Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Persoanele fizice şi juridice vor fi stimulate pentu a investi mijloacele băneşti disponibile în instrumente financiare, altele decât cele bancare. În special, prin reorientarea acestora către valorile mobiliare de stat, potrivit proiectului modificărilor şi completărilor unor acte legislative în vigoare ce se referă la politica fiscală pe anul 2015, aprobată astăzi la ședința specială a guvernului.
Banca Națională a intervenit ieri cu 34 de mln de dolari pe piața valutară. Totuși instituția nu dezvăluie deocamdată dacă aceasta reprezintă toată cantitatea de valută oferită ieri sau doar o parte. Potrivit surselor Agora, oferta BNM ar fi fost mai mare, dar aceasta nu s-a bucurat de cerere din partea băncilor comerciale.
În 11 luni ale anului 2014, volumul schimburilor comerciale bilaterale au crescut cu peste 19,03%, față de aceeași perioadă a anului 2013. Valoarea schimburilor comerciale dintre România și Republica Moldova a fost de aproape 1,5 mld. USD. Exportul s-a ridicat la 1,028 mld USD, în creștere cu 20,51% față de aceeași perioadă a anului 2013, iar importul la 461,48 mil.
În perioada 27 – 30 aprilie 2015, Inspectoratul Fiscal de Stat mun. Chişinău a desfăşurat două seminare destinate contribuabililor nou-înregistraţi din raza teritoriului administrat, la temele: Principiile de determinare a obligaţiilor fiscale, prezentarea dărilor de seamă, drepturile şi obligaţiunile contribuabilului; Instruirea privind aspectele fiscale, juridice, precum şi aspecte din legislaţia muncii
Republica Moldova deţine în anul 2015 mandatul de preşedinţie al Acordului Central European de Comerţ Liber (CEFTA). În acest context, viceministrul Economiei, Octavian Calmîc pleacă astăzi la Bruxelles pentru a prezida reuniunea viceminiştrilor ţărilor membre ale CEFTA, care se va desfăşura în perioada 25-28 februarie, curent.
În ceea ce priveşte morile, brutăriile şi oloinițele, reieşind din faptul că activitatea acestora, conform CAEM (I versiune), sunt codificate în secțiunea D„Industria prelucrătoare”, prin codurile: 15.41 „Fabricarea uleiurilor şi grăsimilor brute”; 15.61„Fabricarea produselor de morărit” şi 15.81 „Fabricarea pîinii şi a produselor de patiserie proaspete” şi, respectiv, nu fac parte din categoria unităților pentru care AAPL sunt în drept să stabilească taxa pentru unitățile comerciale şi/sau de prestări servicii, acestea nu apar ca obiecte ale impunerii cu taxa respectivă.
Noi oportunități de cooperare economică dintre Republica Moldova și Estonia, precum și experiența estoniană în procesul de integrare europeană au fost principalele subiecte de discuție la întrevederea de astăzi dintre Viceprim-ministrul, ministrul Economiei, Stephane Bride și ministrul Afacerilor Externe al Estoniei, Keit Pentus-Rosimannus.
Если Вы пропустили вчерашние новости дня, то этот обзор для Вас. Новости экономики Polonia este interesată de extinderea investiţiilor sale în Moldova Polonia este interesată într-o prezenţa mai mare a investiţiilor poloneze în economia Moldovei, ceea ce ar contribui la dezvoltarea proiectelor inovaţionale şi competitive, contribuind astfel la creşterea economică durabilă în ţară. Declaraţia a fost făcută vineri, la întrevederea cu Prim-ministrul Valeriu Streleţ, Ambasadorul Poloniei la Chişinău, Artur Michalski.
Băncile comerciale au acumulat în anul 2014 un profit total de aproape 780 milioane de lei, fiind cu 24% mai mic decât nul trecut. Totodată, numărul angajaților a scăzut cu 715 persoane. În aceste condiții profitul adus de fiecare salariat din sectorul bancar a scăzut la 76 de mii de lei, spre deosebire de 2014 când se înregistra 93 de mii de lei, se arată într-un studiu făcut de portalul bancamea.md, informează Agora.
Atragerea investițiilor franceze în Republica Moldova a fost principalul subiect abordat în cadrul întrevederii de astăzi dintre Viceprim-ministrul, Stephane Bride, ministru al Economiei și delegația agenției guvernamentale “Business France”, condusă de Ambasadorul Franței în Republica Moldova, Pascal Vagogne.
În autorizație este indicat tipul serviciilor ce nu corespunde activității reale desfășurate de către întreprindere. Conform Deciziei Consiliului municipal Chișinău nr. 3/2 din 29.03.2013 „Cu privire la stabilirea și punerea în aplicare a taxei pentru unitățile comerciale și/sau de prestări servicii de deservire socială pe teritoriul municipiului Chișinău” activitatea noastră nu a fost regăsită în activitățile enumerate, care cad sub incidența acestei taxe.
În autonomia găgăuză a fost instituit Fondul pentru susținerea antreprenoriatului, informează Noi.md. Decizia respectivă a fost luată de Comitetul Executiv de la Comrat. Fondul a fost creat cu scopul de a finanța programele, proiectele și acțiunile îndreptate spre susținerea și dezvoltarea businessului mic pe teritoriul UTA Găgăuzia.
Banca Republicană a Transnistriei (BRT) a recomandat băncilor comerciale să acorde transferuri băneşti în ruble, nu în valută, dacă clientul este de acord. În comunicatul BRT, citat de agenţia „Infotag”, se vorbeşte că a fost nevoit să facă acest pas în condiţii de „deficit al valutei străine în numerar pe piaţă”.
Inspectoratul Fiscal Principal de Stat ține să atenționeze că, conform prevederilor art.71 alin. 1 din Legea nr. 845-II, din 03 ianuarie 1992, ”Cu privire la antreprenoriat și întreprinderi”, începând cu 1 iulie 2012, agenţii economici (cu excepţia asociaţiilor de economii şi împrumut şi organizaţiilor de microfinanţare) al căror volum de vânzări din comerţul cu ridicata şi/sau cu amănuntul şi/sau din prestarea de servicii a depăşit 2 milioane de lei pe parcursul anului calendaristic precedent
Если Вы пропустили вчерашние новости дня, то этот обзор для Вас. Новости экономики Sistemul financiar-bancar ar putea fi reformat Autoritățile au anunțat că în în scurt timp va avea loc aprobarea unui pachet legislativ amplu de reformare a sistemului financiar-bancar în vederea consolidării domeniului și protejării de potențiale crize. Subiectul a fost discutat de președintele Parlamentului, Adrian Candu, la întrevederea cu delegația Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD).
Creșterea încasărilor la Buget este de salutat, dar aceasta nu indică că au fost valorificate toate rezervele interne pentru eficientizarea activității Serviciului Fiscal de Stat, a declarat Șeful SFS, Ion Prisăcaru, în cadrul tradiționalei ședințe lunare cu participarea șefilor IFS teritoriale.
Ministrul Economiei, Stephane Bride a avut, astăzi o întrevedere cu ambasadorul Ungariei în Republica Moldova, Matyas Szilagyi. Principalele subiecte din agenda întrevederii au vizat dezvoltarea proiectelor investiționale în sectorul energetic, industria agro-alimentară, infrastructură și dezvoltare regională.
Republica Moldova a redus volumul exportului în Ucraina cu o treime, informează NOI.md. Potrivit datelor Serviciului de Stat de Statistică din Ucraina, volumul exportului moldovenesc în Ucraina, în ianuarie-noiembrie 2014, a constituit 56,7 milioane de dolari SUA, micșorîndu-se cu 32% față de aceeași perioadă a anului 2013.
În cadrul expoziției „Fabricat în Moldova” a avut loc un forum de afaceri dedicat posibilităților comerciale și investiționale ale țărilor care fac parte din Organizația de Cooperare Economică la Marea Neagră (OCEMN). Moldova, în persoana CCI a Republicii Moldova, a devenit președinte al Consiliului de afaceri al acestei Organizații în prima jumătate a anului 2015. La eveniment au participat reprezentanții institutelor pentru dezvoltare din România, Turcia, Bulgaria și businessmenii moldoveni.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *