News

Normele de notificare la BNM a împrumuturilor primite de rezidenți de la nerezidenți vor fi revizuite

Banca Națională a Moldovei (BNM) a înaintat pentru consultări publice proiectul Hotărârii Comitetului executiv al BNM, elaborat în vederea aducerii în concordanță a prevederilor Instrucțiunii privind notificarea angajamentelor externe și a Instrucțiunii cu privire la raportarea unor operațiuni valutare de către băncile licențiate la modificările operate la Legea nr.62/2008 privind reglementarea valutară prin Legea nr.363/2022 pentru modificarea unor acte normative, ce vor intra în vigoare la data de 20.07.2023.

 

Reiterăm, că modificările la Legea nr.62/2008, în particular, vizează diminuarea plafonului de notificare la BNM a împrumuturilor/creditelor primite de rezidenți de la nerezidenți de la 50 000 euro la 10 000 euro (sau echivalentul acestora), precum și excluderea prevederilor ce țin de necesitatea notificării la BNM a garanțiilor emise de către garanții nerezidenți în favoarea rezidenților.

 

Totodată, în vederea eficientizării procesului de notificare și raportare la BNM a angajamentelor externe de către rezidenți (alții decât persoane fizice rezidente) proiectul prevede notificarea, luarea la evidență de către BNM și raportarea angajamentelor externe de către persoanele în cauză doar în formă electronică. În acest sens, va fi utilizat portalul web al BNM (componenta Sistemului informatic al BNM cu privire la licențiere, autorizare și notificare) prin intermediul căruia rezidenții notifică în formă electronică despre angajamentele externe și raportează în formă electronică la BNM despre operațiunile efectuate în cadrul acestor angajamente externe.

 

Persoanele fizice rezidente vor putea în continuare notifica angajamentele externe la BNM și raporta despre operațiunile efectuate în cadrul angajamentelor externe luate la evidență atât pe suport hârtie cât și în formă electronică.

 

Proiectul conține modificări la un șir de norme care vizează procedura notificării și raportării la BNM, acestea având drept scop simplificarea procedurii în cauză. De exemplu, se prevede abrogarea formularelor notificațiilor și a anexelor la acestea, stabilirea cerințelor față de informația care urmează a fi inclusă în notificările (solicitările) rezidenților către BNM de luare la evidență a angajamentelor externe, aprobarea formularului documentului care va fi eliberat de BNM urmare luării la evidență a angajamentului extern, care se va denumi Confirmarea BNM privind luarea la evidență a angajamentului extern. Raportarea se va efectua în baza anexelor la confirmările BNM.

 

Propunerile cu privire la îmbunătățirea proiectului se vor accepta până la   16 mai anul curent.

Tatiana Smeșnaia

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

673 views

The date of publishing:

03 May /2023 07:58

Domeniu:

Noutăți

Tags:

rezident | operatiuni valutare | BNM

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon