Panorama
Atelierul de lucru al Organizaţiei Intra-Europene a Administraţiilor Fiscale (IOTA) privind abordări inovatoare de gestionare a proceselor de afaceri în cadrul administrațiilor fiscale, 14 -16 noiembrie 2012, Vienna, Austria
La atelier au participat reprezentanţi din ţările membre ale IOTA care desfășoară activitate în domeniul dezvoltării sau implementării inițiativelor referitoare la gestionarea proceselor de afaceri.
Actualiatea temei ţine de confruntarea multor ţări cu probleme economice care necesită reducerea dimensiunilor administraţiilor fiscale.
Astfel, obiectivul acestui atelier a fost de a aduna idei, istorii de succes alternative de soluții și cele mai bune practici despre cum reţelele naţionale de experţi au fost folosite pentru a asigura funcționarea unei administrații fiscale cît se poate de eficientă, precum şi modul în care un model de management poate fi dezvoltat și care va fi util pentru multe administrații fiscale care sunt în căutarea reorganizării funcțiilor lor.
Evenimentul s-a focusat pe explorarea diferitor abordări faţă de gestionarea proceselor primare în cadrul administraţiei fiscale, care au fost adoptate de ţările membre ale IOTA, cu scopul de a realiza misiunea, obiectivele strategice şi sarcinile lor.
Multe administrații fiscale au trecut de la tradiţionalul management de sus în jos (comunicarea verticală descendentă) la managementul procesului și echipei. Unul dintre instrumentele folosite sunt rețele strategice în care o rețea națională de experți cooperează în cadrul și între funcțiile/unitățile organizatorice ale unei administrații fiscale. Rețelele sunt o sursă rodnică de colectare și schimb de experiență în cadrul unei administrații fiscale, precum și o parte importantă a dezvoltării diferitelor procese, cum ar fi auditarea. Sarcina constă în aceea cum cel mai bine de făcut ca reţelele să devină sistematice, eficiente şi pe cît de posibil şi o parte integrantă a sistemului de management în ansamblul său. În plus, segmentarea este un factor foarte enorm de performanţă, dar nivelul de sofisticare si de detaliu al segmentării variază considerabil în funcție de alegerea de organizare a ţărilor. Executanții de top efectuează cercetări ample cu privire la natura și răspîndirea nerespectării, precum și perfecţionează în mod regulat segmentarea lor pe baza acestor rezultate.
Monitorul fiscal FISC.md Nr.11 2013
Instituții:
Serviciul Fiscal de Stat
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
Dear user
For further improvements, please write a feedback about the quality and availability of the services provided from the site and user interface.
2571 views
The date of publishing:
22 January /2013 18:25
Domeniu:
Administrare fiscală | Noutăți
Tags:
IOTA
0 comments
Only users registered and autorized they have the right to post comments.