Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
În luna septembrie anul curent, gradul de acoperire a cererii nete de valută din partea agenților economici prin oferta netă de valută de la persoanele fizice a constituit 83,6% comparativ cu 79,2% în luna august 2025.
Persoanele fizice sunt obligate să declare în scris valorile valutare când suma totală a acestora depășește 10 000 euro. Formularul trebuie completat la trecerea frontierei vamale, atât la intrarea în Republica Moldova cât și la ieșirea din țară.
În Parlament, în calitate de inițiativă legislativă a unui grup de deputați, este înregistrat proiectul modificării și completării Legii nr. 62/2008 privind reglementarea valutară, scopul căruia este dezvoltarea unui cadru legislativ favorabil în vederea permiterii operațiunilor ocazionale în valută străina între persoanele fizice pe teritoriul Republicii Moldova la vânzarea-procurarea bunurilor imobile, având ca
Gradul de acoperire a cererii nete de valută din partea agenților economici prin oferta netă de valută de la persoanele fizice1 a constituit în luna august anul curent 85,4% comparativ cu 89,8% în luna iulie 2024.
Salariul ca o recompensă în bani, plătită salariatului de către angajator în temeiul contractului individual de muncă (CIM) pentru munca prestată, conform alin. (1) art. 141 din Codul muncii (CM) și alin. (1) art. 29 din Legea nr. 847/2002 salarizării se plătește în monedă națională a RM.
Persoana fizică cetățean, în baza unui contract de împrumut, a acordat un împrumut în valută străină pe termen de 2 ani unei persoane juridice în valoare de 10 000 EUR.
Cum se impozitează venitul din diferențele de curs valutar, înregistrate ca urmare a recalculării la data raportării, a mijloacelor bănești în valută străină, din conturile curente/de depozit deținute de către agenții economici?
Începând cu 12 iulie 2025 au intrat în vigoare noi prevederi ce se referă la declararea valorilor valutare care se introduc în/se scot din Republica Moldova. Noile prevederi sunt stabilite prin Legea nr. 124/2025
Gradul de acoperire a cererii nete de valută din partea agenților economici prin oferta netă de valută de la persoanele fizice a constituit în luna iunie anul 2024, 103,8 la sută în raport cu 90,1% în luna precedentă ale anului curent.
Contabilizarea diferenţelor de curs valutar se efectuează în conformitate cu prevederile Standardului Național de Contabilitate „Diferențe de curs valutar și de sumă”, aprobat prin Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 118/2013.
Legea nr. 62/2008 privind reglementarea valutară stabilește (Legea nr. 62/2008) principiile generale de reglementare valutară în Republica Moldova, drepturile și obligațiile rezidenților și nerezidenților aferente domeniului valutar. Referitor la plățile î
Volumul creditelor noi acordate în luna septembrie 2025 a constituit circa 7,24 mld. lei, în creștere cu 11,7% în raport cu datele înregistrate în august. Depozitele noi atrase la termen au depășit 4,5 mld. lei, majorându-se cu 6,2% față de luna precedentă.
În luna august 2024, creditele noi acordate au depășit 5,63 mld. lei, în descreștere cu 9,5% față de indicatorii înregistrați în luna iulie anul curent. Partea majoră sau 76% reprezintă creditele în moneda națională, care au constituit 4,28 mld. lei, în descreștere cu 1,9 la sută față de luna precedentă.
Se menține rata de bază aplicată la principalele operațiuni de politică monetară pe termen scurt la nivelul de 3,60 % anual. Decizia de politică monetară a fost aprobată de Comitetul executiv al Băncii Naționale a Moldovei.
În cazul în care achitarea pentru datoria creată nu are loc în aceeaşi perioadă a anului fiscal în care a avut loc tranzacţia, aceasta este reevaluată de către contribuabil la cursul oficial al leului moldovenesc în ultima zi a anului fiscal pentru care se prezintă declaraţia fiscală, iar diferenţa de curs valutar apărută este considerată drept venit sau pierdere a aceluiaşi an fiscal.
În procesul activității de întreprinzător procurarea bunurilor sau serviciilor pentru necesitățile de afaceri este un lucru uzual. Cu toate acestea, procesul de achiziție urmează să respecte prevederile legale, în partea ce ține de documentarea acestei tranzacții, limita de achitare
Pe parcursul lunii iunie 2023, gradul de acoperire a cererii nete de valută din partea agenților economici prin oferta netă de valută de la persoanele fizice1 a constituit 97,1% comparativ cu 89,1% în luna mai 2023.
În Monitorul Oficial din 14.11.2024 a fost publicat Ordinul Serviciului Fiscal de Stat nr.538 din 06 noiembrie 2024 cu privire la modificarea Ordinului SFS nr.344/septembrie 2023. Prin modificările operate în acest Ordin, la depunerea cererii, persoana fizică poate solicita reflectarea în confirmarea veniturilor a
Speța: Compania care prestează servicii în domeniul designului, în baza ordinului de deplasare, deleagă un reprezentant pentru preluarea comenzilor dintr-o altă țară. Serviciile vor fi prestate persoanelor fizice, în baza contractului, cu încasarea avansului peste hotare la data semnării contractului. La data încasării
Pentru anul 2025, sintagma „anual”, în sensul Legii nr.34/2024 privind efectuarea decontările în numerar, se consideră perioada 1 aprilie 2025-31 decembrie 2025. În Monitorul Oficial din 27 februarie curent a fost publicată Legea nr.55 din 20 martie 2025 cu privire la modificarea unor acte normative.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *