News
În următorii cinci ani întreprinderile din sectorul zootehnic și de prelucrare a producției agroalimentare ar putea beneficia de facilități fiscale
Proiectul de lege pentru modificarea și completarea Codului fiscal, aprobat în prima lectură în cadrul ședinței Parlamentului de astăzi, 15 decembrie, vine cu instituirea normei ce prevede scutirea de impozitul pe venit obținut din desfășurarea nemijlocită a activității din sectorul zootehnic pentru o perioada de 5 ani, precum și a sumei reinvestită în sectorul zootehnic și cel de prelucrare a producției agroalimentare autohtone, indiferent de tipul de proprietate și domeniul de activitate a acestora.
În opinia autorilor inițiativei, aplicarea noilor prevederi va oferi oportunități suplimentare pentru dezvoltarea sectoarelor vizate, un factor extrem de important în condițiile în care sectorul zootehnic din Moldova este în degradare substanțială și reducere considerabilă a efectivului de vite și păsări.
Astfel, conform statisticii oficiale, pe parcursul primelor 9 luni ale anului curent față de perioada respectivă a anului 2021 a fost înregistrată micșorarea producției vitelor și păsărilor (în masă vie) în gospodăriile de toate categoriile cu 5,3%, care a fost generată de scăderea producției atât în gospodăriile populației cu 8,4%, cât și în întreprinderile agricole cu 2,4%. Cu 12,1% s-a diminuat și producția de lapte în gospodăriile de toate categoriile.
Totodată, analiza gradului de autoaprovizionare cu produse alimentare a RM denotă un deficit al producției autohtone practic la toate tipurile de produse de origine animală. Astfel, țara se autoaprovizionează cu carne de porc la nivel de 90%, în cazul cărnii de pasăre – cu 96,5%, iar în cazul cărnii de vită – cu 90,8%. Cea mai negativă tendință se atestă în cazul producerii laptelui de vacă, deoarece în perioada anilor 2014-2020 volumul producției acestuia a scăzut cu peste 40% (de la 485 mii tone la 290 mii tone anual), fiind înregistrată majorarea continuă a volumului de produse lactate pe fundalul reducerii constante a producției locale de lapte-marfă, ceea ce denotă importul materiei prime.
Încă o prevedere din proiect se referă la modificarea lit. y2) din art. 20 din CF, care reglementează sursele de venit neimpozabile. Astfel, excepția ce prevede impozitarea livrării laptelui de către întreprinzătorii individuali şi gospodăriile ţărăneşti (de fermier) ar putea fi exclusă, acești producători obținând același regim fiscal la furnizarea laptelui ca și persoanele fizice ce nu practică activitate de întreprinzător.
Instituții:
Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
Dear user
For further improvements, please write a feedback about the quality and availability of the services provided from the site and user interface.
844 views
The date of publishing:
15 December /2022 18:00
Catalogul tematic
Noutăți
Tags:
sectorul zootehnic | facilitate fiscala
0 comments
Only users registered and autorized they have the right to post comments.