Новости

Prevenirea generării deșeurilor: obligațiile producătorilor

Persoanele fizice și juridice care desfășoară activități economice și  fabrică produse, vor fi obligate să asigure că dezvoltarea și fabricarea acestor produse limitează generarea deșeurilor în cadrul proceselor legate de producția industrială, extracția mineralelor, fabricarea produselor, construcții și demolări, luând în considerare cele mai bune tehnici disponibile, iar dacă nu este posibil, pentru a preveni producerea deșeurilor din aceste produse, acesta va fi obligat să asigure cel mai înalt nivel posibil de valorificare a acestor deșeuri, în conformitate cu ierarhia de gestionare a deșeurilor.

 

Pe agenda ședinței secretarilor generali a fost inclus un proiect de lege de modificare a Legii nr. 209/2016 privind deșeurile.

 

Conform proiectului, gestionarea deșeurilor se bazează pe ierarhia gestionării deșeurilor, conform căreia prioritară este prevenirea generării deșeurilor și, în cazul în care producerea deșeurilor nu poate fi prevenită, să respecte următoarea ordine de priorități: pregătirea pentru reutilizarea, reciclarea, valorificarea, inclusiv valorificarea energetică și, în ultima instanță – eliminarea.

 

Astfel, se propune completarea Legii cu  un articol nou ce va reglementa prevenirea generării deșeurilor, conform căruia producătorii de produse produc și introduc pe piață produse și componente ale produsului care conțin materiale reciclate (acolo unde este fezabil din punct de vedere tehnologic) sau recuperabile în alt mod la sfârșitul duratei de viață utilă și atunci când au devenit deșeuri, astfel încât să se reducă cantitatea de deșeuri, în special deșeurile care nu pot fi refolosite sau reciclate, precum și riscurile pentru sănătatea publică și pentru mediu.

 

Totodată, producătorii de produse alimentare, vor fi obligați să prevină generarea de deșeuri alimentare în cadrul producției primare, al prelucrării și fabricării produselor, precum și să reducă pierderile alimentare în lanțurile de producție, contribuind astfel la reducerea cu 50 % a deșeurilor alimentare pe cap de locuitor la nivel mondial, până în anul 2030.

 

Conform documentului, persoanele fizice și juridice care desfășoară activități de comerț cu amănuntul și alte tipuri de distribuție a produselor alimentare în restaurante și servicii de alimentație, gospodării, rețeaua de comerț cu amănuntul și către consummator, asigură reducerea pierderilor alimentare în lanțurile de producție și distribuție, până în anul 2030. În acest context sunt încurajate donațiile de produse alimentare și alte forme de redistribuire pentru consumul uman, acordând prioritate uzului uman față de hrana pentru animale și față de prelucrarea ulterioară în produse nealimentare. Persoanele fizice sau juridice pot composta materialul biodegradabil produs prin activitățile sale pentru a preveni producerea de deșeuri, în cazul în care compostul produs este utilizat în activitățile sale, iar procesul de compostare nu pune în pericol sănătatea publică sau mediul.

 

Totodată, proiectul oferă claritate la gestionarea deșeurilor municipale. Administrarea serviciului de gestionare a deșeurilor municipale  include activitățile autorităților administrației publice locale realizate în stabilirea regulilor de prestare a serviciului de gestionare a deșeurilor municipale, în adoptarea reglementărilor de gestionare a deșeurilor municipale, precum și în monitorizarea respectării acestor reguli de gestionare a deșeurilor municipale. Conform notei proiectului, deșeurilor municipale reprezintă circa 50-70% din totalul deșeurilor generate în țara noastră.

 

Cu detalii suplimentare vom reveni pe parcursul promovării proiectului.

author icon

Марина Кэлдаре

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md"

774 просмотры

Дата публикации:

12 Май /2023 07:58

Catalogul tematic

Новости

Ключевые слова

gestionarea deșeurilor

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon