Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Partea I. Partea II. Partea IV. Declaraţiile REV 5 de corectare pe perioadele precedente (1999–2016) se prezintă la CTAS însoţite de o adresare oficială semnată de către conducătorul întreprinderii şi de contabil cu aplicarea ştampilei. CTAS va examina individual fiecare solicitare de efectuare a corectărilor şi va primi decizia de corectare în funcție de argumentele aduse. Corectările vor fi acceptate la decizia colaboratorilor CTAS, doar cu verificarea documentelor contabile de către reprezentanţii CTAS sau, în caz de necesitate, după efectuarea controlului de către organele Serviciului Fiscal de Stat.
În conformitate cu prevederile art. 513 din Codul fiscal, instituţiile de învăţămînt publice, prin derogare de la art. 51, şi instituţiile de învăţămînt private se scutesc de impozitul pe venitul obţinut din desfăşurarea nemijlocită a procesului de învăţămînt conform Codului educaţiei.
Începând cu 1 octombrie 2018, angajatorii din domeniul transportului rutier de persoane în regim de taxi aplică un regim special de impunere a veniturilor cu impozitul pe venit, contribuțiilor de asigurări sociale și prime de asigurări medicale pentru angajații conducători auto. Odată cu intrarea în vigoare a prevederilor menționate, din partea contribuabililor au apărut un șir de întrebări vizavi de aplicarea acestora. Astfel, în continuare vom examina cele mai frecvente întrebări abordate de contribuabili. Care sunt impozitele și plățile obligatorii ce urmează a fi calculate și achitate, începând cu 1 octombrie 2018, de către angajatorii din domeniul transportului rutier de persoane în regim de taxi?
Agentul economic „Octobus” SRL în legătură cu îmbolnăvirea copilului minor al unuia dintre angajații său, dat fiind faptul că acesta este unul din angajații cu cea mai mare vechime în muncă în companie, a hotărât să achite costul unei foi de odihnă la sanatoriu pentru copilul acestuia.
Începând cu 1 ianuarie 2018, plătitorii de contribuţii la bugetul asigurărilor sociale de stat sunt obligaţi să prezinte Informaţia privind stabilirea drepturilor sociale în sistemul public de asigurări sociale, Forma DSA 18 (în continuare – Forma DSA 18) aprobată prin ordinul Ministerului Finanţelor nr. 152 din 22 decembrie 2017.
În ultimul timp, tot mai frecvent, apar relații între subiecții activității de antreprenoriat care apelează la entități specializate în colectarea/recuperarea creanțelor. Entitățile care întâmpină dificultății privind încasarea sumelor de la debitorii săi, de obicei, angajează o entitate specializată în colectarea/recuperarea creanțelor (în continuare — entitatea colector) sau prin încheierea contractelor de prestare a serviciilor, sau a contractelor de cesiune de creanță.
Serviciile fiscale electronice lansate de Serviciul Fiscal de Stat au menirea de a asigura simplificarea şi optimizarea modalităţii de comunicare a contribuabililor cu SFS, în primul rînd pe aspecte care se referă la prezentarea rapoartelor fiscale.
În cazul care organizaţia necomercială corespunde condiţiilor stabilite de art. 52 din Codul fiscal, aceasta este scutită de plata impozitului pe venit.
Întreprindere individuală este întreprinderea care aparţine cetăţeanului, cu drept de proprietate privată, sau membrilor familiei acestuia, cu drept de proprietate comună. Patrimoniul Întreprinderii individuale se formează pe baza bunurilor cetăţeanului (familiei) şi altor surse care nu sunt interzise de legislaţie.
1. (28.21.56) Se va permite deducerea TVA aferentă procurărilor în cadrul realizării unui proiect de asistenta tehnică sau investițional (grant), derulat pe teritoriul Republicii Moldova, care parțial este finanțat din contul împrumutului (grantului), iar parțial din alte mijloace financiare?
Contribuabililor, care prezentau rapoartele pe suport de hârtie, li se v-a permite prezentarea Formei IPC 18 pe suport de hârtie în continuare? Unde trebuie prezentată?
În vederea executării Legii nr. 123 din 7 iulie 2017 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative, Casa Naţională de Asigurări Sociale informează că, Ministerul Finanţelor prin ordinul nr. 126 din 03.11.2017 a aprobat formularul tipizat „Darea de seamă privind reţinerea impozitului pe venit, a primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală şi a contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii calculate" (Forma IPC18), publicat în Monitorul Oficial nr. 383-388 la data de 3 noiembrie 2017, care se pune în aplicare începând cu perioada de raportare — luna ianuarie 2018.
Începând cu 1 ianuarie 2017 persoana care desfăşoară activitate profesională în sectorul justiției prezintă Declaraţia cu privire la impozitul pe venit potrivit formei aprobate de Ministerul Finanțelor.
La data de 26 iulie 2018 a fost aprobată Legea nr.178 (MO al RM nr. 309-320, 2018, în vigoare din 1 octombrie 2018) (Lege), care prevede un șir de modificări la Codul fiscal (CF), în partea ce ține de unele aspecte cu privire la efectuarea controlului și aplicarea sancțiunilor, amenzilor și penalităților.
16 126 de contribuabili și-au exercitat dreptul de desemnare procentuală a impozitului pe venit, declarația fiind depusă de 188 630 de persoane. Suma totală desemnată celor 293 de beneficiari constituie 2,8 mil. lei.
Producătorii de mărfuri care utilizează păcura, tutunul, diferite lacuri și vopsele, oxid de mercur, litiu, precum și alte produse ce poluează mediul, vor prezenta Declarația privind taxa pentru mărfurile care, în procesul utilizării cauzează poluarea mediului.
Ministerul Finanţelor a elaborat proiectul Legii cu privire la aprobarea Declarației privind accizele şi Modul de completare a Declaraţiei privind accizele de plătitorii de accize.
Cum se efectuează în Declaraţia cu privire la impozitul pe venit ajustarea cheltuielilor neconfirmate documentar?
Situația macroeconomică a anului 2016, precum și unele prognoze pentru anul următor au fost prezentate în cadrul unei conferințe, organizate de Ministerul Economiei. «Avem un an de recuperare și de stabilizare economică și suntem convinși că în 2017 vom avea un an de creștere economică mai durabilă pentru toate sectoarele din economia națională», a declarat Vice-ministrul Octavian Calmâc.
Poate sau nu să fie acceptată o reducere de preț în vederea determinării valorii în vamă? De foarte multe ori, această întrebare este o provocare atât pentru operatorii economici, cât și pentru autoritățile vamale. În continuare vom încerca să dezvăluim acest subiect în contextul evaluării vamale.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *