Panorama
India ar putea declanşa următorul boom al preţurilor materiilor prime
Este demn de amintit cât de repede a crescut cererea în China pentru materii prime în urmă cu zece ani, depăşind la un moment dat producţia internă. Acest lucru a determinat creşterea semnificativă a preţurilor mai multor tipuri de materii prime, ceea ce mulţi analişti au numit «un superciclu», se arată în analiza HSBC.China este în prezent a doua mare economie a lumii, în timp ce India se plasează pe locul 10. Cel mai recent boom al preţurilor materiilor prime a avut loc între 2000 şi 2009, cu o întrerupere din cauza crizei financiare. Nivelul maxim a fost atins în 2011. Boomul a fost determinat de cererea mare din partea economiilor emergente din grupul BRIC, care include Brazilia, Rusia, China şi India, iar China a fost principalul motor. India este deja un mare producător de materii prime, dar HSBC arată că dacă Modi va majora investiţiile în infrastructură cererea pentru materii prime precum oţelul sau pentru resursele din care este produsă energia va depăşi oferta de de piaţa internă, determinând creşterea preţurilor la nivel mondial.
Dacă India va progresa cu acelaşi ritm (precum China – n.red.), ţara ar putea deveni un importator net de materii prime în următorii ani, spun economiştii.Printre sectoarele din India în care ar putea creşte consumul de materii prime se numără cel imobiliar, infrastructura rutieră şi transporturile. Nivelul de urbanizare din India este în urma celui din China. Familiile care trăiesc în locuinţe din oţel şi beton sunt mai puţine, în timp ce pentru energie şi transporturi, sectoare neglijate mulţi ani, este nevoie urgentă de investiţii.
Având în vedere mărimea populaţiei, considerăm că este corect să presupunem că o creştere rapidă a consumului de materii prime pe cap de locuitor ar putea avea un impact semnificativ asupra cererii globale, spun analiştii.
via www.zf.ro
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
Dear user
For further improvements, please write a feedback about the quality and availability of the services provided from the site and user interface.
1070 views
The date of publishing:
06 June /2014 09:49
Domeniu:
Noutăți
Tags:
India | materie primă | economia
0 comments
Only users registered and autorized they have the right to post comments.