Diverses

Angajatii care nu au nevoie de salarii, nu-si iau concediu si nu dorm niciodata

Viitorul arata din ce in ce mai bine pentru patroni, dar din ce in ce mai rau pentru angajatii dintr-o serie de domenii, care isi vad locurile de munca amenintate de roboti. Aceste masinarii nu au nevoie de salarii, de conditii speciale, de beneficii, nu-si iau concediu si nu dorm niciodata. Cel putin opt domenii de activitate in urmatorii 10 - 20 de ani vor face loc inteligentei artificiale in detrimentul oamenilor, noteaza CNNMoney, citat de Agerpres. "Ar trebui sa fim foarte ingrijorati", atrage atentia Amy Webb. Meseriile robotilor Casierii Oamenii care lucreaza in spatiul tranzactional ar trebui sa priveasca cu circumspectie aplicatiile precum Apple Pay sau ceasurile inteligente Apple Watch. Pe scurt, dezvoltarea, diversificarea si perfectionarea tehnologiilor mobile care permit plata direct, prin intermediul telefonului mobil, spre exemplu, elimina din schema nevoia de a angaja oameni care sa faca aceste lucruri. "Nu mai exista nevoia ca un angajat sa stea acolo (la casa de marcat) tot timpul", sustine Webb. Vanzari si publicitate Domeniul vanzarilor si al publicitatii este in pericol. Instrumentele puternice de publicitate ale viitorului le vor permite companiilor sa-si conceapa mesaje publicitare perfect adecvate grupurilor sociale tinta. Webb aminteste ca deja este in derulare o serie de experimente cu tehnologii care studiaza comportamentul clientului pentru a identifica acele tipuri de reclame care sunt mai eficiente. "Este ceva complet nou", iar daca aceste instrumente noi vor avea rezultate bune, companiile de publicitate si departamentele strategice de vanzari vor avea nevoie de din ce in ce mai putini angajati, conform lui Amy Webb. Serviciile cu clientii Domeniul a trecut deja printr-o etapa de externalizare spre firme din India si din alte tari in care salariile platite angajatilor sunt mici. Noile tehnologii, precum analiza predictiva, pot scoate din organigrama acestor firme numeroase locuri de munca. Sa ne gandim, spre exemplu, la Watson, supercalculatorul IBM care a castigat un celebru concurs de televiziune (Jeopardy) invingand competitori care castigasera la randul lor editii ale acestui concurs. Amy Webb avertizeaza ca un asa supercalculator va putea sa faca inutil intregul departament de servicii cu clientii al unei companii. Muncitorii din fabrici Locurile lor de munca vor fi preluate in viitorul apropiat de roboti, ale caror costuri de intretinere sunt mult mai mici decat salariile si care nu isi vor lua niciodata pauze de masa sau pentru a schimba cateva mesaje pe telefonul mobil cu prietenii. Intermedierile financiare Cei care lucreaza aici vor trebui, de asemenea, sa aplice la programe de reconversie profesionala. Programe precum Blockchain si Bitcoin sunt capabile sa proceseze si sa inregistreze tranzactii in mod automat. Amy Webb este de parere ca Blockchain il va inlocui pe intermediarul din sectoarele bancar, ipotecar, asigurari si al imputernicirilor legale. Daca Bitcoin va prelua astfel de functii nu este relevant. Aici este vorba de infrastructura de baza care va modifica radical modul in care se lucreaza in aceste domenii, sustine ea. O prima schimbare a devenit vizibila, cand Nasdaq (NDAQ) a anuntat ca va folosi Blockchain, pentru a pastra informatiile despre tranzactiile pre-IPO derulate. Presa online Multi au prevazut decesul presei scrise, majoritatea jurnalistilor refugiindu-se in "online". Conform lui Amy Webb, nici acolo nu mai sunt in siguranta. Webb, la randul sau fosta jurnalista la Newsweek si The Wall Street Journal, a adus in discutie algoritmii din ce in ce mai perfectionati care pot genera in mod automat materiale jurnalistice si apoi le pot plasa in mediul online fara a mai fi necesara interventia umana. Robotii jurnalisti scriu deja mii de materiale publicate de agentia americana de presa, Associated Press. Avocatii pe domenii ca inregistrarea marcilor, succesiuni, divorturi Daca va doriti o cariera in domeniul avocaturii, ar trebui sa va specializati pentru a pleda in instanta. Avocatii care se ocupa de inregistrarea marcilor, de succesiuni si chiar de divorturi ar putea ramane fara locuri de munca, fiind inlocuiti de servicii online precum LegalZoom. Operatorii telefonici Din ce in ce mai multi oameni renunta la serviciile de telefonie fixa, iar aceasta tendinta se accentueaza pe masura ce se dezvolta din ce in ce mai mult serviciile de comunicare digitala. Companiile telecom ar putea scoate din organigrama pozitii cum ar fi cea de centralista sau de operator telefonic. Cu toate acestea, Amy Webb sustine ca ramane optimista cu privire la viitor: "Eu nu consider ca viitorul nostru, din punct de vedere tehnologic, va fi o distopie. Eu ma gandesc doar ca va aduce ceva nou, diferit. Pentru multi oameni a fi diferit reprezinta insa o distopie, dar trebuie sa incerce sa treaca peste acest lucru", a concluzionat ea. Economisti si alti futurologi nu sunt insa neaparat de acord cu predictiile ei. Exista numerosi ganditori care impartasesc punctul de vedere al lui Amy Webb si sustin ca "pericolul" supratehnologizarii bate la usa, insa altii sunt de parere ca va mai trece mult timp pana sa ne confruntam cu aceste probleme sau chiar ca este posibil sa nu ne confruntam cu ele niciodata.

via | www.incont.ro

1752 views

The date of publishing:

10 June /2015 10:54

Catalogul tematic

Noutăți

Tags:

angajat | salarii | concediu | roboti

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon