Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Legea nr. 131/2015 privind achizițiile publice (Legea nr. 131/2015) stabilește, la alin. (1) din art. 82, că orice persoană care are sau a avut un interes în obținerea unui contract de achiziţie publică şi care consideră că în cadrul procedurilor de achiziţie publică un act al autorităţii contractante a vătămat un drept al său recunoscut de lege, în urma cărui fapt a suportat sau poate suporta prejudicii, este în drept să conteste actul respectiv în modul stabilit de lege. Astfel, chiar dacă Legea nr. 131/2015 nu definește expres noțiunea de „persoană interesată”, în vederea utilizării acestei căi de atac, în aprecierea Agenției Naționale pentru Soluționarea Contestațiilor (ANSC), contestatorul trebuie să
Serviciul Fiscal de Stat a organizat, pe 16 noiembrie 2021, o ședință de lucru la care au participat circa 150 de perceptori fiscali. În cadrul întrevederii au fost discutate o gamă largă de subiecte, precum: recuperarea creanțelor la impozitul pe bunurile imobiliare/impozitul funciar de la contribuabilii persoane fizice-cetățeni, problemele pe care le întâmpină în procesul de lucru, dar și soluțiile de îmbunătățire.
Din Fondul național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural anual vor fi alocate mijloace financiare în volum de până la 5 % din valoarea totală a acestuia pentru finanțarea proiectelor de dezvoltare locală în cadrul Programului LEADER. Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare propune pentru consultări publice proiectul hotărârii de Guvern cu privire la aprobarea Regulamentului privind acordarea subvențiilor pentru dezvoltarea locală prin implementarea Programului LEADER, care poate fi consultat până la 7 februarie curent. Regulamentul stabilește condițiile și procedura de verificare, selectare, acordare a subvențiilor, implementare și monitorizare a celor două măsuri de sprijin financiar:
Societățile de asigurări, în calitate de entități de interes public, întocmesc Situațiile financiare în baza Standardelor Internaționale de Raportare Financiară. Persoanele cu funcții de răspundere din cadrul societății de asigurări au obligația să organizeze și să țină contabilitatea conform Legii nr. 287/2017 contabilității și raportării financiare (Legea nr. 287/2017),
Au rămas doar 18 zile pentru depunerea cererilor de solicitare a subvențiilor în avans în cadrul celui de al VII-lea Apel pentru proiecte start-up în domeniul agroindustrial, amintește Agenţia de Intervenţie şi Plăţi pentru Agricultură (AIPA). Subvențiile în avans vor fi acordate doar în baza proiectelor investiționale depuse de producătorii agricoli, ce vor desfășura pentru prima dată o activitate economică în sectorul agroalimentar.
Instituția fiduciei a fost introdusă în Codul civil (în continuare – CC) prin Legea nr. 133/2018 privind modernizarea Codului civil și modificarea unor acte legislative, care a intrat în vigoare la 01.03.2019 (cu unele excepții), și a avut drept scop modernizarea dreptul privat al Republicii Moldova şi,
Cuantumul cantitativ de motorină din ajutorul umanitar extern acordat de către România destinat compensării parțiale a pierderilor suferite de producătorii agricoli ca urmare a înregistrării secetei la culturile de fitotehnie pentru roada anului 2020 va fi stabilit de un Regulament, proiectul hotărârii de Guvern cu privire la aprobarea acestuia fiind elaborat de Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului. Astfel, prin intermediul Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) va fi întocmită lista potențialilor beneficiari și cuantumul de motorină corespunzător nivelului de afectare de secetă. AIPA va prezenta Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, inclusiv Comisiei interdepartamentală pentru ajutoare umanitare, lista potențialilor beneficiari de ajutorul umanitar extern oferit de România, în limita cantității de 6000 tone de motorină.
До 18 июня 2021 г. молодые люди, женщины и вернувшиеся из-за границы мигранты могут подать заявки на получение субсидий для осуществления инвестиций в агропродовольственном секторе. Агентство по интервенциям и платежам в сельском хозяйстве (AIPA) объявило о начале седьмого этапа приема заявок на получение авансовых субсидий для стартапов. AIPA отмечает, что на получение субсидий могут претендовать только те производители, которые впервые обратились к деятельности в агропродовольственном секторе.
Авансовые субсидии в размере 26 млн леев будут предоставлены 45 стартап-проектам в области сельского хозяйства, сообщает Агентство по интервенциям и платежам в сельском хозяйстве (AIPA). Общий бюджет проектов составляет более 40 млн леев, из которых вклад предпринимателей составляет 14 млн леев. В рамках проектов будет создано более 80 рабочих мест. Отмечается, что 24 стартап-проекта будут запущены и управляться женщинами-фермерами, а 21 проект – молодыми людьми (18-35 лет).
În cadrul ședinței Comisiei pentru Situaţii Excepţionale (CSE), prezidate de prim-ministrul Natalia Gavrilița, a fost anunţată starea de alertă în ceea ce priveşte sectorul energetic al țării, astfel încât instituțiile statului să ia măsuri concrete pentru a preveni o eventuală declanșare a unei situații de urgență și pentru a asigura aprovizionarea țării cu gaze naturale. După încheierea ședinței CSE, viceprim-ministrul, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, a comunicat cele mai importante decizii ale CSE și a precizat că starea de alertă este o etapă necesară pentru a preveni declanșarea unei situații de urgență și pentru a fi pregătiți de orice scenariu.
În contextul obținerii de către Republica Moldova a statutului de țară-candidat pentru aderare la Uniunea Europeană, este evident faptul că se va accelera și se va intensifica procesul de transpunere a actelor normative europene în legislația națională și punerea în aplicare a acestora în termeni rezonabili.
Парламент принял в первом чтении поправки к Закону о принципах субсидирования развития сельского хозяйства и сельской местности, который направлен на расширение мер поддержки и предоставление доступа к Национальному фонду развития сельского хозяйства и сельской местности некоторым новым категориям сельхозпроизводителей. В проекте уточняются критерии для мелких, средних и крупных сельхозпроизводителей, а в отдельную категорию выделена новая категория получателей субсидий - микро- сельскохозяйственный производитель. Это агропроизводитель, который обладает на правах собственности или владения и пользования до
Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) amintește potențialilor beneficiari că campania de depunere a cererilor de obținere a subvențiilor post-investiționale oferite din Fondul Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural va dura până la 31 octombrie 2019. Totodată, pentru două submăsuri termenul de înaintare a cererilor diferă de cel indicat. Astfel, în cadrul submăsurii 2.3 Stimularea producătorilor agricoli pentru compensarea cheltuielilor de irigare termenul-limită de depunere a actelor este 15 noiembrie, iar pentru submăsura 1.7A Stimularea mecanismului de asigurare a riscurilor în agricultură data-limită de recepționare a dosarelor este 15 decembrie.
Casa Națională de Asigurări Sociale informează că începând cu 1 iulie 2021, vârsta standard de pensionare pentru femei este de 59 de ani şi 6 luni, iar stagiul complet de cotizare este de 32 de ani şi 6 luni. În acelaşi timp, bărbaţii, care intenţionează să-şi perfecteze pensia pentru limită de vârstă, trebuie să aibă 63 de ani și stagiu de cotizare de 34 de ani, condiţiile respective fiind stabilite de la 1 iulie 2019.
”Viitorul este acasă” este sloganul Programului de stat „Prima casă” (în continuare – Program), care a fost aprobat prin Legea nr. 293/2017, scopul acestuia fiind facilitarea accesului persoanelor fizice la achiziția unei locuințe, în special pentru familii tinere, prin contractarea de credite garantate parțial de stat. Programul este unul național, aplicabil pe întreg teritoriul Republicii Moldova și poartă un caracter social, reprezentat de intervenția statului în procesul de garantare a creditelor. De la momentul lansării la 26 martie 2018, condițiile de aderare la Program au suportat mai multe intervenții, fiind extinse categoriile beneficiarilor, vârsta acestora, prevederile de acordare a compensațiilor etc. În continuare
Din bugetul de stat ar urma a fi alocate mijloace financiare în sumă de până la 67,74 mil. lei (echivalentul a 3,17 mil. euro) Societății cu Răspundere Limită „Arena Națională” pentru majorarea capitalului social. Mijloacele respective sunt prevăzute în Legea bugetului de stat pentru anul 2021. Proiectul hotărârii de Guvern este inclus pe agenda ședinței secretarilor generali din 24 iunie curent. Mijloacele financiare vor fi alocate de Ministerul Finanțelor la solicitarea Agenției Proprietății Publice, care este asociat unic al Arenei Naționale, statut care i-a fost atribuit prin HG nr.529/2019 și vor fi utilizate în scopul executării contractului de parteneriat public-privat încheiat în anul 2018 între Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și Arena Națională
În cadrul ședinței Executivului din 18 noiembrie curent a fost aprobat proiectul hotărârii Guvernului pentru aprobarea Regulamentului privind acordarea de plăți directe per cap de animal. Documentul stabilește condiţiile, ordinea şi procedura de acordare a plăților directe crescătorilor de animale, care se acordă o singură dată pe an prin intermediul Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA). Potrivit proiectului, plățile directe per cap de animal se vor acorda deținătorilor de bovine, ovine și caprine. Astfel, alocarea plății directe acordată unui producător agricol pentru fiecare cap de animal se va stabili în funcţie de specia și categoria animalului, variind între 300 lei per animal (caprine) și 7000 mii lei per animal (bovine).
(Continuare. Partea I în nr. 7 (70), 2021) Pentru anul 2021, Administrația Moldova IT Park a emis Decizia nr. 1 din 12.01.2022 cu privire la stabilirea indicatorilor în vederea efectuării verificării anuale a activității rezidenților Parcului pentru tehnologia informației „Moldova IT Park” pentru anul 2021. În același timp, a fost abrogată Decizia Administrației „Moldova IT Park cu privire la stabilirea indicatorilor în vederea efectuăriiverificării anuale a activității rezidenților Parcului pentru tehnologia informației „Moldova IT Park” nr. 7 din 31 decembrie 2020.
Tendința ascendentă de creditare a persoanelor fizice a continuat și în anul 2020, valoarea împrumuturilor acordate la finele perioadei de raportare majorându-se atât pe segmentul bancar (cu 10,6 la sută în termeni anuali), cât și pe cel nebancar (cu 2,0% în termeni anuali) și a depășit 25,26 mld. lei, constată Banca Națională a Moldovei (BNM) în Raportul asupra stabilității financiare în anul 2020. Cu toate că soldul brut al datoriei sectorului privat față de bănci și organizațiile de creditare nebancară (OCN) s-a majorat în anul trecut, standardele de creditare mai dure în condițiile situației pandemice au redus ritmul de creștere a creditării comparativ cu anul 2019.
În acest articol ne propunem să analizăm cadrul normativ recent, adoptat Legea nr. 80 din 17.04.2025 privind acţiunile în reprezentare pentru protecţia intereselor colective ale consumatorilor (în continuare – Legea nr. 80/2025), care a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 253-256 din 26.05.2025.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *