News
Schimbul automat de informații privind conturile financiare va fi realizat din 1 ianuarie 2023
Proiectul de lege privind implementarea Acordului multilateral al autorităților competente pentru schimbul automat de informații privind conturile financiare a fost aprobat astăzi, 21 decembrie, de Guvernul RM.
Potrivit documentului, în scopul realizării schimbului automat de informații, începând cu anul 2023, Serviciul Fiscal de Stat va comunica anual autorității competente a statului străin, prin intermediul schimbului automat, informații de natură financiară cu privire la conturile deschise și/sau închise de rezidenții altor state participante la schimbul automat de informații conform Acordului. La rândul său, SFS va recepționa anual de la autoritățile competente ale statelor străine, prin intermediul schimbului automat, informațiile de natură financiară cu privire la conturile rezidenților RM deschise și/sau închise în instituțiile financiare din acele state.
În vederea realizării angajamentului asumat prin intermediul Acordului, instituțiile financiare vor raporta anual în adresa autorității fiscale informațiile cu privire la: numele, adresa, numărul de identificare fiscală (NIF), data și locul nașterii (în cazul unei persoane fizice) a fiecărei persoane raportabile care este titularul contului și, în cazul unei entități care este titularul contului și care, după aplicarea procedurilor de precauție în conformitate cu Standardul comun de raportare, este identificată ca având una sau mai multe persoane care deținând controlul devin persoane raportabile, numele, adresa și NIF-ul entității și numele, adresa, NIF-ul, data și locul nașterii fiecărei persoane raportabile; numărul de cont (sau echivalentul funcțional în absența unui număr de cont); numărul de identificare (dacă există) al instituției financiare raportoare; soldul sau valoarea contului (inclusiv în cazul contractelor de asigurare cu valoare în numerar sau contractelor de anuitate, valoarea numerarului sau valoarea de răscumpărare) la sfârșitul anului calendaristic relevant sau altă perioadă de raportare corespunzătoare sau, dacă contul a fost închis pe parcursul acelui an sau perioade, la închiderea contului etc. Procedura de colectare a informației va fi inițiată de la data de 1 ianuarie 2023.
Realizarea schimbului de informații cu administrațiile fiscale stimulează îmbunătățirea conformării fiscale la nivel internațional, dar și permite identificarea persoanelor fizice și a entităților care se eschivează de la declararea veniturilor și plata impozitelor, cu referire la care autoritățile fiscale nu dețin informații.
Printre multiplele efecte ale utilizării datelor primite ca urmare a schimbului automat de informații ar putea fi:
i) îmbunătățirea conformării și a deservirii contribuabililor prin pre-completarea declarațiilor cu informații legate de active;
ii) descurajarea contribuabililor de a se angaja în practici de evaziune fiscală prin informarea în masă și comunicarea direcționată bazată pe datele schimbului de informații;
iii) cartografierea intereselor financiare și a operațiunilor transfrontaliere ale contribuabililor;
iv) asigurarea activităților internaționale de colectare a datoriilor.
Menționăm, RM a devenit membru al Forumului Global al OCDE privind transparența și schimbul de informații în scopuri fiscale în noiembrie 2016, urmare a exprimării intenției de aderare a Ministerului Finanțelor.
Instituții:
Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
Dear user
For further improvements, please write a feedback about the quality and availability of the services provided from the site and user interface.
1123 views
The date of publishing:
21 December /2022 13:54
Catalogul tematic
Noutăți
Tags:
conformare fiscală | colaborare | schimb de informatii
0 comments
Only users registered and autorized they have the right to post comments.