News
Prevenirea generării deșeurilor: obligațiile producătorilor
Persoanele fizice și juridice care desfășoară activități economice și fabrică produse, vor fi obligate să asigure că dezvoltarea și fabricarea acestor produse limitează generarea deșeurilor în cadrul proceselor legate de producția industrială, extracția mineralelor, fabricarea produselor, construcții și demolări, luând în considerare cele mai bune tehnici disponibile, iar dacă nu este posibil, pentru a preveni producerea deșeurilor din aceste produse, acesta va fi obligat să asigure cel mai înalt nivel posibil de valorificare a acestor deșeuri, în conformitate cu ierarhia de gestionare a deșeurilor.
Pe agenda ședinței secretarilor generali a fost inclus un proiect de lege de modificare a Legii nr. 209/2016 privind deșeurile.
Conform proiectului, gestionarea deșeurilor se bazează pe ierarhia gestionării deșeurilor, conform căreia prioritară este prevenirea generării deșeurilor și, în cazul în care producerea deșeurilor nu poate fi prevenită, să respecte următoarea ordine de priorități: pregătirea pentru reutilizarea, reciclarea, valorificarea, inclusiv valorificarea energetică și, în ultima instanță – eliminarea.
Astfel, se propune completarea Legii cu un articol nou ce va reglementa prevenirea generării deșeurilor, conform căruia producătorii de produse produc și introduc pe piață produse și componente ale produsului care conțin materiale reciclate (acolo unde este fezabil din punct de vedere tehnologic) sau recuperabile în alt mod la sfârșitul duratei de viață utilă și atunci când au devenit deșeuri, astfel încât să se reducă cantitatea de deșeuri, în special deșeurile care nu pot fi refolosite sau reciclate, precum și riscurile pentru sănătatea publică și pentru mediu.
Totodată, producătorii de produse alimentare, vor fi obligați să prevină generarea de deșeuri alimentare în cadrul producției primare, al prelucrării și fabricării produselor, precum și să reducă pierderile alimentare în lanțurile de producție, contribuind astfel la reducerea cu 50 % a deșeurilor alimentare pe cap de locuitor la nivel mondial, până în anul 2030.
Conform documentului, persoanele fizice și juridice care desfășoară activități de comerț cu amănuntul și alte tipuri de distribuție a produselor alimentare în restaurante și servicii de alimentație, gospodării, rețeaua de comerț cu amănuntul și către consummator, asigură reducerea pierderilor alimentare în lanțurile de producție și distribuție, până în anul 2030. În acest context sunt încurajate donațiile de produse alimentare și alte forme de redistribuire pentru consumul uman, acordând prioritate uzului uman față de hrana pentru animale și față de prelucrarea ulterioară în produse nealimentare. Persoanele fizice sau juridice pot composta materialul biodegradabil produs prin activitățile sale pentru a preveni producerea de deșeuri, în cazul în care compostul produs este utilizat în activitățile sale, iar procesul de compostare nu pune în pericol sănătatea publică sau mediul.
Totodată, proiectul oferă claritate la gestionarea deșeurilor municipale. Administrarea serviciului de gestionare a deșeurilor municipale include activitățile autorităților administrației publice locale realizate în stabilirea regulilor de prestare a serviciului de gestionare a deșeurilor municipale, în adoptarea reglementărilor de gestionare a deșeurilor municipale, precum și în monitorizarea respectării acestor reguli de gestionare a deșeurilor municipale. Conform notei proiectului, deșeurilor municipale reprezintă circa 50-70% din totalul deșeurilor generate în țara noastră.
Cu detalii suplimentare vom reveni pe parcursul promovării proiectului.
Instituții:
Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
Dear user
For further improvements, please write a feedback about the quality and availability of the services provided from the site and user interface.
1028 views
The date of publishing:
12 May /2023 07:58
Catalogul tematic
Noutăți
Tags:
gestionarea deșeurilor
0 comments
Only users registered and autorized they have the right to post comments.