News

Remitențele către rezidenți au crescut cu aproape 8%, în luna februarie

În primele două luni ale anului curent remiterile din străinătate au înregistrat o dinamică pozitivă, fiind în creștere cu 29% în ianuarie și circa 8% în luna februarie, comparativ cu datele din 2016. În luna februarie 2017, prin intermediul băncilor licențiate au fost transferate din străinătate în favoarea persoanelor fizice mijloace bănești în valoare netă de 79.milioane de dolari, în creștere cu 7.8 % față de februarie 2016. Fluctuațiile cursului de schimb al valutelor originale față de dolarul SUA au contribuit cu 2.6 puncte procentuale la diminuarea transferurilor în februarie 2017, în timp ce creșterea efectivă a transferurilor (eliminându-se efectul cursului de schimb prin recalcularea sumelor la cursul perioadei respective a anului precedent) a constituit 10.4 la sută. Transferurile de mijloace bănești din străinătate efectuate în favoarea persoanelor fizice (rezidente şi nerezidente) reprezintă sumele de bani remise în ţară prin intermediul sistemului bancar național, inclusiv prin sistemele de transfer internațional de bani.


via | agora.md

1408 views

The date of publishing:

28 March /2017 15:00

Catalogul tematic

Noutăți

Tags:

remitente | mijloace banesti | transferuri bănești | persoane fizice | Moldova

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon