestionarea subproduselor de origine animală nedestinate consumului uman, inclusiv colectarea lor de la operatorii din businessul alimentar, cu nimicirea ulterioară. Costul implementării Strategiei din domeniul siguranței alimentelor nu este indicat, multe din acțiuni urmând a fi realizate în limitele bugetului aprobat, însă este precizat costul pentru elaborarea și implementarea sistemului informațional integrat „e-ANSA” – 2 mil. lei. Principiul de bază al politicii privind siguranța alimentelor este aplicarea unei abordări integrate care să includă toate etapele lanțului alimentar, se menționează în nota proiectului
author icon

Marina Căldare

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Guvernul Republicii Moldova | Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor | Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare

1781 views

The date of publishing:

18 September /2017 11:30

Catalogul tematic

Noutăți

Tags:

Strategia de dezvoltare | consumatori | produse alimentare | Export | UE | business | agricultura

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon