Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Evaluarea rezultatului implementării Programului anului 2011 Programul de conformare a contribuabililor pentru anul 2011 a fost elaborat în baza Modelului de gestionare a riscurilor. Deoarece a fost prima încercare de acest gen, Modelul a fost elaborat folosind abordarea relativ simplistă „de sus în jos”, ce prevede calcularea punctajului riscurilor pentru genul de activitate, şi mai apoi extins pentru categorii de contribuabili, de la cei mari la micro-business, şi, în final, pentru contribuabili.
Întru executarea punctului 3 alineat 4 din Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr. 294 din 17 martie 1998 „Cu privire la executarea Decretului Preşedintelui Republicii Moldova nr. 406-II din 23 decembrie 1997 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr. 30-33, art. 288) şi Ordinului Ministerului Finanţelor nr. 115 din 6 septembrie 2010 cu privire la aprobarea şi completarea formularului tipizat de document primar cu regim special „Factură fiscală“ (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2010, nr. 194-196, art. 656), înregistrat la Ministerul Justiţiei cu numărul 774 din 16 septembrie 2010), ORDON:
În această categorie de contribuabili-cheie au fost selectaţi tоţi contribuabilii, deserviţi de Direcţia marilor contribuabili – DMC- (ce în anul 2012 constituie 415 contribuabili şi, preventiv, 48,6% din veniturile BNP)), precum şi alţi contribuabili mari, cifra de afaceri anuală a cărora depăşeşte 50 milioane lei, deoarece toţi aceşti contribuabili necesită o abordare pe principii comune. Criteriile de selectare:
În calitatea mea de antreprenor m-am confruntat cu situația cînd pentru realizarea controlului s-a prezentat un inspector fiscal, care s-a legitimat şi a prezentat Decizia privind inițierea controlului fiscal, refuzînd să mi-o lase. Astfel, apare întrebarea în ce cazuri se emite Decizia privind inițierea controlului fiscal şi pozițiile care urmează a fi completate pe cotor? Activitatea de control a Serviciului Fiscal de Stat este reglementată de Capitolul 11 Titlul V din Codul fiscal, care constă în efectuarea controalelor fiscale camerale şi controalelor fiscale la faţa locului. Conform prevederilor art. 216 (2) din Codul fiscal, controlul fiscal la faţa locului poate fi efectuat numai în temeiul unei decizii scrise a conducerii organului fiscal. În scopul executării prevederilor menţionate a fost elaborat un formular unic numit Decizie privind iniţierea controlului fiscal, aprobat prin Ordinul nr. 131 din 22 iulie 002 al Inspectoratului Fiscal Principal de Stat.
În anul 2013 obligaţiile fiscale se achită la bugetul public naţional în conformitate cu Ordinul Ministrului Finanţelor nr. 165 din 19 decembrie 2012 cu privire la Modul de achitare şi evidenţă a plăţilor la bugetul public naţional prin sistemul trezorerial al Ministerului Finanţelor în anul 2013 (în continuare – Modul) (Monitorul Oficial, nr. 273-279 din 28 decembrie 2012). Este de menţionat, că Ministerul Finanţelor anual elaborează şi publică în Monitorul Oficial modul de achitare şi evidenţă a plăţilor la bugetul public naţional, astfel încît de la an la an modalităţile respective se deosebesc în funcţie de reglementările legilor bugetare anuale (Legea bugetului de stat, Legea bugetului asigurărilor sociale de stat, Legea fondurilor obligatorii de asigurare medicală), precum şi în funcţie de reglementările legislaţiei în vigoare aplicabile în anul calendaristic respectiv. Prin urmare, la achitarea obligaţiilor fiscale, precum şi a altor plăţi la bugetul public naţional contribuabilii urmează să se ghideze de modul, care este în vigoare pentru anul curent.
Uzura (amortizarea) bunurilor tangibile şi intangibile este un subiect ce nu a fost dezvoltat pe paginile revistelor de specialitate şi în articolele ştiinţifice, reieșind din complexitatea abordărilor sale, care crează dificultăţi în percepere atît agenţilor economici (aceştia apreciază uzura drept o deducere greoaie şi preferă să nu o utilizeze, pentru a evita costurile administrative exagerate legate de calcularea acesteia), cît şi cercetătorilor economici în domeniul fiscal (uzura se prezintă drept un subiect interesant unui contingent restrîns de utilizatori). În cele ce urmează, se prezintă practica internaţională de aplicare a uzurii în scopuri fiscale1.
În cursul primei saptămîni din luna aprilie inspectorii fiscali din cadrul municipiului Chişinău şi raioanele: Glodeni, Edineţ, Criuleni, Cimişlia, Orhei, Rezina, Rîşcani au verificat activitatea comercială a 206 agenţi economici, care practică comerţul cu ridicata a zahărului, băuturilor alcoolice tari pasibile marcării cu timbru de acciz, mărfurilor industriale, precum şi a celor ce prestează servicii de transportare a pasagerilor şi bagajelor. În timpul verificărilor fiscale operative au fost constate abateri de la legislaţia fiscală pentru care urmează a fi aplicate sancţiuni fiscale în cuantum de 1819,0 mii lei şi sancţiuni contravenţionale în sumă de 77,5 mii lei.
La situaţia din 30 iunie 2013 de către Serviciul Fiscal de Stat au fost încasate venituri la bugetul public naţional în sumă de 9 527,7 mil. lei, ceea ce reprezintă 104,1% faţă de nivelul planificat.
Sistemul fiscal al Republicii Moldova, ca şi al altor ţări, este bazat pe conformarea voluntară a contribuabililor la declararea şi la plata obligaţiilor fiscale către buget. În acest sens, instituirea unui cadru unitar al relaţiilor de parteneriat în raport cu mediul de afaceri şi cetăţeni, bazat pe încrederea şi susţinerea reciprocă, este foarte important, chiar primordial. De aceea, activitatea Serviciului fiscal trebuie să fie îndreptată spre oferirea unor soluţii optime şi competente contribuabililor, concretizate într-un ansamblu de servicii automatizate de o înaltă calitate, bazate pe realizările de ultimă oră în domeniul tehnologiilor informaţionale, concomitent cu armonizarea legislaţiei fiscale a Republicii Moldova la standardele internaţionale de administrare fiscală.
IFS teritoriale Direcția marilor contribuabili Cu privire la trecerea în cont a T.V.A. pe faptul livrării sau scoaterii mărfurilor din Zona Economică Liberă pe restul teritoriului vamal al republicii Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, luînd în consideraţie acţiunea prevederilor art. 7 alin. (10) şi art. 13 alin. (2) din Legea cu privire la zonele economice libere nr. 440-XV din 27/07/2011, aduce la cunoştinţa IFS teritoriale şi DMC următoarele.
Stimată audiență! În primul rînd, aş dori să vă mulţumesc pentru acceptul de a participa la masa rotundă de astăzi, în cadrul căreia vor fi puse în discuţie realizările şi perspectivele activităţii Serviciului Fiscal, prin prisma reformei administrării fiscale, foarte actuale în prezent.
Serviciul de colectare a veniturilor pentru Republica Moldova – Serviciul Fiscal de Stat – este un instrument important al politicii sociale şi politicii economice a Guvernului, dar şi un „ingredient” vital al bunăstării Moldovei. Serviciul Fiscal are responsabilitatea de administrare fiscală în limitele legii şi într-un mod care inspiră comunităţii încredere şi încurajează nivelul ridicat al conformării voluntare. Angajamentul Serviciului Fiscal către societatea civilă constă în garantarea unei administrări fiscale în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova. Acest lucru se realizează ajutînd contribuabilii să îşi înţeleagă drepturile şi responsabilităţile, susţinînd pe cei, care doresc să se conformeze şi este un factor de bază pentru crearea condiţiilor echitabile de concurenţă pentru afaceri. Deci, abordarea de bază pentru Serviciul Fiscal este buna administrare fiscală prin prisma diferenţierii contribuabililor, care încearcă să se conformeze obligaţiilor şi cei care nu se conformează.
Inspectoratele fiscale de stat teritoriale Direcția marilor contribuabili Privind remiterea comunicatului informativ al Ministerului Finanţelor nr. 14/3-07/238 din 23.09.2011 „Privind aspectele fiscale ce ţin de plata indemnizaţiei pentru incapacitatea temporară de muncă ,cauzată de boli obişnuite sau de accidente nelegate de muncă”
Petiţiile sunt o formă democratică de comunicare între cetăţean şi autoritate, deseori cererea sau scrisoarea fiind ultima soluţie pentru cel neîndreptăţit. Atît Inspectoratul Fiscal Principal de Stat (IFPS), cît şi inspectoratele fiscale de stat teritoriale sunt „bombardate” zilnic cu zeci de cereri, sesizări, sugestii şi reclamaţii, multe fiind însă anonime.
Procedura de lichidare a unei întreprinderi reprezintă o etapă de lungă durată şi destul de complicată. În acest articol o să încerc să analizez procedură finală de lichidare a întreprinderii, ce ţine de repatrierea investiţiei asociatului din străinătate, făcută în capitalul social al întreprinderii din Moldova şi repatrierea capitalului rămas după achitarea plăţilor în adresa creditorilor, salariaţilor, bugetului de stat, etc.
Întreprinderea „X” în baza contractului de administrare fiduciară a primit în administrare un teren pe care sunt amplasate construcţii. Conform clauzelor contractuale întreprinderea „X”, în calitate de administrator fiduciar, prestează servicii de dare în locaţiune a spaţiilor respective. Cheltuielile aferente administrării obiectului sunt suportate de administratorul fiduciar. Care dintre părţi, are dreptul de trecere în cont a T.V.A. în cazul suportării cheltuielilor de administratorul fiduciar?
Conform art. 227 din Codul fiscal, una din măsurile de asigurare a stingerii obligaţiei fiscale este aplicarea sechestrului pe bunurile contribuabilului restanţier, care se face în temeiul unei hotărîri emise de conducerea organului fiscal pe un formular tipizat, aprobat de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat. Procedura sechestrării bunurilor, ca modalitate de asigurare a stingerii obligaţiei fiscale, este reglementată prin Ordinului IFPS nr. 295 din 08.06.2010 (Monitorul Oficial nr. 98-99/336 din 15.06.2010). Formularul Hotărîrii cu privire la asigurarea stingerii obligaţiei fiscale este aprobat prin anexa nr.1 la ordinul menţionat. Pentru efectuarea procedurii este competent organul fiscal, în a cărui rază teritorială se găsesc bunurile imobile.
IFS teritoriale Direcţia administrarea contribuabililor mari Particularităţile aplicării impozitului pe bunurile imobiliare în contextul modificărilor şi completărilor operate în titlul VI al Codului fiscal şi Legea nr. 1056-XIV din 16 iunie 2000 pentru punerea în aplicare a titlului VI din Codul fiscal prin Legea pentru modificarea şi completarea unor acte legislative nr. 108-XVIII din 17 decembrie 2009
„Controlul fiscal are drept scop verificarea modului în care contribuabilul respectă legislaţia fiscală într-o anumită perioadă sau în cîteva perioade fiscale” (Codul Fiscal, Titlul V, art. 214). Încălcarea prevederilor legislaţiei în vigoare poate fi produsă inconştient, drept consecinţă a unei interpretări subiective şi eronate a legislaţiei şi, repsectiv, aplicarea ei neconformă, şi în cazul dat este valabilă expresia – necunoaşterea legii nu exonerează de răspundere. În unele cazuri însă, încălcările respective sunt bine „planificate”, fiind parte componentă a unei strategii complexe privind stabilirea modalităţii de camuflare a surselor de venit, obiectelor impozabile. Oricare ar constitui motivul producerii încălcării, este binevenit de a cunoaşte iniţial răspunderea stabilită de către legiuitor pentru aceasta, astfel încît chiar dacă tentaţia de a purcede la careva ilegalităţi este destul de mare, de a stabili iniţial un raport între avantje şi consecinţe.
Utilizarea metodelor indirecte de estimare a venitului impozabil al persoanelor fizice reprezintă una din formele utilizate pe plan internaţional, precum şi în statele UE, pentru a se stabili situaţia fiscală a unui contribuabil – persoană fizică, în cazurile în care se constată denaturarea evidenţelor contribuabilului faţă de realitatea activităţii.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *