BGPF

36.1.1.10 Urmează oare să se calculeze prime de asigurare obligatorie de asistenţă medicală din salariul calculat pentru luna decembrie, dar achitat în luna ianuarie a anului următor, dacă acesta la angajare pe parcursul anului de gestiune a prezentat un document eliberat de CNAM care confirmă pentru anul de gestiune achitarea primei de asigurare obligatorie de asistenţă medicală în sumă fixă?

În conformitate cu art.6 din Legea cu privire la mărimea, modul şi termenele de achitare a primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală nr.1593/2002, primele de asigurare obligatorie de asistenţă medicală pentru categoriile de plătitori prevăzute la anexa nr.1 se calculează în funcţie de contribuţia procentuală la salariu şi la alte recompense, până la deducerea (reţinerea) impozitelor şi altor plăţi obligatorii stabilite de legislaţie.
În temeiul art.23 alin.(2) din Legea cu privire la mărimea, modul şi termenele de achitare a primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală nr. 1593/2002, în redacția Legii nr.356/2022 (în vigoare la 1 ianuarie 2023), persoanele fizice, incluse la începutul anului de gestiune în una din categoriile de plătitori prevăzute în anexa nr.2, care pe parcursul anului se includ în una din categoriile de plătitori prevăzute la pct.2 din anexa nr.1 (devin salariați) şi care confirmă achitarea primei de asigurare obligatorie de asistenţă medicală în sumă fixă pentru anul respectiv vor achita prima de asigurare obligatorie de asistenţă medicală în formă de contribuţie procentuală la salariu şi la alte recompense pentru perioada respectivă, cu posibilitatea de a solicita restituirea primei de asigurare obligatorie de asistenţă medicală în sumă fixă achitată, în cuantum proporţional numărului de zile din anul de gestiune în care acestea au făcut parte din categoriile de plătitori prevăzute la pct.2 din anexa nr.1 la Legea nominalizată.
În acest context, din salariul persoanei angajate pe parcursul anului care, la angajare, a confirmat achitarea primei stabilite în sumă fixă pentru anul de gestiune, este necesar de a reține prima de asigurare obligatorie de asistență medicală în formă de contribuție procentuală la salariu şi la alte recompense.
Totodată, conform art.20 alin.(1) din Legea nr.1593/2012, categoriile de plătitori cărora, în temeiul prezentei legi, prima li se calculează în calitate de contribuţie procentuală la salariu şi la alte recompense achită primele de asigurare obligatorie de asistenţă medicală pînă la data de 25 a lunii următoare celei de gestiune în care au fost efectuate plăţile.
Prin urmare, pentru situația dată, din sumele achitate în luna ianuarie, indiferent pentru care perioadă sunt calculate aceste plăți, urmează să se calculeze prime de asigurare obligatorie de asistenţă medicală în cuantumul procentual, fiind declarate și achitate până la 25 februarie a anului de gestiune.

Ordinul SFS nr. 138 din 01-04-2024

Data publicării:

16 Aprilie /2024 09:24

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon