Panorama

România: Autorităţile locale vor avea dreptul să finanţeze proiecte comune cu cele din Republica Moldova

Autorităţile locale vor avea dreptul să finanţeze proiecte comune împreună cu administraţiile locale din Republica Moldova, Guvernul urmând să modifice în acest sens, prin ordonanţă de urgenţă, Legea finanţelor publice locale şi Legea administraţiei publice locale, a anunţat premierul Victor Ponta. Proiectul de ordonanţă este discutat în şedinţa de miercuri a Executivului.
"Prin ordonanţa de astăzi (...) dăm dreptul autorităţilor locale din Romînia să finanţeze proiecte comune cu autorităţile locale din Moldova. Au fost aici, la Guvern, şefii de raioane şi mi-au cerut acest lucru, deci, practic, orice judeţ din România sau primărie din România va putea să finanţeze, prin schimbarea Legii finanţelor publice locale şi administraţiei publice locale, proiecte comune cu Republica Moldova", a spus Ponta, în şedinţa de guvern.
El a adăugat că este gata să îl "învoiască" oricând este nevoie pe ministrul Dezvoltării Regionale, vicepremierul Liviu Dragnea, pentru ca acesta să semneze ordinul prin care 20 milioane euro să fie transferate autorităţilor din Republica Moldova pentru reabilitarea de grădiniţe.

via www.mediafax.ro

1559 views

The date of publishing:

16 April /2014 14:30

Domeniu:

Noutăți

Tags:

autorităţile locale | finanţare externa | România | Moldova

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon