Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
În conformitate cu prevederile art. 210 din Codul fiscal, pentru comercializarea bunurilor sechestrate, la fiecare licitaţie se formează o comisie în a cărei componenţă intră cel puţin 5 membri dintre reprezentanţii Serviciului Fiscal de Stat şi ai autorităţilor administraţiei publice locale şi experţi independenţi.
Experţii consideră că Memorandumul Moldovei cu FMI ar putea fi semnat în luna octombrie. Despre aceasta ei au declarat în cadrul unor dezbateri publice. Expertul economic Roman Chircă a spus că „urmările acordului cu FMI sînt nesemnificative din punct de vedere economic”.
Dacă compania desfășoară activitate de turism, plasând în exteriorul încăperii pe lângă denumirea companiei și genul principal de activitate – Agenție de turism
Contribuabilul „X” a depus cerere de restituire a TVA pentru luna martie 2017 datorită faptului că subiectul impozabil a efectuat livrări care se impozitează la cota zero. Suma indicată spre restituire în declarația privind TVA constituie 62 mii lei. Luând în considerare modificările operate la HG nr. 93 din 1 februarie 2013 pentru aprobarea Regulamentului privind restituirea taxei pe valoarea adăugată, prin HG nr. 1392 din 22 decembrie 2016, vom exemplifica posibilele situații de restituire a TVA sub aspectul termenului limită de restituire a TVA pentru a determina data maximă până la care SFS trebuie să efectueze restituirea TVA.
Apicultorii își pot exporta produsele pe piața Uniunii Europene cu acte obținute prin ghișeul unic. Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) a emis pe 1 octombrie ordinul referitor la implementarea Regulamentului privind Ghișeul Unic pentru eliberarea actelor permisive pentru exportul produselor și subproduselor de origine animală aprobat de Guvern la 18 septembrie 2015, informează Moldpres.
Urmărirea datoriei debitoare reprezintă o măsură de executare silită și un drept exclusiv al organului fiscal de a o aplica, în cazul în care datoria este viciată, este exigibilă și pasibilă urmăririi. Conform prevederilor art. 267 alin. (1) din Codul civil, termenul general în interiorul căruia persoana poate să-și apere dreptul încălcat, pe calea intentării unei acțiuni în instanța de judecată, este de 3 ani.
Astăzi la Bălţi se desfăşoară Forumul Internațional de Afaceri cu genericul Investiții și oportunități de colaborare, organizat de Camera de Comerț și Industrie – partener al P.P. „Monitorul Fiscal FISC.MD”.
Volumul total al schimburilor comerciale ale României cu Republica Moldova au fost, în primele trei trimestre ale anului 2015, de 1039.12 mil de dolari, din care exportul a fost de 644.07 mil de dolari și importul de 395.06 mil de dolari.
Câţiva producători autohtoni au participat la unul dintre cele mai populare evenimente dedicate pasionaților de vinuri de calitate – „Laithwaites LIVE London”, organizat de compania cu acelaşi nume din Marea Britanie.
3. Caracteristica, modul de recunoaştere şi evaluare a elementelor de pasiv Capital propriu şi datoriiAstfel, dacă entitatea constituie rezerve pe seama profitului net, trebuie de indicat componenţa concretă a cestora (pct. 18 din SNC „Capital propriu şi datorii"). Referitor la modul de recunoaştere şi evaluare a datoriilor, aici s-ar putea să fie indicat aspectul dacă entitatea constituie sau nu provizioane pentru plata concediilor de odihnă ale muncitorilor de bază sau provizioane pentru acoperirea cheltuielilor (pierderilor) eventuale privind reparaţia şi deservirea în cursul perioadei de garanţie a activelor vîndute (pct. 81 din SNC „Capital propriu şi datorii").
Exportul de mărfuri moldovenești în Ucraina în ianuarie-aprilie 2016, potrivit datelor părții ucrainești, a crescut cu 34,6%, până la $14,7 mln. Aceste date au fost prezentate de Serviciul de Stat pentru Statistică al Ucrainei, care menționează că în același timp, în primele 4 luni ale lui 2016, în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut, livrările în Moldova a mărfurilor ucrainene a scăzut cu 5,5%, până la $136,4 mln.
Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor (ANSA) va intensifica controlul asupra producţiei agricole exportate în Rusia. Anunțul a fost făcut în cadrul unei conferinţe de presă, de către directorul ANSA, Gheorghe Gaberi.
Mai mulți experți sunt alarmați de situația financiară gravă la întreprinderile de stat. Acestea raportează o majorare a pierderilor și datorii de ordinul miliardelor de lei. În unele cazuri chiar sunt contractate împrumuturi pentru a achita salariile angajaților.
Aplicarea prevederilor FATCA în Republica Moldova este obligatorie în condiţiile prevederilor Legii nr. 234 din 10 decembrie 2015 pentru ratificarea Acordului de cooperare dintre Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Statelor Unite ale Americii pentru facilitarea implementării prevederilor Actului privind îndeplinirea obligaţiilor fiscale cu privire la conturile străine (FATCA) şi Legii nr. 241 din 29 decembrie 2015 pentru implementarea prevederilor Actului privind îndeplinirea obligaţiilor fiscale cu privire la conturile străine (FATCA) şi pentru modificarea şi completarea unor acte legislative. Cu toate acestea, legislaţia fiscală a SUA aferentă FATCA prevede excepţii şi scutiri (vezi figura 1).
Ca urmare a viziunii strategice a Guvernului R. Moldova pe termen mediu și lung de reconciliere între necesitatea de dezvoltare economică și protecția garanțiilor salariaților în domeniul muncii în conformitate cu standardele europene în acordarea de către angajatori salariaților a alocației individuale de hrană, sub formă de tichete de masă, au fost adoptate Legea nr. 166 din 21.09.2017 cu privire la tichetele de masă (Monitorul Oficial nr. 364-370, 2017, art. 618) (în continuare − Lege) și Hotărârea de Guvern nr. 227 din 12.03.2018 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la modul de operare cu tichetele de masă (Monitorul Oficial nr. 84-93, 2018, art. 255) (în continuare − Regulament), în urma cărora Ministerului Finanțelor i-a fost stabilit ca scop realizarea continuă a sarcinilor în domeniul vizat.
România a devenit principalul partener comercial al Moldovei, dar ne dorim să devină și principala sursă de investiții în afacerile din Moldova, a declarat președintele Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, Valeriu Lazăr, în cadrul Forumului de afaceri moldo-român, desfășurat miercuri în cadrul Expoziției naționale „Fabricat în Moldova”.
Abonamentul CLASSIC, la prețul de 999 lei,Vă asigură forma tradițională de informare a contabililor, auditorilor, managerilor și economiștilor despre prevederile legislației din domeniul gestionării afacerilor, precum și explicații necesare aplicării corecte a normelor în vigoare.
Biroul Naţional de Statistică relatează, că în luna decembrie 2015 preţurile producătorului în industrie s-au majorat cu 0,1%1 faţă de noiembrie curent şi cu 9,1% − faţă de decembrie 2014.
Un agent economic s-a eschivat de la plata a 22 de milioane de lei în calitate de taxe vamale, declarând un cod fals al mărfii pentru a fi scutit de la impozite și taxe vamale. Potrivit oamenilor legii, agentul economic a declarat eronat un gen de marfă expediat din UE și clasificat la un cod de marfă ce presupune scutiri de la impozite și taxe vamale, cu scopul de a beneficia de facilități.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *