News
Standardele de contabilitate în noile rubrici ale revistei „Monitorul fiscal FISC.MD”
“Materialele rubricii se vor baza pe exemple numerice concrete, cu specificarea tranzacţiilor contabile la fiecare operaţiune. Publicarea exemplelor de aplicare a noilor standarte este un lucru foarte important în asigurarea trecerii competente a contabililor şi auditorilor la noile SNC, la fel şi pentru utilizarea corectă altor acte normative de contabilitate”, spune Alexandru Nederiţa.Legea contabilităţii şi Hotărîrea Guvernului № 238 din 29.02.2008 privind aplicarea Standardelor Internaţionale de Raportare Financiară pe teritoriul Republicii Moldova au obligat subiecţii de interes public la aplicarea SIRF începînd cu 1 ianuarie 2011. Pe parcursul anului 2011 subiecţii de interes public au utilizat doar Standardul Internaţional de Raportare Financiară 1 “Adoptarea pentru prima dată a Standardelor Internaţionale de Raportare Financiară”, cu ajutorul căruia efectuau trecerea la noile standarte. Al doilea an se ține evidență în conformitate cu IFRS, iar în luna martie a.c. au fost întocmite primele rapoarte financiare în conformitate cu IFRS. Rubrica ”SIRF” va fi dedicată aplicării standartelor susmenţionate, autorul căreia va fi membrul ACCA (Asociatiei Contabililor Autorizati din Marea Britanie), Stella Alexa.
“În această rubrică se vor publica atît materiale teoretice, cît şi articole despre aplicarea lor în practică. Pe lîngă aceasta prevedem, acolo unde va fi cazul, să acordăm atenția planificării fiscale cu utilizarea SIRF, -- spune autorul rubricii Stella Alexa. – Sperăm, că acest compartiment va fi util pentru contabili şefi, directori financiari, auditori interni, dar şi inspectori fiscali, care vor verifica rapoarte întocmite conform SIRF. Cu ajutorul acestei rubrici, cititorii vor primi la timp informaţia despre toate modificările, care se aşteaptă, şi respectiv, vor avea posibilitatea să se pragătească pentru ele”.Vom fi recunoscători contabililor şefi şi altor persoane interesate pentru păreri şi sugestii postate în comentariile la rubricile “SNC noi” şi “SIRF”. Astfel, la scrierea materialelor viitoare se vor analiza cu atenţie întrebările şi propunerile cititorilor. Redacţia revistei „Monitorul fiscal FISC.md” aduce mulţumiri cititorilor, care ne-au fost alături în 2013 şi reaminteşte că, continuă promoţia „6+” la campania de abonare pentru 2014. Doritorii de a se abona la revista „Monitorul fiscal FISC.md”, o pot face prin Internet, accesând site-ul www.monitorul.fisc.md, sau formând numărul de telefon (022) 822-031. Agentul de vânzări vă va informa despre ofertele pentru abonaţii revistei.
Instituții:
Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
Dear user
For further improvements, please write a feedback about the quality and availability of the services provided from the site and user interface.
3798 views
The date of publishing:
11 October /2013 10:33
Domeniu:
Noutăți
Tags:
Contabilitate | Monitorul fiscal FISC.md | SNC | SIRF
0 comments
Only users registered and autorized they have the right to post comments.