Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Ca urmare a deteriorării parţiale a transportului, entitatea a primit despăgubiri de la compania de asigurare.
Cum se contabilizează la entitate sumele încasate de la clienți prin achitarea cu cardul bancar, reieșind din faptul că se eliberează bonul de casă emis de echipamentul de casă și control?
Serviciul Fiscal de Stat informează că, termenul limită de achitare a impozitului pe venit în rate pentru trimestrul III al anului curent este data de 25 septembrie 2024. Agenții economici sunt obligați să achite impozitul pe venit, în rate, trimestrial, nu mai târziu de 25 martie, 25 iunie, 25 septembrie şi 25 decembrie ale anului fiscal. Suma impozitului pe venit pe care contribuabilul urmează să îl achite în rate este egală cu 1/4 din:
Începând cu 16 septembrie curent, cetățenii Republicii Moldova vor putea, în premieră, procura valori mobiliare de stat (VMS) fără intermediari, beneficiind de cea mai competitivă rată a dobânzii de pe piață – 6% anual. Profitul obținut din VMS nu se impozitează.
Obligația de a deține Registrul de reclamaţii va fi anulată. Această măsură este inclusă în proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative (facilitarea activității mediului de afaceri IV), aprobat de Parlament în lectura a doua în ședința din 29 februarie.
În conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 510/2023 (în vigoare începând cu 24.07.2023),
Potrivit art. 92 alin. (3) din Codul fiscal, persoanele care sunt obligate să reţină impozitul în conformitate cu art.69/18 şi art.88–91, cu excepţia impozitului reţinut pentru câştigurile de la loterii şi/sau pariuri sportive în partea în care valoarea fiecărui câştig nu depăşeşte scutirea personală
Veniturile bugetului de stat pentru anul 2022 au fost realizate în sumă de 59 248,0 mil. lei, gradul de realizare față de prevederile anuale precizate fiind de 99,8%
Serviciul Fiscal de Stat a înaintat pentru consultări publice proiectul ordinului cu privire la modificarea formularului tipizat „Act de ridicare a mijloacelor bănești în numerar a contribuabilului”, aprobat prin Ordinul IFPS nr. 143/2002 despre aprobarea formularelor de executare silită a obligației fiscale.
Inspectoratul Național pentru Supraveghere Tehnică a propus pentru consultări publice proiectele listelor de verificare aplicabile în cadrul controlului de stat, în domeniile sale de activitate. Astfel, Inspectoratul a elaborat proiectele a peste 50
În conformitate cu art.93 pct.3) din Codul fiscal, livrare de mărfuri reprezintă transmitere a dreptului de proprietate asupra mărfurilor prin comercializarea lor, schimb, transmitere gratuită / cu plată parţială, împrumutul bunurilor fungibile, cu excepţia mijloacelor băneşti, achitarea salariului
Subiecți ai impunerii cu impozitul unic sunt persoanele juridice şi fizice înregistrate în Republica Moldova în calitate de subiecţi ai activităţii de întreprinzător şi care întrunesc cumulativ condiţiile specificate în legislaţia cu privire la parcurile pentru tehnologia informației
Serviciul Vamal anunță despre consultarea publică la proiectul Ordinului cu privire la aprobarea Instrucțiunii privind supravegherea vamală asupra mărfurilor transportate prin instalații de transport fixe.
Serviciul electronic Contul personal de asigurări sociale (Acces CPAS) reprezintă o soluţie informaţională pentru fiecare persoană asigurată, care permite verificarea on-line a stării contului personal de asigurări sociale. Indiferent de faptul în care domeniu activează cetăţeanul şi în câte locuri de muncă îşi desfăşoară activitatea, toată informaţia despre achitarea contribuţiilor de asigurări sociale pentru perioada de după 1 ianuarie 1999 declarată de angajator, se înscrie în conturile personale ale persoanelor asigurate.
Repatrierea mijloacelor bănești, a mărfurilor și serviciilor provenite din tranzacţiile economice externe este reglementată de Legea nr. 1466/1998 cu privire la reglementarea repatrierii de mijloace bănești, mărfuri și servicii provenite din tranzacţiile economice externe (Legea nr. 1466/1998).
Poate o persoană fizică sau juridică beneficia de la Serviciul Fiscal de Stat de informații referitoare la un alt contribuabil, cum ar fi informație aferentă obligațiunilor fiscale, încălcările fiscale, livrările primite sau efectuate etc.?
Una dintre modalitățile de asigurare a securității obiectelor de preț/de valoare (mijloace bănești, bijuterii, documente și alte valori) împotriva furtului, distrugerii sau altor riscuri este plasarea și păstrarea lor într-o casetă de siguranță.
Conform art. 8 alin. (2) lit. f) Cod fiscal, contribuabilul este obligat, în caz de control al respectării legislaţiei fiscale, să prezinte, la prima cerere, persoanelor cu funcţii de răspundere ale organelor cu atribuţii de administrare fiscală, documentele
Angajatorul este obligat să creeze condiţiile necesare şi să favorizeze formarea profesională a salariaţilor care studiază în instituţii de învăţământ, fără scoatere din activitate
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *