Documents and comments
Proiectul Hotărîrii de Guvern pentru aprobarea modificărilor şi completărilor ce se operează în unele Hotărîrii ale Guvernului
Prezentul proiect de Hotărîre de Guvern a fost elaborat în scopul ajustării actelor normative ce reglementează plata drepturilor sociale cu prevederile Legii nr. 123 din 29.05.2015 privind modificarea şi completarea unor acte legislative. Astfel, persoana va putea să aleagă singură, prin cerere, instituţia care va efectua plata pensiei, alocaţiei sociale de stat, ajutorului social şi/sau a ajutorului pentru perioada rece a anului, etc. Plata suportului financiar de stat lunar va fi efectuat de către prestatorul de servicii de plată care asigură plata pensiei/alocaţiei sociale. Prestatorul de servicii de plată desemnat de către beneficiar va încheia contract cu Casa Naţională de Asigurări Sociale. În cazul în care persoanele nu vor desemna prin cerere, instituţia care va asigura plata prestaţiilor menţionate, acestea vor fi efectuate de către instituţia care deja asigură plăţile respective, până la desemnarea, prin cerere de către persoană a altei instituţii de plată. De asemenea, se propune excluderea unor formulare din anexa nr. 4 şi anexa nr. 5 din Hotărîrea Guvernului cu privire la indemnizaţiile adresate familiilor cu copii din considerentul că, începând cu 1 ianuarie 2010 indemnizaţia lunară pentru întreţinerea copilului cu vârste între 3 şi 16 ani - în cazul persoanelor asigurate şi cu vârste între 1,5 ani şi 16 ani - în cazul persoanelor neasigurate, inclusiv pentru copilul aflat sub tutelă sau curatelă (în cazul elevilor şcolilor, gimnaziilor, liceelor - până la absolvirea instituţiei respective) nu se mai stabileşte (prevederea dată a fost exclusă). Implementarea prezentului proiect nu necesită alocarea mijloacelor financiare suplimentare.
Data limită pentru comentarii: 31.08.2015
Fişiere Proiectul Hotaririi de Guvern Nota Informativa Persoane responsabile Russu Carolina Tel. 022 26 93 19 Victoria Bodrug Tel. 022 26 93 38 Ursachi Cristina Tel 022 26 93 25.
via | www.particip.gov.md
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
Dear user
For further improvements, please write a feedback about the quality and availability of the services provided from the site and user interface.
1276 views
The date of publishing:
20 July /2015 09:30
Domeniu:
Noutăți
Tags:
proiect HG | institutii | plăţi | pensii
0 comments
Only users registered and autorized they have the right to post comments.