News
Termenul de activitate a ZAL „Tvardița” ar putea fi extins
Totodată, se propune ca în cazul în care vor fi adoptate noi acte legislative care periclitează condițiile de activitate a rezidenților acestei zone în ceea ce privește regimul vamal, fiscal, valutar, de vize etc., rezidenții să dispună de dreptul să-și desfășoară activitățile în conformitate cu legile în vigoare înainte de data aplicării noilor acte legislative sau în conformitate cu legislația în vigoare la data înregistrării lor în zona liberă. Potrivit notei informative, activitatea ZAL are un impact pozitiv asupra dezvoltării social-economice din regiune. Grație proiectelor realizate de rezidenții ZAL au fost create peste 500 locuri noi de muncă pentru locuitorii orașului Tvardița și celor din localitățile din preajmă, au fost plantate peste 1200 ha de viță de vie și deschise 20 de întreprinderi noi. Conform evaluărilor, în rezultatul extinderii termenului de funcționare a ZAL, către anul 2045 volumul vânzărilor producției industriale ar putea depăși 1,2 mld. lei, iar volumul investițiilor ar atinge indicatorul de $1,7 mil., fiind create suplimentar circa 1000 locuri de muncă.
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
Dear user
For further improvements, please write a feedback about the quality and availability of the services provided from the site and user interface.
905 views
The date of publishing:
30 April /2021 07:58
Catalogul tematic
Noutăți
Tags:
zal tvardita | termen de funcționare | proiect de lege | monitorul.fisc.md
0 comments
Only users registered and autorized they have the right to post comments.