BGPF

31.6.2 În care termen contribuabilul trebuie să depună contestaţia împotriva deciziei Serviciului Fiscal de Stat, în cazul în care nu este de acord cu decizia emisă?

Conform prevederilor art.2671 alin.(1) din Codul fiscal, contestația împotriva deciziei Serviciului Fiscal de Stat sau acțiunii funcționarului fiscal poate fi depusă în decursul a 30 de zile de la data comunicării sau notificării privind decizia sau întreprinderea acțiunii contestate. Dacă persoana indicată la art.267 alin.(1), din motive independente de voinţa ei, nu a putut respecta termenul legal de depunere a contestaţiei, atunci, la cerere, ea poate fi repusă în termen de Serviciul Fiscal de Stat. Culpa reprezentantului legal se atribuie reprezentatului.
 
Totodată, în cazul când contestaţia se depune după expirarea acestui termen, fără ca să fie repusă în termen în modul prevăzut la acelaşi alineat, aceasta rămâne neexaminată.
 
Respectiv, conform prevederilor art.2673 alin.(1) din Codul fiscal, Serviciul Fiscal de Stat examinează contestația în termen de 30 de zile de la data primirii, cu excepția cazurilor în care conducerea Serviciului Fiscal de Stat emite o decizie cu privire la prelungirea acestui termen, fapt despre care este înștiințat contribuabilul. Perioada cu care se prelungește termenul nu va depăși 30 de zile.
  • 31 Metodologia controlului
  • 31.6 Metodologia şi procedurile de control

Ordinul SFS nr. 137 din 01-04-2024

Data publicării:

12 Aprilie /2024 13:59

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon