Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
În cazul deteriorării mărfii (de exemplu: îmbrăcăminte) care sunt documentele confirmative ce urmează a fi întocmite? În conformitate cu prevederile pct. 3 din Regulamentul privind inventarierea, aprobat prin Ordinul Ministrului Finanțelor nr. 60/2012, entitatea efectuează inventarierea inclusiv, în caz de furturi,
Prin derogare de la punctul 19/2 din Regulamentul cu privire la modul de stabilire şi plată a ajutorului social, aprobat prin HG nr. 1167/2008, în cazul indexării din aprilie 2023 a venitului lunar minim garantat, coeficientul de indexare va constitui creșterea procentuală a veniturilor proprii ale bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2022 în raport cu anul 2021.
Conform legislației în vigoare, decizia privind acordarea sau neacordarea dreptului la ajutor social și/sau ajutor pentru perioada rece a anului se aprobă într-o perioadă de 15 zile lucrătoare, însă, prin derogare de la Legea nr. 133/2008 cu privire la ajutorul social, pentru solicitările de acordare a ajutorului depuse în perioada 3 octombrie 2022 – 31 martie
Care tabele la declarația POLMED23 urmează să prezinte agentul economic (membru al sistemului colectiv de reciclare în partea ce ține de baterii, nu și de ambalaj), care importă mărfuri (baterii) ce se regăsesc în anexa 8 din Legea nr.1540/1998? Va beneficia acesta de scutire
În scopul dezvoltării economice și creării noilor locuri de muncă în unele regiuni, vor fi acordate ajutoare de stat pentru dezvoltare regională, care urmează a fi evaluate de Consiliul Concurenței prin prisma Legii nr. 139/2012 cu privire la ajutorul de stat. În Monitorul Oficial din 22 ianuarie 2021 a fost publicată Hotărârea nr. 02 din 15 octombrie 2020 cu privire la aprobarea Regulamentului privind evaluarea ajutorului de stat pentru dezvoltare regională. Prevederile Regulamentului se aplică de Consiliul Concurenței la evaluarea ajutoarelor de stat pentru dezvoltare regională pentru investiții acordate întreprinderilor mari, mici şi mijlocii, ajutoarelor de stat pentru dezvoltare urbană şi, în anumite circumstanțe excepționale, ajutoarelor de stat pentru dezvoltare regională de exploatare.
Scopul evidenței contabile în sistemul bugetar al cheltuielilor pentru deplasări în interes de serviciu constă în obținerea justificării tuturor resurselor financiare cheltuite în scop de deplasare și corectitudinea contabilizării acestor cheltuieli. În continuare ne vom axa pe aspectele ce țin
Să presupunem că persoana fizică are intenția de a organiza antrenamente individuale și în grupe (pilates, stretching, etc.) în baza patentei de întreprinzător. Care este modul corect, din punct de vedere al legislației în domeniu, de organizare a activității respective?
Regulamentul privind protecția lucrătorilor împotriva riscurilor legate de expunerea agenților biologici la locul de muncă (Regulament) care urmează a fi aprobat de către Guvern, va stabili cerințele minime în domeniul protecției lucrătorilor împotriva riscurilor asupra securității și sănătății lor,
Ministerul Finanţelor este autoritatea publică centrală în domeniul finanţelor publice care asigură gestionarea mijloacelor financiare ale bugetelor componente ale bugetului public naţional (BPN) prin contul unic trezorerial şi prin alte conturi deschise în instituţiile financiare, administrează bugetul de stat şi monitorizează executarea celorlalte bugete componente ale BPN.
În perioada sărbătorilor de iarnă tot mai multe persoane primesc bagaje neînsoțite sau fie transmit. În context, Serviciul Vamal amintește condițiile necesare a fi respectate în conformitate cu prevederile legale în vigoare, în raport cu transportarea bagajelor și transmisiunilor neînsoțite.
La 21.04.2022 a fost adoptată Legea nr. 110/2022 cu privire la învățământul dual (Legea nr. 110/2022), care a fost elaborată și a cărei implementare se realizează cu suportul The Deutsche Gesellschaft für Internationale Zusammenarbeit GmbH (GIZ Moldova). Astfel, învățământul dual presupune o formă de studii, în care pregătirea tinerilor specialiști se focusează pe formarea competențelor practice în
În cadrul Programului de Îmbunătățire a Contabilității, Auditului și Raportării privind Durabilitatea (EAASURE) al Băncii Mondiale, Moldova continuă să beneficieze de asistență în procesul de elaborare a cadrului normativ din domeniu. Pentru revizuirea gradului de aliniere a cadrului normativ existent și finalizarea transpunerii actelor UE în legislația națională din domeniul contabilității, raportării financiare și auditului situațiilor financiare în sectorul corporativ, Banca Mondială a selectat trei experți, reprezentanți ai mediului de afaceri/profesional/academic care vor asigura conexiunea necesară cu profesia și business-ul în procesul de elaborare a modificărilor legislative planificate.
În cadrul ședinței din 24 ianuarie curent, Guvernul a aprobat un șir de modificări la Hotărârea de Guvern nr. 1276/2018 pentru aprobarea procedurilor privind accesul la măsurile de ocupare a forței de muncă, scopul cărora este reducerea numărului persoanelor cu statut de șomeri beneficiari de ajutor social și sporirea interesului
În Monitorul Oficial de azi, 25 august, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a publicat Ordinul nr. 94 din 22 august 2023 cu privire la lansarea apelului I de depunere a cererilor pentru forma de subvenționare în avans.
Plata directă în sectorul zootehnic se va acorda nu doar per cap de animal, dar și per kg de produs, prin intermediul Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA).
Atât veniturile, cât și cheltuielile totale ale bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul curent vor fi majorate cu 152 957,8 mii lei și vor constitui 38 833 562,5 mii lei.
Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a înaintat pentru consultări publice proiectul Regulamentului care va stabili modul de acordare producătorilor agricoli a mijloacelor financiare destinate compensării parțiale a cheltuielilor suportate la achiziționarea fertilizanților, destinați însămânțării și întreținerii culturilor cerealiere din prima grupă (grâu, orz, ovăz, triticale).
Având în vedere faptul că sunt tot mai frecvente cazurile când coletele sau bunurile neînsoțite nu sunt prezentate și nu sunt declarate controlului vamal,
Dreptul de autor este protejat în Republica Moldova de prevederile Legii nr. 230/2022 privind dreptul de autor și drepturile conexe (în continuare – Legea nr. 230/2022). Potrivit acestei legi, autorul și opera sunt definite, după cum urmează:
Organizația necomercială (în continuare ON) este persoana juridică a cărei activitate nu are drept scop obținerea venitului şi care nu folosește vreo parte din proprietate sau din venit în interesele vreunui membru al organizației, ale unui fondator sau ale unei persoane particulare (art.5 pct.14) CF).
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *