
Panorama
Cum văd tinerii europeni ţările în care trăiesc: speranţă în est, dezamăgire în vest
Idealul european este uniunea popoarelor, solidaritatea între state, creştere şi progres. Dar astăzi, pentru Portugalia, Uniunea Europeană rimează cu sărăcie, şomaj, austeritate şi inegalităţi, apreciază Paula Gil.Tânăra, care deţine mai multe diplome şi vorbeşte patru limbi, afirmă că "visul unei cooperări între popoare s-a transformat în coşmar, marcat de birocraţie şi nedreptate".
În rândul tinerilor, dezamăgirea este foarte mare. Ei nu ştiu ce le-a adus Europa, cum ar fi eliminarea frontierelor şi accesul la informaţie, comentează ea.În aprilie, ea şi-a pierdut locul de muncă într-o organizaţie neguvernamentală umanitară, dar în calitate de lucrător independent ea nu are dreptul la şomaj. Ultimul său salariu, de 800 de euro brut pe lună, respectiv 500 de euro net, îi "permite să supravieţuiască, nu să trăiască". În pofida acestor dezamăgiri, ea va merge însă să voteze: "trebuie să blocăm drumul extremei drepte". Dar ea regretă faptul că poate vota doar pentru Parlamentul European, nu şi pentru Comisia Europeană, "care îmi decide viaţa de zi cu zi". În FRANŢA, respingerea birocraţiei Lucas Weibel, un francez în vârstă de 33 de ani în căutarea unui loc de muncă, susţine că instituţiile europene sunt prea îndepărtate de aşteptările cetăţenilor şi critică deciziile luate în "comisii obscure".
Consider că deciziile nu sunt foarte democratice, deoarece există o lipsă de dialog cu populaţia, apreciază acest locuitor din Strasbourg (est).
Suntem mulţi în Europa care vrem limitarea competenţelor în materie de finanţe, unde UE pare puţin eficientă, dezvăluie acest tânăr licenţiat în informatică, ce îşi caută un loc de muncă din septembrie 2013.
În ceea ce priveşte locurile de muncă, există impresia că UE favorizează dumpingul social în loc să promoveze criteriile sociale, consideră Lucas Weibel, care se declară ca fiind de stânga în adâncul inimii sale.Simţindu-se "francez şi european în egală măsură", el subliniază totuşi "lucrurile pozitive" din Europa, citând dezvoltarea schimburilor universitare dintre ţări, după ce a petrecut un an la Edinburg în Scoţia. El nu ştie încă pentru ce candidat va vota duminică: "mizele alegerilor nu sunt prezentate de presa franceză. Trebuie să cauţi informaţii pentru a-ţi face o idee şi aceasta necesită timp". În GERMANIA, euro este foarte popular
Europa, înseamnă mai întâi de toate libertatea de circulaţie: putem călători fără obstacole, (putem alege) unde vrem să studiem sau să lucrăm, apreciază Julian Keuerleber, în vârstă de 26 de ani, angajat de patru ani în sectorul financiar din Frankfurt pe Main, angajat de patru ani în sectorul financiar din acest oraş.
În mod raţional, se poate spune că Germania a profitat enorm de UE, deoarece noi suntem o ţară exportatoare, ceea ce a permis crearea multor locuri de muncă, dezvăluie tânărul german, care intenţionează să facă un master la Paris anul viitor.
Într-un registru mai emoţional, atunci când ne uităm la ultimele evenimente din Ucraina, ne dăm seama cât de fragilă este pacea, mărturiseşte el.
În calitate de germani şi din cauza istoriei noastre, ar trebui să fim foarte bucuroşi că trăim în pace, în Europa, insistă el.Şi intenţionează să voteze: "este important, se decid încă multe lucruri la Bruxelles. Trebuie să facem zid împotriva acestor partide populiste, precum cel al lui Marine Le Pen în Franţa sau AfD", german. În ROMÂNIA, euroentuziasm
Am o opinie pozitivă despre Europa deoarece ea le-a permis tinerilor să călătorească, să dobândească experienţă în străinătate, dezvăluie Sergiu Dîrnu, în vârstă de 24 de ani, informatician la departamentul de tehnologie a informaţiei (IT) de la Universitatea Bucureşti.
Europa are, de asemenea, consecinţe pozitive pentru economia ţării noastre. Nu îndrăznesc să îmi imaginez ce ar fi România dacă nu am fi intrat în Uniunea Europeană!, exclamă el.El va merge la vot duminică. Dar denunţă "campania deplorabilă şi ruşinoasă a partidelor politice. Ei nu au niciun mesaj despre Europa, campania lor dovedeşte dispreţ pentru alegătorii tineri". În aceste condiţii, el va vota pentru un candidat independent.
via www.zf.ro
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
Dear user
For further improvements, please write a feedback about the quality and availability of the services provided from the site and user interface.
2013 views
The date of publishing:
23 May /2014 15:43
Domeniu:
Noutăți
Tags:
Sondaj | tineret | Europa
0 comments
Only users registered and autorized they have the right to post comments.