SFS monitor

Modificările efectuate în Codul fiscal pentru anul 2025 privind impozitul pe venit, TVA, accize, impozite și taxe locale

Începând cu data de 01 ianuarie 2025 intră în vigoare mai multe modificări la Codul fiscal privind impozitul pe venit, taxa pe valoare adăugată, accize, impozite și taxe locale.

 

Modificări efectuate privind impozitul pe venit

Ajustarea noțiunii de „locuință de bază”

Au fost extinse condițiile pentru a recunoaște drept locuință de bază locuința care constituie domiciliul/reşedinţa contribuabilului în decursul ultimilor 3 ani până la momentul înstrăinării, prin introducerea inclusiv și cazului în care domiciliul/reședinţa a fost anulată cu cel mult 90  zile calendaristice înainte de data înstrăinării.

Modificarea conținutului noțiunii de „servicii profesionale” 

În vederea concretizării listei subiecților impunerii cu impozit pe venit ca urmare a desfășurării serviciilor profesionale reglementate de legislația în domeniu, a fost inclusă şi oricare altă activitate independentă desfăşurată în conformitate cu legislaţia.

Introducerea Programului de stimulare pe termen lung (Stock-option plan)

A fost introdus tratamentul fiscal al titlurilor (cotelor) de participare achiziționate la un preț preferențial sau de a primi cu titlu gratuit în cadrul programului inițiat în cadrul unei persoane juridice sau în cadrul persoanelor juridice interdependente acesteia.

Respectiv, programul reglementează dreptul angajaților și administratorilor companiei, cu statut de rezidenți fiscali, de a achiziționa un număr determinat de titluri de participare emise de entitate, dar nu mai mult de 25% din capitalul social al persoanei juridice.

Scopul programului este păstrarea forței de muncă în cadrul companiei pentru o perioadă mai îndelungată, implicarea activă a angajatului și majorarea contribuției acestuia la dezvoltarea entității.

Pentru calificarea unui program ca fiind stock option plan, programul respectiv trebuie să cuprindă o perioadă minimă de 3 ani între momentul acordării dreptului și momentul exercitării acestuia (achiziționării/primirii titlurilor (cotelor) de participare).

Drepturile acordate în cadrul stock option plan, în momentul acordării, în conformitate cu condiţiile stabilite de Guvern vor constitui sursă de venituri neimpozabile.

Cheltuielile suportate de persoana juridică în scopul răscumpărării/anulării opțiunilor din stock option plan nu se vor permite spre deducere.

Creşterea sau pierderea de capital în cazul tranzacţiilor cu titluri (cote) de participare dobândite la preţ preferenţial sau gratuit în cadrul stock option plan se determină ca diferenţa dintre preţul de vânzare (suma încasată/venitul obţinut) a titlurilor (cotelor) de participare şi baza valorică a acestora. Baza valorică va constitui valoarea titlurilor (cotelor) de participare tranzacţionate în cadrul stock option plan, care reprezintă preţul de achiziţie preferenţial stabilit la data acordării dreptului. Pentru titlurile (cotele) de participare dobândite cu titlu gratuit, baza valorică a acestora este considerată egală cu zero.

Revizuirea spectrului de facilități acordate de angajator

În noua redacție, se consideră facilitate plăţile acordate salariatului de către angajator pentru recuperarea cheltuielilor personale, precum şi plăţile în favoarea salariatului, efectuate altor persoane, cu excepţia plăţilor în bugetul asigurărilor sociale de stat, a plăţilor menţionate la art.24 alin.(19) şi (24) care nu depăşesc plafonul stabilit de Guvern şi a plăţilor menţionate la art.24 alin.(193), (20) şi (26) care nu depăşesc plafonul prevăzut de art.24.

Totodată, nu sunt tratate drept facilitate:

  1. plățile acordate salariatului de către angajator în scopul compensării costurilor pentru serviciile alternative de îngrijire a copiilor cu vârsta de până la 3 ani în mărime ce depăşeşte valoarea nominală deductibilă de 2500 de lei lunar pentru fiecare copil al salariatului;
  2. cadourile în natură, inclusiv vouchere, oferite salariaţilor de către angajator, precum şi cele oferite pentru copiii minori ai acestora, cu ocazia zilelor de sărbătoare nelucrătoare conform Codului muncii şi a zilelor de naştere ale salariaţilor, al căror cuantum cumulativ depăşeşte valoarea de 10% din salariul mediu lunar pe economie, prognozat şi aprobat de Guvern pentru anul pentru care a fost acordat fiecărui salariat.

Extinderea spectrului de venituri neimpozabile

Articolul 20 din Codul fiscal a fost completat cu noi surse de venit neimpozabile:

  • veniturile persoanelor fizice rezidente obținute sub formă de creștere de capital sau dobânzi aferente valorilor mobiliare de stat și/sau aferente obligațiunilor emise de autoritățile administrației publice locale;
  • veniturile obţinute de persoanele fizice rezidente (cetăţeni ai Republicii Moldova şi apatrizi) de la înstrăinarea unui autoturism care a fost în proprietatea contribuabilului cel puţin 3 ani până la data înstrăinării, cu excepţia autovehiculelor de colecţie de interes istoric sau etnografic;
  • cadourile în natură, inclusiv voucherele oferite salariaţilor, al căror cuantum anual în raport cu un salariat nu depăşeşte cumulativ valoarea de 10% din salariul mediu lunar pe economie, prognozat şi aprobat de Guvern pentru anul pentru care a fost acordat.

Revizuirea spectrului de cheltuieli deductibile

  1. Ajustarea art.24 alin.(8), urmare a căreia, nu se permite deducerea pierderilor în urma vînzării sau schimbului proprietăţii, îndeplinirii lucrărilor şi prestării serviciilor, efectuate, în mod direct sau mijlocit, între persoanele interdependente, cu excepţia tranzacţiilor pentru care a fost aplicat principiul lungimii braţului la stabilirea preţului.
  2. Ajustarea art.24 alin.(192) în vederea acordării dreptului la deducerea cheltuielilor efectuate atât în folosul angajatului, cât și în folosul studenților stagiari și/sau elevilor pentru orice plăți efectuate, în raport cu aceștia pentru care au fost calculate contribuțiile de asigurări sociale de stat obligatorii și/sau au fost reținute primele de asigurare obligatorie de asistență medicală și impozitul pe venit.
  3. Ajustarea art.24 alin. (193), prin care s-a permis deducerea cheltuielilor suportate şi determinate de angajator, în folosul salariatului, pentru:
  1. cadouri în natură, inclusiv vouchere, oferite salariaţilor, al căror cuantum anual în raport cu un salariat nu depăşeşte cumulativ valoarea de 10% din salariul mediu lunar pe economie, prognozat şi aprobat de Guvern pentru anul pentru care a fost acordat;
  2. perfecţionarea salariaţilor, alta decât cea prevăzută la alin.(19), precum şi pentru activităţile aferente consolidării culturii corporative şi a spiritului de echipă, în modul stabilit de Guvern, în cuantum anual ce nu depăşeşte 5% din valoarea calculată ca diferenţă între fondul de retribuire a muncii total pe întreprindere, determinat pentru anul precedent sau pentru anul curent, şi fondul de retribuire a muncii persoanelor specificate la grupele minore 112 şi 121 din Clasificatorul ocupaţiilor din Republica Moldova din anul respectiv. În sensul prezentei litere, prin fond de retribuire a muncii se înţelege salariul, alte recompense pentru munca depusă, inclusiv ajutorul material;
  3. abonamente pentru utilizarea facilităţilor sportive în vederea practicării sportului şi educaţiei fizice cu scop de întreţinere, profilactic sau terapeutic, achiziţionate de la furnizori ale căror activităţi sunt încadrate la codurile 93.11, 93.12 sau 93.13 din Clasificatorul activităţilor din economia Moldovei, precum şi de la intermediarii acestora, în mărime anuală de până la 50% din salariul mediu lunar pe economie, prognozat şi aprobat de Guvern pentru anul pentru care a fost acordat, în raport cu un salariat;
  4. contractarea serviciilor medicale în cuantumul unui salariu mediu lunar pe economie, prognozat şi aprobat de Guvern pentru anul pentru care a fost acordat, în raport cu un salariat.
    1. Ajustarea art.24 alin.(26) prin permiterea la deducere a cheltuielilor suportate şi determinate de angajator pentru plăţile efectuate, în folosul salariatului, în scopul compensării costurilor pentru serviciile alternative de îngrijire a copiilor cu vârsta de până la 3 ani în mărime ce nu depăşeşte valoarea de 2500 de lei lunar pentru fiecare copil al salariatului.
    2. În vederea stabilirii unui plafon maxim deductibil pentru fiecare tip de cheltuieli prevăzut la art.24 alin.(193) din CF, s-a  exclus obligația de determinare a plafonului maxim deductibil pentru plățile respective, care a constituit 15% din valoarea calculată ca diferență dintre fondul de retribuire a muncii total pe întreprindere, determinat pentru anul curent și fondul de retribuire a muncii persoanelor specificate la grupele minore 112 şi 121 din Clasificatorul ocupațiilor din Republica Moldova.

Acordarea dreptului de aplicare a metodei de amortizare accelerate pentru toate persoanele juridice

În vederea extinderii spectrului de instrumente axate pe eficientizarea proceselor de desfășurare a activității de întreprinzător, nu se va mai ține cont de tipologia întreprinderii (mare, mică, mijlocie, etc.), care este reglementată prin Legea nr.179/2016 cu privire la întreprinderile mici şi mijlocii.

Astfel, începând cu 1 ianuarie 2025, deducerea în scopuri fiscale a amortizării se admite  în mărime de până la 50%. Cealaltă parte a valorii mijlocului fix se va amortiza liniar pe perioada duratei de funcționare utilă.

Reglementarea dreptului la deducerea reducerilor pentru pierderi la active şi la angajamente condiţionate, calculate conform IFRS de către organizațiile de creditare nebancare

Începând cu 01.01.2025, organizațiile de creditare nebancare vor avea dreptul la deducerea provizioanelor destinate acoperirii eventualelor pierderi ce ţin de nerestituirea creditelor nebancare şi neachitarea dobânzilor aferente şi acoperirii creanţelor ce ţin de nerecuperarea ratelor şi a dobânzilor de leasing financiar în limita provizioanelor calculate conform regulamentelor Băncii Naţionale a Moldovei, pentru cei care țin evidența conform SNC.

Majorarea scutirilor acordate persoanelor fizice

În vederea atenuării impactului inflației asupra veniturilor cetățenilor, precum și asigurării susținerii familiilor cu copii au fost majorate scutirile acordate persoanelor fizice, după cum urmează:

Scutiri

2024

2025

Scutirea personală

27 000 lei

29 700 lei

Scutirea personală majoră

31 500 lei

34 620 lei

Scutirea suplimentară majoră

19 800 lei

21 780 lei

Scutirea pentru persoane întreținute (copii)

9 000 lei

9 900 lei

Scutirea pentru persoane întreținute cu dizabilități

19 800 lei

21 780 lei

 

 

Extinderea spectrului de facilități acordate persoanelor fizice la determinarea impozitului pe venit

  1. A fost extins spectrul facilităților acordate persoanelor fizice la determinarea impozitului pe venit prin acordarea dreptului la deducere a cheltuielilor suportate pe parcursul perioadei fiscale, pentru învățământul persoanelor întreținute – copii, oferite de instituțiile de învățământ prevăzute la art.15 din Codul educației:
  1. instituţie de educaţie antepreşcolară;
  2. instituţie de învăţământ preșcolar;
  3. instituţie de învăţământ primar, secundar, profesional tehnic, superior;
  4. instituţie de învăţământ extrașcolar, etc.

Suma deductibilă, în cuantumul unui salariu mediu lunar pe economie, prognozat şi aprobat de Guvern se aplică cumulativ la numărul total de copii și pentru toate tipurile de învățământ.

  1. Se permite deducerea sumei achitate de către persoana fizică pentru procurarea primei de asigurare în baza contractului de asigurare încheiat în temeiul claselor de asigurări de viaţă, asigurări de sănătate, asigurări de incendiu şi de alte calamităţi naturale, în cuantumul unui salariu mediu lunar pe economie, prognozat şi aprobat de Guvern pentru anul pentru care a fost acordat, pentru toate tipurile de contracte cumulativ.
  2. Se permite deducerea dobânzilor achitate de către persoana fizică, pe parcursul perioadei fiscale, în cazul procurării primei locuinţe în baza contractului de credit, altul decât cel contractat prin programele de stat, în cuantumul unui salariu mediu lunar pe economie, prognozat şi aprobat de Guvern pentru anul pentru care a fost acordat. Pentru locuinţa proprietate comună în devălmăşie/cote-părţi, dreptul la deducere se acordă fiecărui beneficiar al creditului, proporţional cotei-părţi deţinute, aplicată conform limitei stabilite.

Extinderea spectrului de organizații scutite de impozitul pe venit 

  1. Extinderea spectrului de organizații necomerciale scutite de impozitul pe venit, prin completarea art.52 din Codul fiscal, cu organele de autoadministrare a profesiilor conexe justiției;
  2. La art. 52 alin. (1), lit. c) din CF (organizaţia filantropică) se abrogă;
  3. Excluderea dreptului de trecere în cont impozitul pe venitul achitat în orice stat străin, pentru subiecții SIMM;
  4. Articolul 6919 a fost modificat prin excluderea obligației, pentru subiecții ce desfăşoară activităţi prevăzute de Capitolul 103, de luare la evidenţă fiscală de către subdiviziunea Serviciului Fiscal de Stat în a cărei rază de activitate se află domiciliul indicat în buletinul de identitate, luarea la evidență fiind posibilă la oricare din subdiviziuni.

Reglementarea impozitării veniturilor nerezidenților obținute din darea în locațiune (sublocațiune) a unui bun imobil către persoanele fizice rezidente

Prin Legea nr. 214/2024 pentru modificarea unor acte normative (ce vizează politica bugetar-fiscală și vamală) a fost completat articolul 74 din Codul fiscal cu alineatul (11), care prevede că veniturile nerezidenților specificate la art. 71 alin. (1) lit. k) și k1) obținute de la alte persoane decât cele menționate la art. 90 din Cod urmează a fi supuse impozitului pe venit în mărime de 12% din valoarea lunară a contractului. Persoanele menționate sunt obligate să înregistreze contractul încheiat, în termen de 7 zile de la data încheierii acestuia, la Serviciul Fiscal de Stat. Impozitul se achită lunar, cel târziu la data de 25 a lunii în curs, în modul stabilit de Serviciul Fiscal de Stat.

În acest context, contribuabilii sus-menționați sunt obligați să înregistreze contractele menționate conform prevederilor Ordinului Directorului SFS nr. 622/2018.

Revizuirea condițiilor de prezentare a dării de seamă fiscale unificată (UNIF21)

A fost modificat art.83 alin. (11) din Codul fiscal.

Prin urmare în vederea extinderii subiecților eligibili pentru depunerea dării de seamă unificate (UNIF21), au fost revizuite condițiile de prezentare a dării de seamă respective.

Astfel, prin derogare de la prevederile art.83 alin.(2) lit.d), întreprinzătorul individual sau gospodăria ţărănească (de fermier) al căror număr mediu anual de salariaţi pe parcursul întregii perioade fiscale nu depăşeşte 5 unităţi şi care nu sunt înregistraţi ca plătitori de TVA prezintă, nu mai tîrziu de data de 25 martie a anului următor anului fiscal de gestiune, o dare de seamă fiscală unificată (declaraţie) cu privire la impozitul pe venit.

Modificarea regulilor de determinare a proratei în contextul achitării impozitului pe venit calculat pentru perioadele fiscale 2023 – 2025

În acest context, conform modificărilor operate prin Legea nr. 214/2024 la art. 87 alin. (11) din Codul fiscal, prorata se aproximează, conform regulilor matematice, până la două semne după virgulă şi se determină prin aplicarea următorului raport:

  1. la numărător se indică valoarea dividendelor achitate (înainte de reţinerea impozitului pe venit conform art. 901 şi 91);
  2. la numitor se indică valoarea totală a profitului până la impozitare reflectat în situaţiile financiare pentru perioada fiscală din care se achită dividende.

Revizuirea modului de impozitare a salariilor

În noua redacție, angajatorul nu are obligaţia să urmărească pierderea dreptului de utilizare a scutirii personale.

Totodată, în vederea aplicării prevederilor art.88 „Reținerea impozitului la sursa de plată” din Codul fiscal, noțiunea de „angajator” se aplică prin analogie şi aferent noțiunilor „beneficiar de lucrări” (entitățile pentru care zilierii exercită activități necalificate cu caracter ocazional) şi „unitate în învățământ dual".

Raporturile de mandat dintre persoana juridică şi administrator se recunosc în scopuri fiscale drept raporturi de muncă şi se impozitează similar salariului.

Modificarea Legii nr.1164/1997 pentru punerea în aplicare a titlurilor I şi II ale Codului fiscal

A fost exclusă scutirea de plata impozitului pentru atelierele curative de producţie (de muncă) de pe lîngă spitalele de psihiatrie ale Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, în care muncesc persoane handicapate.

 

 

Modificări efectuate privind taxa pe valoare adăugată

Obiecte impozabile

În articolul 95 alin.(2) din Codul fiscal, care reglementează tipul livrărilor ce nu constituie obiect al impunerii cu T.V.A., a fost completat cu litera i) cu următorul cuprins: „i) decontarea costurilor sau a veniturilor suplimentare provenite din echilibrarea sistemului, conform pct.707 din Regulile pieţei energiei electrice, aprobate de Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică.”

Deducerea sumei T.V.A. pentru mărfurile, serviciile procurate

În art.102 alin.(7) din Codul fiscal, au fost introduse prevederi care permit dreptul la deducere  sumele TVA raportate la costuri sau la cheltuieli pe mărfurile, serviciile procurate, în cazul modificării regimului fiscal pentru imobilizările corporale (inclusiv în curs de execuție) şi imobilizările necorporale.

Totodată se permite deducerea TVA  conform alin.(81) art.102 din Codul fiscal, sumele T.V.A., achitată sau care urmează a fi achitată, pentru mărfurile procurate, precum şi pentru mărfurile, serviciile procurate care au fost utilizate la fabricarea mărfurilor care în procesul activităţii de întreprinzător au fost distruse ca urmare a situaţiilor excepţionale, definite conform Regulamentului cu privire la clasificarea situaţiilor excepţionale şi la modul de acumulare şi prezentare a informaţiilor în domeniul protecţiei populaţiei şi teritoriului în caz de situaţii excepţionale, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1076/2010, în condiţiile în care aceste situaţii sunt demonstrate şi confirmate.

Scutirea de T.V.A. fără drept de deducere

S-a exclus scutirea de T.V.A. fără drept de deducere pentru produsele de fabricație proprie ale cantinelor care aparţin altor instituţii şi organizaţii din sfera social-culturală finanţate, parţial sau în întregime, de la buget (art.103 alin.(1) pct.11) din Codul fiscal).

Totodată, s-a exclus și scutirea de T.V.A. fără drept de deducere pentru următoarele categorii:

  • serviciile organizaţiilor din sfera științei şi inovării acreditate de Agenţia Naţională de Asigurare a Calităţii în Educaţie şi Cercetare. Scutirea va fi acordată începând cu perioada fiscală în care organizaţia din sfera științei şi inovării a fost acreditată de Agenţia Naţională de Asigurare a Calităţii în Educaţie şi Cercetare. În cazul retragerii certificatului de acreditare, organizaţia va fi privată de dreptul la scutire începând cu perioada fiscală în care i se retrage certificatul de acreditare (art.103 alin.(1) pct.27) din Codul fiscal).
  • producţia atelierelor curative de producţie (de muncă) de pe lîngă spitalele de psihiatrie ale Ministerului Sănătăţii, în care muncesc persoane cu dizabilităţi ((alin.8) art.103 din Codul fiscal).

De asemenea se stabilește expres scutirea de T.VA. fără drept de deducere pentru o anumită categorie de mijloace fixe utilizate nemijlocit la fabricarea produselor, la prestarea serviciilor şi/sau executarea lucrărilor, destinate includerii în capitalul statutar (social) în modul şi în termenele prevăzute de legislaţie, și anume mijloacele fixe clasificate la cap. 84–90 din Nomenclatura combinată a mărfurilor.

Este de menționat, că furnizorii autohtoni vor aplica facilitatea fiscală la livrarea mijloacelor fixe în cazul prezentării de către cumpărător (beneficiar) a copiei deciziei Instituţiei Publice "Agenţia Servicii Publice" privind înregistrarea formării sau majorării capitalului social, certificată de către Instituţia Publică "Agenţia Servicii Publice" sau autentificată notarial.

Factura fiscală

Articolul 117 care reglementează obligația emiterii facturii fiscale a fost completat cu alineatele (14)–(16) cu următorul cuprins:

„(14) Subiectul impozabil la efectuarea livrărilor de mărfuri/servicii către agentul economic care se află pe teritoriul Republicii Moldova şi care nu are relaţii fiscale cu sistemul ei bugetar este obligat să prezinte cumpărătorului (beneficiarului) pentru livrări de mărfuri/servicii factura fiscală electronică (e-factura). Prevederile prezentului alineat nu se aplică pentru livrările de energie electrică, de energie termică, de gaz natural, pentru serviciile de comunicaţii electronice şi serviciile comunale.

(15) Subiectul impozabil care efectuează livrări de mărfuri şi servicii destinate realizării proiectelor prevăzute la art.104 lit. c1) este obligat să prezinte cumpărătorului (beneficiarului) pentru livrări de mărfuri/servicii factura fiscală electronică (e-factura). Prevederile prezentului alineat nu se aplică pentru livrările de energie electrică, de energie termică, de gaz natural, pentru serviciile de comunicaţii electronice şi serviciile comunale.

(16) Informaţiile cu privire la persoanele care se află pe teritoriul Republicii Moldova şi care nu au relaţii fiscale cu sistemul ei bugetar se oferă de către Agenţia de Guvernare Electronică sau, după caz, de către Agenţia Servicii Publice.”

 

Modificări efectuate privind accizele

În anexa nr.1 din titlul IV, poziţiile tarifare ex. 2404 şi 240412000 vor avea următorul cuprins:

 

ex. 2404

Rezerve din tutun, rezerve din tutun reconstituit sau rezerve din înlocuitori de tutun pentru dispozitive de încălzire a tutunului

1000 bucăți

1318,62 lei

1384,55 lei

1453,78 lei

ex. 2404

Cartușe/rezervoare pentru țigarete electronice, inclusiv țigarete electronice de unică folosinţă

litru

2690,87 lei

3094,50 lei

3558,68 lei

240412000

Flacoane de reumplere care conţin nicotină destinate cartușelor şi țigaretelor electronice

litru

2690,87 lei

3094,50 lei

3558,68 lei

 

 

Modificări efectuate privind impozitele și taxele locale

Impozitul pe bunurile imobiliare și impozitul funciar

  1. extinderea, până la 01.01.2026, a termenului de aplicabilitate a prevederilor Legii pentru punerea în aplicare a titlului VI din Codul fiscal nr. 1056/2000, în vederea impunerii bunurilor imobile, inclusiv terenurilor neevaluate de către organul cadastral în scopul impozitării cu impozitul pe bunurile imobiliare și/sau impozitul funciar;
  2. delegarea competențelor persoanelor fizice care desfăşoară activitate profesională în sectorul justiţiei sau în domeniul sănătăţii – subiecți ai impunerii cu impozitul pe bunurile imobiliare și impozitul funciar de calculare, începând cu perioada fiscală aferentă anului 2025, de sine stătător a acestor impozite, inclusiv de prezentare în adresa Serviciului Fiscal de Stat a dării de seamă corespunzătoare;
  3. oferirea dreptului consiliului local de a majora impozitul pe bunurile imobiliare (pentru bunurile imobiliare evaluate de către organele cadastrale în scopul impozitării), până la 300% pentru:

‒ clădirile și terenurile neîngrijite situate în intravilan. Criteriile de încadrare în categoria clădirilor și terenurilor neîngrijite se adoptă prin decizia autorității reprezentative și deliberative a administrației publice locale;

‒ terenul agricol nelucrat timp de doi ani consecutivi, impozitul fiind perceput începând cu al treilea an, în condițiile stabilite prin decizia autorității reprezentative și deliberative a administrației publice locale;

4)  oferirea dreptului întreprinzătorilor individuali și gospodăriilor ţărăneşti (de fermier) (cu excepția gospodăriilor țărănești (de fermier) care dețin doar terenuri neevaluate în scopul impozitării) - subiecți ai impunerii cu impozitul pe bunurile imobiliare și/sau impozitul funciar,  al căror număr mediu anual de salariaţi pe parcursul perioadei fiscale nu depăşeşte 5 unităţi şi care nu sunt înregistraţi ca plătitori de T.V.A., de a prezenta, începând cu perioada fiscală aferentă anului 2025, o dare de seamă unificată - până la 25 martie a perioadei fiscale următoare celei de gestiune, cu achitarea impozitelor respective în același termen.

Impozitul pe avere

      - modificarea, începând cu perioada fiscală aferentă anului 2025, a obiectului impunerii cu impozitul pe avere, în componența acestuia incluzând-se bunurile imobiliare cu destinaţie locativă, inclusiv casele de vacanţă (cu excepţia terenurilor), precum şi cotele-părţi, a căror totalitate întrunesc cumulativ următoarele condiţii:

a) valoarea estimată totală constituie cel puțin 200 de salarii medii lunare pe economie prognozate și aprobate de Guvern pentru perioada pentru care se calculează impozitul;

b) suprafaţa totală constituie 120 m2 şi mai mult.

Taxele locale

1) modificarea perioadei fiscale aferente calculării și achitării taxelor locale (cu excepția taxei pentru salubrizare și taxei pentru parcaj) din ”trimestrial” în ”semestrial, până la data de 25 a lunii imediat următoare semestrului gestionar”;

2) stabilirea în calitate de subiecți ai impunerii cu taxa pentru salubrizare, începând cu perioada fiscală aferentă  anului 2025, a persoanelor fizice înregistrate la adresa declarată ca domiciliu, conform situației din 1 martie a anului în curs;

3) oferirea dreptului întreprinzătorilor individuali și gospodăriilor ţărăneşti (de fermier) - subiecți ai impunerii cu taxele locale, al căror număr mediu anual de salariaţi pe parcursul perioadei fiscale nu depăşeşte 5 unităţi şi care nu sunt înregistraţi ca plătitori de T.V.A., de a prezenta, începând cu perioada fiscală aferentă anului 2025, o dare de seamă unificată - până la 25 martie a perioadei fiscale următoare celei de gestiune, cu achitarea taxelor respective în același termen;

4) scutirea de plata taxei pentru dispozitivele publicitare și taxei de plasare (amplasare) a publicității (reclamei) a persoanelor juridice și persoanelor fizice înregistrate în calitate de întreprinzător care plasează și/sau difuzează publicitate cu mesaj de interes public - pentru perioada afișării mesajului de interes public;

5) abrogarea taxei pentru căini.

Taxele pentru resursele naturale

  1. modificarea perioadei fiscale aferente calculării și achitării taxelor pentru resursele naturale din ”trimestrial” în ”semestrial, până la data de 25 a lunii imediat următoare semestrului gestionar”;
  2. oferirea dreptului întreprinzătorilor individuali și gospodăriilor ţărăneşti (de fermier) - subiecți ai impunerii cu taxele pentru resursele naturale, al căror număr mediu anual de salariaţi pe parcursul perioadei fiscale nu depăşeşte 5 unităţi şi care nu sunt înregistraţi ca plătitori de T.V.A., de a prezenta, începând cu perioada fiscală aferentă anului 2025, o dare de seamă unificată - până la 25 martie a perioadei fiscale următoare celei de gestiune, cu achitarea taxelor respective în același termen;

Taxele rutiere

1) stabilirea în calitate de subiecți ai impunerii cu taxa pentru folosirea zonei drumului public şi/sau zonele de protecţie a acestuia din afara perimetrului localităţilor pentru amplasarea publicităţii exterioare a persoanelor fizice care desfășoară activitate de întreprinzător și persoanelor juridice care dețin în posesie și/sau în folosință obiective de publicitate exterioară în zona drumului public și/sau în zonele de protecție a acestuia din afara perimetrului localităților;

2) stabilirea în calitate de subiecți ai impunerii cu taxa pentru folosirea zonei drumului public şi/sau zonele de protecţie a acestuia din afara perimetrului localităţilor pentru amplasarea obiectivelor de prestare a serviciilor rutiere şi a obiectivelor comercial-economice a persoanelor fizice care desfășoară activitate de întreprinzător și persoanelor juridice care dețin în posesie și/sau în folosință obiective de prestare a serviciilor rutiere și obiective comercial-economice, amplasate în zona drumului public și/sau în zonele de protecție a acestuia din afara perimetrului localităților;

3) modificarea în Anexa nr. 3 la titlul IX din Codul fiscal, a cotelor impunerii aferente taxei pentru folosirea drumurilor de către autovehiculele înmatriculate și neînmatriculate în Republica Moldova care depășesc masa totală, sarcina masică pe osie sau dimensiunile maxime admise.

 

Alte modificări 

Stabilirea termenului maximal de prezentare a documentelor şi informaţiilor privind desfăşurarea activităţii de întreprinzător în cadrul verificărilor operative

A fost modificat art. 8 alin. (2) lit. f) din Codul fiscal prin stabilirea termenului maximal de prezentare, în caz de control al respectării legislaţiei fiscale, a documentelor şi informaţiilor privind desfăşurarea activităţii de întreprinzător și, anume, maximum în decursul unei zile lucrătoare din data finalizării controlului fiscal operativ.

Extinderea categoriei de echipamente care pot fi ridicate de la contribuabil

Urmare a modificării art. 145 din Codul fiscal, de la contribuabil, pe lângă documentele şi/sau echipamentele de casă şi de control, mai pot fi ridicate și tehnica de calcul sau dispozitivele de stocare a datelor.

Stabilirea termenului limită pentru prezentarea dărilor de seamă fiscale corectate

Conform modificărilor operate la art. 188 din Codul fiscal, contribuabilul este în drept să prezinte darea de seamă fiscală corectată nu mai târziu de 6 ani de la termenul-limită de prezentare a dării de seamă fiscale care se corectează. Darea de seamă fiscală corectată prezentată mai târziu de acest termen nu va fi luată în considerare şi, prin urmare, nu va fi modificată darea de seamă precedentă. 

Limitarea dată nu se aplică dărilor de seamă fiscale prin care se efectuează corectări aferente contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii. 

Executarea silită a obligațiilor fiscale restante ale contribuabililor care se află în procedură de lichidare (dizolvare)

Au fost eliminate restricțiile privind executarea silită a obligațiilor fiscale restante ale contribuabililor care se află în procedură de lichidare (dizolvare). Recuperarea forțată a acestor obligații se va efectua în modul general stabilit de legislația fiscală.

Modalitățile de comunicare a Deciziei asupra cazului de încălcare fiscală și a unor acte aferente executării silite a obligației fiscale

Exemplarul Deciziei asupra cazului de încălcare fiscală destinat a fi comunicat contribuabilului va fi adus la cunoștința acestuia prin înmânarea deciziei respective sau prin intermediul modalităților de comunicare a actelor emise de SFS, general stabilite de Codul fiscal (art. 1291 și art. 131 alin. (11)).

Prin aceleași modalități vor fi aduse la cunoștință și actele aferente executării silite a obligației fiscale restante ale contribuabilului: actul de ridicare a mijloacelor bănești în numerar și actul de sechestru a bunurilor contribuabilului restanțier.

Reglementarea procedurii de efectuare a controlului fiscal simplificat

Codul fiscal a fost completat cu articolul 2151 care prevede că dacă în cadrul controlului fiscal cameral se constată nerespectarea termenului de prezentare a dării de seamă fiscale de către contribuabilii persoane fizice cetățeni, se adoptă decizia asupra cazului de încălcare a legislaţiei, fără întocmirea actului de control doar în cazul în care se întrunesc concomitent următoarele condiţii:

a) suma impozitului indicat în darea de seamă fiscală coincide cu datele din sistemul informaţional al Serviciului Fiscal de Stat;

b) contribuabilul nu a avut înstrăinări cu active de capital în perioada supusă verificării.

În acest caz, descrierea încălcării legislaţiei se efectuează în partea constatatoare a deciziei asupra cazului de încălcare a legislaţiei.

De asemenea, controlul fiscal simplificat se efectuează fără emiterea deciziei privind iniţierea controlului.

Recalcularea majorărilor de întârziere (penalităților) la inițiativa SFS 

Conform modificărilor efectuate la art. 228 alin. (5) lit. a) din Codul fiscal, neaplicarea (necalcularea) majorării de întârziere (penalității) în cazul contribuabililor care au depus documentele pentru transferul, de pe un cont pe altul, al sumelor plătite în cadrul unui buget, va putea fi efectuată și la inițiativa SFS, inclusiv în cazul stingerii obligaţiei fiscale prin compensare la iniţiativa SFS. 

Completarea temeiurilor de anulare a dispoziției emise de SFS privind suspendarea operațiunilor la conturile bancare și/sau de plăți ale contribuabilului 

Potrivit modificărilor efectuate la art. 229 alin. (8) din Codul fiscal, dispoziția SFS privind suspendarea operațiunilor la conturile bancare și/sau de plăți ale contribuabilului va fi pasibilă de anulare inclusiv în cazul lichidării contribuabilului. 

Temeiurile de suspendare a termenului de prescripție a obligației fiscale

Termenul de prescripție a obligației fiscale în cazul contribuabililor aflați în procedură de insolvabilitate se va suspenda și în privința obligațiilor fiscale curente ale acestor contribuabili. 

Totodată, a fost reglementat un temei nou de suspendare a termenului de prescripție a obligației fiscale în cazul în care există încheierea executorului judecătoresc privind intentarea procedurii de executare, emisă în temeiul documentului executoriu înaintat de SFS.

Reglementarea situației privind examinarea cazului de încălcare a legislației urmare a efectuării controlului fiscal simplificat

Articolul 243 din Codul fiscal a fost completat cu aspecte ce țin de participarea persoanei trase la răspundere pentru încălcare fiscală la examinarea cazului urmare a efectuării controlului fiscal simplificat.

Astfel, în cazul în care controlul fiscal simplificat a fost efectuat în conformitate cu prevederile art. 2151, cazul de încălcare a legislaţiei se examinează în lipsa persoanei trase la răspundere pentru săvârșirea încălcării şi fără expedierea în adresa acesteia a citației, cu excepţia cazului în care citarea este absolut necesară pentru derularea procedurii.

Concretizări privind aplicarea sancțiunilor pentru formarea excedentului de numerar nejustificat documentar

Aplicarea sancțiunilor prevăzute la art. 254 alin. (1) din Codul fiscal se va efectua pentru neasigurarea bilanțului numerarului în echipamentul de casă şi de control, care constă în formarea unui excedent de numerar nejustificat documentar mai mare de 150 de lei.

Extinderea categoriilor de contribuabili care pot avea acces la informaţiile de care dispune SFS

Organele cu atribuţii de administrare fiscală sunt în drept să prezinte actele administrative emise de SFS în privința unui contribuabil concret în rezultatul controalelor fiscale, precum şi actele administrative emise de SFS în privința acestuia în rezultatul controalelor fiscale asociatului/ acționarului contribuabilului.

Termenul de prezentare a declarației privind proprietatea

Persoana citată este obligată să prezinte declarația cu privire la proprietate în termen de 45 de zile de la data comunicării sau înmânării deciziei privind inițierea controlului fiscal. La cererea motivată a contribuabilului, acest termen poate fi prelungit cu cel mult 45 de zile, în baza deciziei Serviciului Fiscal de Stat.

Clarificarea termenului de inițiere a controlului fiscal la persoane fizice prin metode și surse indirecte

Controlul fiscal poate fi inițiat nu mai devreme de 15 zile de la data comunicării sau înmânării procesului-verbal de înștiințare, întocmit în prezența contribuabilului, sau de la data la care contribuabilul urma să se prezinte pentru a fi informat despre inițierea controlului fiscal.

Ajustări aferent procedurii de efectuare a controlul fiscal repetat la persoane fizice prin metode și surse indirecte

A fost modificat art. 22615 alin. (24) din Codul fiscal, controlul fiscal repetat la persoane fizice prin metode și surse indirecte se efectuează în conformitate cu Codul fiscal, fără aplicarea procedurilor ce țin de efectuarea controlului fiscal inițial, cum ar fi: prezentarea declarației cu privire la proprietate, întocmirea procesului-verbal de înștiințare, prezentarea documentelor confirmative privind mijloacele băneşti împrumutate.

Amendă pentru nerespectarea obligaţiei privind instalarea terminalelor de plată fără numerar

În art. 10 pct. 51 din Legea nr. 845/1992 cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi a fost prevăzută amendă de la 4000 la 6000 de lei pentru nerespectarea obligaţia privind instalarea terminalelor de plată fără numerar.

 

 

 

Instituții:

Serviciul Fiscal de Stat | Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

1649 views

The date of publishing:

03 January /2025 08:36

Catalogul tematic

T.V.A. | Impozitul pe venit | Taxele locale | Politica bugetar-fiscală

Tags:

politica fiscală și bugetară | Taxe locale | impozit pe venit | T.V.A

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon